pedeapsa cu moartea şi timp

Ce rămâne din literatura regenerată pe care o slăveau scriitorii mercenari încărcaţi în camioanele armatei hitleriste ce se retrăgeau în derută în august 1944 către Reichul incendiat şi agonizant?... Amintirea unei încercări dispreţuite de înşelăciune spirituală şi câţiva condamnaţi la moarte din galeria personajelor care-şi luaseră sarcina ciudată să creeze renaşterea unei culturi care, cu timpul, capătă dimensiunile şi aspectul unei mistificări monstruoase.

Albert Ayguesparse în Antologie de poezie belgiană (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-te aclamat, un erou naţional decorat, un idol pentru milioane de oameni disperaţi, apoi, în termen de şase luni, condamnat la moarte prin spânzurare.

citat din Joachim Peiper
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sa se deschideau două drumuri, ca două guri flămânde ale unui destin-vânător pe care nicio strategie elaborată minuţios, pe timp de zi sau de noapte, nu l-ar fi putut păcăli vreodată, în faţa sa se deschideau două drumuri, ca două condamnări la moarte, pe care dintre ele o vei alege până la urmă?, dar întrebarea nu se desprinse de pe buze, iar drumurile acelea pietruite unduiau în faţa sa, bizare, părelnice, tăiate în utopie şi străjuite de insinuări abia date în pârg...

Cristian Lisandru în Două drumuri (mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers onomastic

două treimi de viaţă
uitate-ntr-un mileniu
şi alta ca pe aţă
-din zile în trieniu
şi iată-mă cu faţa
doar cicatrici şi riduri
şi am întreagă viaţa
presată între ziduri

caribda stă şi scila
pândesc poate voi trece
să le încerc argila
când caldă şi când rece
dar nu rezolvă ele
sunt condamnat la moarte
de căzătoare stele
şi discreţii de soarte

iar clipa sorocită
mereu o ştiu departe

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (27 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurica: Tovarăşe judecător! Clientul meu are dreptul să ştie că, deşi sunt avocatul lui din oficiu, va trebui să mă plătească. Şi pe dumneavoastră. Şi dacă va primi, să zicem, pedeapsa cu moartea, înainte de executarea sentinţei va trebui să achite, suplimentar, contravaloarea celor cinci cartuşe... (Se uită în dosar). Un cartuş românesc face trei lei şi douăzeci de bani! (Calculează în grabă) Total, şaisprezece lei! Plus, cheltuielile de judecată...
Judecătorul: Pedeapsa cu moartea?
Aurica: Dumneavoastră hotărâţi.
Judecătorul: Cred că e prea mult, având în vedere clemenţa regimului democrat al zilelor noastre. (Răsfoieşte grăbit dosarul). Am înţeles că inculpatul a tăiat un viţel, proprietate personală... Viţelul era minor. Delictul se încadrează la pruncucidere!
Lupoi: Ce viţel, tovarăşe judecător? Omul acesta a subminat puterea de stat...
Judecătorul (autoritar): Vă rog să nu vorbiţi neîntrebat! Altfel voi cere să părăsiţi sala de judecată.
Lupoi: Sala aceasta este biroul meu!

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de o săptămână, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte. Până astăzi, Skripnikova susţine că a fost cea mai luminoasă săptămână din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în suflet, când ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)

Aleksandr Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag, volumul II
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecu moartea prin mine

Trecu moartea prin mine,
Mă lasă-n pace,
Păşesc printre ruine,
Cu carapace,
Ca o ţestoasă mă simt,
Doar creierul umblă,
Ca-ntr-un tablou de Klimt,
Mai fac o tumbă,
Scoate limba la mine
Cine vrea, cine poate,
Nu mă plâng, nu mă ţine
Nici viaţa în rate.

O, zile, voi zile de teamă
şi de speranţă, capete
de regi decapitaţi,
ore, picături de sânge
regesc, nimeni nu ştie
unde-i regatul dispăruţilor atlanţi.
Mâini ce semnează

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie de calitate

Fără pereche în bună creştere şi frumuseţe,
o doamnă delicată şi-a găsit refugiul
în această vale uitată de lume.
Ea este de familie nobilă,
dar toată avuţia i s-a risipit;
acum trăieşte ca iarba şi ca arborii.
Când centrul administrativ a căzut în mâna rebelilor,
fraţii ei au fost condamnaţi la moarte;
originea şi rangul nu mai valorau nimic - - -
nu a fost lăsată măcar
să adune şi să le îngroape oasele.
Oamenii se întorc repede împotriva celor
pe care i-au slujit şi cărora le-a trecut vremea - - -
norocul este flacăra unei lămpi

aplecându-se sub bătaia vântului.
Soţul e un tip frivol
care şi-a găsit o altă femeie frumoasă.
Chiar zorelele, deschizându-şi floarea în fiecare seară,
sunt un exemplu de constanţă pe lângă el;

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pana care doare

S-a sinucis şi ghilotina
Care ne condamna la moarte,
A luat cu ea, săraca, vina
Şi-n cimitire o împarte.

Face pomeni fără de slujbă,
Colive dulci sau lumânări,
Să nu se mai creeze vrajbă
Pe pacheţele cu gustări.

Stau hămesiţi atârnătorii,
Pe câte-o cruce, pe morminte,
Unii chiar au privirea ciorii,
Ce bântuie prin locuri sfinte.

Noi n-am murit de data asta,
Că nu mor lupii fără lună,
Rămânem să-nfruntăm năpasta,
Cu un creion tocit în mână.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simţi lacrima
Pe buza ta.

Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanţa?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?

Ne temem chiar şi de cuvânt,
De soarele în asfinţit, în amurg.
Confundăm viaţa cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.

Ne pierdem chiar şi acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulţumim cu o clipă
Şi zburăm pe o aripă frântă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnare la primăvară

Mă judecă, natură, când muguri odrăslesc
Şi adu martori drepţi, clemenţă îţi cerşesc!
Mă judecă natură la ceasul primăverii;
Si dă sentinţă dreaptă, e timpul reînvierii!

M-ai condamnat la moarte în toamna colorată
M-ai aruncat în beci, în iarna îngheţată
Te rog mai fă-mi chemare, mai cer înc-un recurs;
Simt picul ăst de viaţă, prin mâini cum mi s-a scurs.

Citeşte-mi condamnarea să-mi fie martor vântul
Pădurea, lăstărişul, câmpia, dealul, crângul
Împuşcă-mă cu muguri, cu alb de ghiocei
Şi gâtul să mi-l tai, cu toporaşii tăi.

Aprinde o narcisă, aşază-mi-o în mână
Să-mi fie bocitoare o floare de zambilă
Tămâie-mă cu aer de flori de primăvară
Şi dăruie-mi speranţa să mai trăiesc o vară.

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbire pe messenger dintr-o parcare din liverpool

fusese o noapte neobişnuită david linch începând să facă rânduială printre coşmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă psiholoagă din beverly hills meg ryan prea tânără ideal intangibil muslim si totusi foarte aproape de piatra kaaba superbia trupului înainte de a muri fără să anunţe dialogul desculţ al lui feodor mihailovici dostoievski cu zosima ciorba aruncată pe fereastră înainte de a scrie demonii
în memoria toamnei foarte lungă a ţarului care l-a condamnat la moarte
cu nopţi siberiene şi volgi învolburate
se ascunseseră săteni devotaţi pulberii cosmice
rând pe rând oraşele dispăruseră până la jumătatea inimii prin vene de primitiv
urcând pieptiş l-am revăzut o clipă l-am revăzut pe
cel mai bun tată
desemnat de mine de dinainte de mine
jucând baseball cu cei douăzeci de copii semănându-i leit
a mea e luna atârnând de cerul plumburiu din poemul suprarealist
david linch designer de amenajări ale unui fel de interioare umane
mărturiseşte pe covorul roşu
prea târziu pentru mine prea devreme pentru el
foarte ferm afirmând interiorul oricărui coşmar
e chestie de dulce gust de geamăna clipă
gemele gemene gemând în gene
truc masochist însuşit la despărţirea de bb &de mine
de tot ceea ce cred eu că aveam mai bun în mine nestinse lumine
pulverizând bruma de stele căzând peste vişinul în care dumnezeu a făcut duş
zei inspăimântaţi migrând din regn în regn

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie hazlie

Dej musteşte a bună dispoziţie proletară
Ştiind că merge pe blat cu trenul istoriei,
Cizmarul ne zâmbeşte şăgalnic, strâmb,
Ca un placheu de la un pantof scâlciat,
Ţapu', răsfirându-şi barba, râde mânzeşte,
E felul lui de a fi preţios animal,
Nea Ion Ilici hohoteşte ca proasta-n târg
Cheltuindu-şi aiurea sinergia paşilor legănaţi,
Din ochiul ceacâr al matrozului mangă curge
O lacrimă: Stolo, nu mă orbi cu Golden Blitz-ul
Mihai Viteză se închipuie, cabotin, Mihai Viteazul
Dar ăstuia până şi zâmbetul îi este bâlbâit,
Vremuri de râs trăit-am
Jumătate de veac bătută pe muchie,
Doar Mareşalul ne-ndeamnă
Din colţul lui de uitare,
La care l-au pedepsit toţi zâmbaţii
Să stea pe coji de nucă,
Nu mai avem putere, nici să râdem,
Nici să bocim, ni paix, ni guerre,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebam cu o curiozitate resemnată, cum de nimeni nu a reuşit să desluşească strigătul disperat din şoapta mea? De câte ori ar fi trebuit să mai mor, în fiecare zi, pentru ca cineva să poată observa că sunt viu? Ce veşminte ar fi trebuit să port, ce zeghe slinoase, pentru ca cineva să vadă, în sfârşit, că nu sunt decât un prizonier, un proscris, un condamnat la moarte de la care nu mai auzi altceva decât zăngănitul macabru al lanţurilor? Ce cuvinte ar mai fi trebuit să folosesc pentru ca să le deschid mintea celorlalţi, pentru a le arăta cum libertatea lor îmi este închisoare rece, întunecată şi umedă? Ce ar fi trebuit să mai fac pentru ca ei să se dumirească, în cele din urmă, că sunt altfel, că nu aveam cum să rezist prea mult timp în turma în care m-am trezit pe neaşteptate?
Cam care ar fi fost preţul răscumpărării aripilor cu care am fost înzestrat? Cât ar fi trebuit să plătesc pentru a mi se lua plasturele de pe gură, cătuşele de la mâini şi lanţurile de la glezne? O melodie, două, trei, zece, o sută? Un roman, două, cinci? O sută de poezii sau o mie? Câte piese de teatru şi câte eseuri? Oare câte vieţi mi-ar trebui pentru a putea plăti preţul eliberării mele?

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XXXIII
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!