poezie şi vagabondaj

Vagabondul în ţara lui Homer nu-i scriitor, ci poet.

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema de cleştar

Eu, nestatornicul bizar
Pe tabla clipelor trecute
Cu buchii fine, de cleştar
Aştern poeme necernute

Epistolare amintiri,
Destăinuiri -sincerităţi
Aştern trecutele-mi iubiri
Întregi, fragmente şi bucăţi

Ce rimă oare să găsesc
Spre unica şi indecisa
Ce"n Cartea Cărţilor cereşti
Mergea ca una- "aşa -zisa"?!

Cu care mă stiiam un zeu
Iar părăsit-apus de soare.?!
– Imensitatea unui "eu"
Ce-l transforma -n al unui "doare"...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi Poet...

A fi poet asemanator se arata
cu a nu tulbura adevarul deloc,
ori a-ti flagela pielea delicata,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

A fi poet înseamna a cânta libertatea
pentru a-ti fi tie asemanatoare.
Nu-si cânta durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singura cântare.

Canarul are o voce neobisnuita, anume
râsului jalnic sunatoare, hazlie...
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limba, chiar de broasca sa fie.

Mahomet a interzis în Coran
sa se bea bautura spirtoasa,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasa!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru ploaie

Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă şi felină a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul...

Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente, ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.

Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.

Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare te-nghite lacom...

Şi de-a lungul şoselelor kilometrate, tu pari un şir de caravane ce duc Saharei de mâncare.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec vagabonzii

Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei şi preistoriciii gândirii,
Trec regii primului dezastru şi-nvinşii primului regret,
Trec vagabonzii-
Parodia nedumeririi lui Hamlet.

Voi nu i-aţi cunoscut nici unul
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei - cei goniţi de câinii voştri-
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-aţi dat,
Voi sclavii primei ruşini şi-ai primului păcat...
Trec vagabonzii - însetaţi de cer,
De mări
Şi de păduri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu nimb violet

ploaia mătură strada de praful hoinar
spală frunzele la arbori rubiconzi
eu cu poetii particip la un seminar
nori negri se descarcă de fiorii pudibonzi.

pe o scenă decorată joacă îngeri blonzi
Mona Lisa ne azvârle zâmbete caline
lumea asta e pestriţă cu regi şi vagabonzi
dar eu mă simt împăcată cu zile senine.

mă pierd în desfătare cu o stare senzitivă
pictori îmi pictează cerul cu nimb violet
mă zidesc între poeme cu trăirea emotivă
mă agăţ de virful Omu înfingând un piolet.

steaua mă înzestrează cu tandreţe creativă
printre mândre sibiline cu-al literelor balet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Serghei Esenin

Mestecenii-au încărunţit
De mult prea multă aşteptare
De când, Serghei, tu te-ai grăbit
Să-ţi iei nemoartea-n buzunare.

În stepă s-a mai copt ţărâna,
Sau poate numai mi se pare
Şi-mi cade în nelinişti mâna,
Când cerc s-aprind o lumânare.

De flori m-ating mai cu sfială,
Ca de o binecuvântare,
Iar dacă masa-mi este goală,
Să nu lipsească vinul tare.

La cârciumă - aceeaşi lume,
Ca la o mare sărbătoare.
Într-un decor... (nu-l spun pe nume)
Se varsă viaţa în pahare.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

Tu, vagabond al poeziei mele,
În noaptea asta, dacă-i plină lună
Ai vrea să bem licori, ceva-mpreună
Apoi s-aprindem lumânari din stele?

Să te îmbăt, să mă descânţi cu ele,
Să nu le laşi să cadă, nici apună...
Tu, vagabond al poeziei mele
În noaptea asta dacă-i plină lună!

Să-mi săruţi ochii verzi şi alba piele
De tine să mă faci să fiu nebună,
Să mă prefaci în flutur alb, lagună,
Sau val de mare, barcă fară vele...

Tu, vagabond al poeziei mele!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti perfectă

Tu eşti perfectă, darling,
Îndrăznesc prea mult?
Langoare, frumuseţe şi nimic mai mult,
Poetul e cărunt din naştere,
Realul e un cal cam nărăvaş,
Mereu învinge. Ce mai scrii?
Mă-ntreabă un a – mic absurd de singur,
Eu printre măşti mă plimb,
Dogul german a devenit felin,
De treabă pare moartea, bat-o vina.
O vreau, n-o vreau ca pe-o femeie.
Trăim pe interval, fără bilet,
Un felcer ne urează viaţă scurtă,
Un ghicitor promite zece vieţi,
Dar tu ce crezi? Nici apa nu mai clipoceşte,
Albinele nu bâzâie, ci urlă,
Un monstru este pasărea colibri,
Mai sinceri – corbii tot boncăluind nerăbdători,
Cocoşii râd de dimineaţă ca beţivii,
Stelele cad din cer cu semne militare,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vagabond

Toamna are ceva-n comun cu sângele meu –
Anumite maniere, o stare, un anume clişeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ţinând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.

Frunzele roşii de-arţar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-îngheţate pe dealuri.

În Octombrie sângele ţiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist şi urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet vagabond la bătrâneţe

Pulberea multor drumuri a fost leşia din vinul meu.
Miraţi, fagii s-au închinat
Împreună cu mine, pentru dimineţile plumburii – melodii
Murmurate, fragile ca pânzele unor parfumuri stinse,
Pentru iubirea lui în mătăsuri aurii – luna-îndepărtându-se.
Fecioare ca nişte statui inundate de trandafiri
M-au îmbăiat în vinul tăcerii lor.
Însă-acum continui să umblu – singur.
Şi numai după ce am traversat multe seri
Dansez o clipă cu un mănunchi clorotic de raze-ale lunii
Pretinzând că sunt tânăr.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de vers

privesc cu ochiul frunţii ca un ciclop
veacul amăgirilor cu munţi de speranţa
am înfipt în glie rădăcini ca un plop
frunzişul de gânduri să capete nuanţă.

îmi extind destinul în magic Univers
în palmele căuş să adun stele
din inima credinţei curg lacrimi de vers
mă spovedesc la Lună cu păcatele mele.

îmi reproşează că n-am iubit destul
lumea aceasta cu demoni vagabonzi
de zei incompetenţi pământul e sătul
şi tremură lumina în îngeri pudibonzi.

sufletul se zbate în carnale corzi
Doamne iertarea te rog să-mi acorzi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Regăsire" de Valentin David

De rătăceşti prin ploaie ca nebunul,
În asfinţitul negru-cenuşiu,
Am să-ţi aduc o sticlă de rachiu,
Că ştiu că nu te-mpaci deloc cu vinul.

Aşteaptă-mă şi tu, lângă-o băltoacă
Mai mare, să îmi fie ca reper!
Ţi-aduc şi-un pic de sare şi piper,
S-arunci în stropi, când ploaia te atacă.

În parcu-n care bântuie strigoii
Castanilor cei dezgoliţi de strai,
Eu zic, cu vagabonzii câini, să stai,
Să-ţi treacă de urâtul greu al ploii!

Şi pe sub streşini, umbra să nu-ţi treacă!
Umbrelă n-ai şi eşti în pardesiu.
Eu mai întârzii, că-i aşa pustiu
Şi dacă nu mai vreau să vin? Şi dacă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere,
În Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!