Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

poezie și vamă

Citate despre poezie și vamă

citate despre poezie și vamă (inclusiv în versuri).

Costel Zăgan

Ninge cu versuri înghețate

Eminescu s-ar întoarce
România însă nu-i
stau la vamă niște Parce
sare lira brusc din cui

România Doamne nu-i
teii i-au sacrificat
cerul este-al nimănui
nu mai e niciun bărbat

Teii i-au sacrificat
stau la vamă niște Parce
ca poet la mine-n sat
Eminescu s-ar întoarce

Doamne poezie nu-i
nici pe Prut nici pe Bahlui

sonet de din Cezeisme II (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rima-nfiptă într-un cui

Plouă crud cu ape tulburi, inocente paranteze
Ancorează-n zbor de fluturi, rime grele-n antiteze,
Un mănunchi de vorbe goale, adunate-ntr-un buchet,
Mă apasă pe vocale și nu pot să fiu poet...

Ce simt azi, ce mă frământă, se va scrie într-o carte,
Despre inima mea frântă, veți citi dup-a mea moarte,
Și n-aș vrea ca să vă doară, nici să mă compătimiți
Nu va fi întâia oară, când vă rog să mai glumiți

Despre ziua cu cafele, despre zâmbete cu dramă,
Colorate cu manele, și stocate într-o ramă,
Poezie fără rimă, sau orice cuvânt nespus
Pot să poarte a mea vină, pentru că nu m-am supus,

Să vă scriu cu pana verde poezii cu rimă snoabă
Într-o lume care pierde toate vorbele-ntr-o boabă,
Pentru că îi este frică să își țipe cu afront
Prea mirabile dorințe moarte-n cui cu vârful bont.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Trifon (cu un aer nevinovat, inept): Excelența voastră a cerut să-mi completez cultura generală... (Citește, cu oarecare dificultate.) Se ia o pulpă de miel... se împănează cu usturoi...
Samson (serios, logic): Ajunge! Nu poți deveni înțelept citind "Cartea de bucate"!
Trifon: Cu cât citesc mai mult, cu atât mi se face mai foame... (Citește.) Se adaugă sare și piper...
Samson (îi smulge cartea din mână): Ajunge, am spus! Mintea ta nu sporește memorând rețete culinare! Eu am ajuns cult, subtil și spiritual, buchisind literatura veche! Pune mâna pe clasici, măgarule! Ehei! Ce vremuri! Când umblam eu la școală, era clasa plină de clasici! (Citește din volumul de versuri.) "Dar somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă"! (Brusc, aruncă volumul pe birou.) Trifoane! (Trifon dormitează.) Cine e șef la Direcția Generală a Vămilor? (Pe jumătate adormit, Trifon nu răspunde.) Vreau să știu dacă viața este scutită de taxe vamale. (Trifon îi aruncă o privire buimacă, dar nu răspunde.) Am descoperit un adevăr metafizic fundamental: viața este o chestiune vitală. (Pauză.) Un vameș al vieții, adică un conțopist al guvernului ne taxează, pe motiv că trăim! Trifoane! (Îl zgâlțâie violent.) Trezește-te, derbedeule! Este amenințat un drept elementar din Codul Muncii!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dedicatie postmortem

De care cer mai ești cuprins, Ioane?
migrând cu tine in inima-ți de lut,
că nu s-au inventat canoane
și nu ințeleg cum ai putut...
să chemi albastrul ca un chin să vină
să rupi fâșâia zorilor ca vamă
aveai o atât de mare teamă?
c-ai stins in noi orice lumină...

chitara-ți plânge, cu tine-I nicio muză?
nu prevestește nimeni zboru-ți mut?
e-o amăgire jertfa-n ecou de lehuză
știu bine că nimeni nu te-a priceput...

și-ai ales o zi ca orișicare
să urci pe-o scară foarte, foarte sus!
tu te vei naște-ncet din fiecare
când toți murim de-același nor răpus!

de ochii lumii te-ai ascuns in tărână,

[...] Citește tot

poezie de (20 decembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu DorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșit de carte

Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ți-ai tocit potcoavele de fum.

Alelei; de cât amar de vreme
am pornit cu tinerețea-n șa
să culegem stele și poeme
din văzduhul albăstrind abia.

Iată, gârbovi ne-am întors în lume,
neguri am adus în amintiri,
pe rugina laurilor brume,
în caiete mari neîmpliniri.

Murgule, să-ncepem a ne strânge,
fruntea-i umbră, mâna a-nghețat.
Azi vor înflori trei stropi de sânge
pe năframa cui ne-a așteptat.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cât ești privește peste vreme

la vama unui consens
te străbat în mersul atent
cu timpul prezent zâmbesc în aduceri aminte
iubita mea din drumul unui timp cuminte

nu mă uita în cercul meu de vreme
fără revers spre ieri
la botezul poetului ce se naște mâine

azi scriu topit în poezie
iubesc metafora din zâmbetul vorbit
cuvânt și elegie

în noaptea neuitată-n amintiri stă scris la semn
visul împlinit cu veșmânt din răsărit
de poetul dintr-un timp îndrăgostit
la nunta de argint atingerea unor petale
a devenit jurământ

sincere sentimentele noastre

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Descântec

Tu mă desfaci petală cu petală
De parcă-i vrea destinul să-l descoși,
Mă recompui, în vers, cu-a rugilor cerneală
Ce-o plâng mireni din ochii lor sfioși.

Și mă destrami, cum frunza se destramă
Sub palmele de brumă-n nopți târzii,
Mă modelezi în lut păgân dând vamă
Din trupu-mi alb, iubirii, poezii.

Mă despletești cum nopțile de visuri
Se risipesc sub brizele din zori,
Și mă aduni cu pumnii din abisuri
Să mă-mpletești, apoi, între culori.

Și nu știu ce descântece rostești
De-ajung din muritoare un mister,
Ascuns în versul ce îl scrijelești
Cu unghia ta pe coaja mea de cer...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu glasul stins, măicuță (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuță, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viața e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viața care o am,
Și-ți promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăși împreună, tu la piept să mă-încălzești.
Voi lăsa și eu în urmă, multele plăceri lumești.
Cerul ne va fi lăcașul, în care vom veșnici,
Pământul va fi orașul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viață iar vom dobândi.

poezie de (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Plouă noaptea cu parole

După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani

Înfloresc grădina merii
Sângele a porins să fiarbă
Cu neliniștea din iarbă
Și cu ciutele tăcerii

Cărăbuși și libelule
Într-o țară unde hot
Curge timpul îndărăt
Și mă caută patrule,

Cer un ultim armistițiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exercițiu

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Moga

Ne mor prietenii

Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenușie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,

Și simt cum vertical vibrează-n cor poeții,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudență,
Pășind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existență.

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în față morții, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.

Au strâns, aici, în inimi, puține anotimpuri
Și-un dor mă amăgește la modul singular,
Recidivând cuvinte își vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Inaintand prin ceata" de Mariana Moga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopții să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopții și, nu fi tristă, doamnă!

Pe ulița din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă și în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândețe în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristețea în nopțile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Și spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.

poezie de din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina RaducanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la poezie și vamă, dar cu o relevanță mică.

Violetta Petre

Eu mă topesc ca timpul

Eu mă topesc ca timpul, ce nu-și cunoaște locul
Și nici nu se oprește în pragul vreunui cer;
Deși mă doare clipa, eu am intrat în jocul
Tăcutelor secunde, ce-n găuri negre pier.

Mai pierd ceva din mine, un vers mai curge-agale,
Rămân poeme-n urmă, cu un picior beteag,
În versuri albe, rime fac striptis și-așa goale
Se scurg pe pleoapa nopții și-n noapte mă retrag.

De îmi auzi chemearea, când trec prin vama sorții
Bucăți din partitura ce curge din viori,
Oprește, doar balada enesciană-a porții
Prin care doar tăcerea ne mai găsește-n zori.

Și, poate cu răbdare, vei aștepta căderea
Nisipului ce-n sare s-a preschimbat în timp;
Gestantă e clepsidra ce-și drămuie durerea
Când naște câte-o moarte în orice anotimp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintea de pe urmă...

Vă rog, iertați bădărănia mea de moldovean

Din stânga Prutului, și fără educație aleasă.

Credeam c-aici, în dreapta, măcar aer am...

Dar nu, eu nici aici nu sunt în Țara mea, acasă.

În stânga Prutului eu ma sufoc de izul rusofon,

Iar dreapta îmi impută lipsa de cultură.

Chiar n-ai tu, Țară, pentru mine un șopron,

Ce m-ar adăposti de friguri și de ură?!

Chiar nu găsești tu, Țară, pentru mine-un vad,

Să-l trec nestingerit, nedezbrăcat la vamă?

[...] Citește tot

poezie de (10 aprilie 2011)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tu nu mă lași din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece și se cuibărește în ele sănătos ori bolnav,
poți locui în el ca într-un oraș în care-ți scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depășim cuvintele,
să pătrundem unde se zidește-n dragoste poezia
și unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poți râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită și străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorții
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înțelegerea vieții și înălțarea în har.

Tu nu mă lași din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

[...] Citește tot

poezie de (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Noi, poeții...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Și le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-și aruncă peste lume jumătățile de vină,
Ca și când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munții-n spinare și pădurile pe frunte
Și din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame și pe tâmplele cărunte
Așezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nșelătoare,
Și le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieții doare
Și pentru o dimineață și o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linșăm în piețe și s-o ardem chiar pe rug,
Din dușmani să-mi fac prieteni și să-i țin pe lângă mine,
Și tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeții, spargem pietre, din nisip facem castele,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și eu cum să fiu cuminte?

Trece-un zvon de primăvară pe sub streașina tăcerii
Cu un scâncet de vioară ce înviorează merii.
Firul ierbii se dezbracă de veșmintele greoaie
Și prind razele de soare printre picături de ploaie...

Mugurii plesnesc de sevă, amiroase a trezie,
Flori cu straie de lumină se alintă-n poezie...
Și prin mine, cai zănatici, în galop, prin liniști sterpe
Tropăie în cavalcadă printre muze... Euterpe

Își dezvăluie în versuri gândurile prizoniere,
Ce neliniștesc poeții, așteptând la frontiere
Iarna să își ia bagajul și să plece spre neunde,
Când în vamă, stau lăstunii adormiți printre secunde...

E o liniște albastră, c-un vibrato fantomatic,
Ce pătrunde prin toți porii într-un tempo acrobatic...
Și eu cum să fiu cuminte, când zvâcnesc dorințe-n mine
Și cum să n-aduc, iubite, primăvara asta-n tine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

O să-mi moară poezia în exil și pribegie...

Cuibul meu de eremită, cu pereții de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii și troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Țes paingii pânză deasă, înveliș pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viață
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiață
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un țipăt nu se șterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nțelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap și coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgrație totală,
poezia își acceptă destinația letală...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru-a câta oară?

Am băut albastrul, dintr-o poezie,
Ți-am servit beția, gândurilor mele,
Am știut din tine, tot ce nu se știe,
Fără să mă bănui, că te-am scris sub piele.

Carnea mea miroase încă-a nopți de vară,
Inima-i mireasa valsului sub lună,
Țin condeiu'n mână (pentru-a câta oară?)
Gândurile parcă,-n versuri se răzbună.

Am băut cu tine, clipe de miracol,
Fără să mai număr cum mi-apun toți zorii,
Pân' s-ajungi la mine, mi-am tot fost obstacol,
Cântecul și plânsu-l, defeream viorii.

Ochii tăi sunt vama ce-o dosesc sub pleoape,
Buzele-mi au formă de tăceri duioase
Câteodată vântul, mi te-aduce-aproape,
Și simt cum, iubirea-ți, vindecă sau coase!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regatul

[Timpul, Femeia, Poetul]


Nisip de rouă-i timpul clepsidrelor de clipe
Și galeș amintirea a urmă se adună
Că mâine-i vis feroce-n ceasornice furtună
Ce-n sfert dimensiunii în rațiuni să țipe.
Să nu mă cugeți aspru femeie din surdină
Că-ndrăgostit de liră te uit adeseori
Acolo însă,-n slove, mereu îmi ești grădină
Din care urci spre slavă din miezul alb din flori.
În rest e-aceeași vamă venindă căpătâi...
Poetu-i cale-n vise, săracă și cu duhul
Că-n diamante-n stihuri înfometat rămâi
Viitorimea poate-ți va cumpăra văzduhul.
Feciori de regi la dame ți-or tot zgâi regatul
Dar te va știe lesne sărmanul, nu bogatul...

poezie de
Adăugat de EuropaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

E marți, din nou...

E marți din nou, ca un ecou al minutarelor placide,
În dansul lor amețitor, e o morgană ce ucide.
O cucuvea pe-un clopot sfânt mai umple-un blanc cu o solie
Și-mi intră moartea pe furiș și n-am nimic să-i dau bacșiș,
Am doar o poezie.

Pieziș citește câte-un vers și mă privește pe sub gene,
Mimează chiar un interes, pe sub privirile-i viclene.
E chiar frumoasă-așa cum stă, în straiul ei de-ntunecime,
Privindu-mă de sus, extrem ca o sultană de harem,
Strâmbându-se la rime.

-Aș mai putea să mai amân, să-ți termini visele nescrise,
Dar, să nu îndrăznești cumva, să-mi ții ferestrele închise!
Te caut, poate într-un an, dar chinul îți va fi mai mare.
Să nu mă strigi, să nu mă chemi și mai ales să nu blestemi
C-am să te-arunc la fiare.

-De mi-a venit sorocul, zic, (prea multe semne-mi dau de știre),
Să nu mai amânăm nimic și fă-mă repede-amintire!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre poezie și vamă, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook