poftă şi suflet

Atâta ploaie mi-a inundat sufletul, visele, pofta de... viaţă, viaţă ce grea eşti!

aforism de Ananie Gagniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa cea lentă

Fără-ndemn intrăm în toamna
Cântecului plin de frică.
Nici o aripă de înger
Aerul nu-l mai despică.

Mâna spre pământ se lasă,
Pipăie-ntre ierburi rana
Larg deschisă. De sub pietre
Şerpi clociţi prelingu-şi zeama

Ce-o sorbim c-o poftă veche
Până mintea ni se strică.
Fără rost intrăm în toamna
Sufletului plin de frică...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele daruri numai care dovedesc că aducătorul lor te cunoaşte, şi-a amintit de tine, te-a reconstituit, şi-a frământat mintea culegându-ţi în amintire exclamaţiile, poftele exprimate sau înăbuşite - dau bucurie. Ele îţi arată că ai existat în sufletul celui care ţi le aduce, şi darul, astfel numai, îşi pierde semnificaţia indiferentă de lucru cumpărat, căpătând-o pe aceea de răsfrângere a dorinţei tale în afecţiunea altuia.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Dar pofta de câştiguri
Pe mulţi bărbaţi îi duce adesea la pieire...
Căci nicio rânduială n-a dat un rod în lume
Aşa de rău ca banul: el pustieşte-oraşe
Pe oameni îi goneşte din casă: el învaţă
Pe cei curaţi la suflet să-şi îndrepteze mintea
Spre fapte ruşinoase. Tot banul e acela
Ce-a arătat la oameni puterea vicleniei,
Şi pentru orice faptă - nimica sfânt să n-aibă.

poezie celebră de Sofocle din Antigona
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fac însă oamenii leneşi, oamenii care nu-şi dau nicio silinţă, care nici mâna nu şi-o întind ca să ia darul? Sunt păcătoşi! Căci nu numai dorinţe avem, ci şi pofte trupeşti. Faptele cele curate sunt date omului ca să le astâmpere prin rodul muncii; dorinţe îi sunt date în suflet ca să cuprindă lume şi Dumnezeu în sine şi, fericit, să le privească. Lucrarea este dar legea firii omeneşti, şi cine nu lucrează greu păcătuieşte.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul curat ca un pahar...

Mi-e sufletul curat ca un pahar
Nemurdărit de buze. Când respiri
Se abureşte fin de amintiri
De care tu, acum, nici n-ai habar.
Oh, ele te vor face să roşeşti:
Căci vei afla ce şolduri tandre ai
(Dacă te uiţi la hergheliile de cai!)
Şi-ncerci cu mine să le-obişnuieşti
Să-şi unduiască-n talia lor fină
Fesele mari care de ea atârnă
Încât mai-mai să cazi pe spate, plină
De năbădăi în clipa ce îţi scurmă
Sânii din faţă, şi ei prea umflaţi
De pofta îngerilor făr' de saţ!

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ierta

M-ai îngenuncheat tristeţe,
Cioburi zgârie genunchii,
Nu te cert... din politeţe,
Deşi mi-aş urla rărunchii

Mi s-au spart trăiri albastre,
Zdruncinate fără milă
De gândiri care-s năpaste,
Ce-mi provoacă, sincer, silă

Însă iert, iubesc iertarea,
O consider vindecare,
Este pentru suflet zarea,
E culoarea ce nu doare

Crezi că ai învins tristeţe?
Nu poţi... eşti doar temporară,
Mă ridic, îţi dau bineţe
Şi-am să râd cu poftă iară!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tranşeul...

În tranşeul cămăruţei tale,
tu te rogi si te păstrezi curat.
dar, cum ieşi in lume, ce rafale,
câte gloanţe şuieră turbat!

Zboară-n jurul tău priviri deşarte,
zvârle pofta schije pe asfalt.
Lăudaroşenia vieţii moarte
dă năvală-n care de asalt.

Dacă porţi pe mână ăi pe frunte
semnul că eşti liber de Cel Rău,
mii de demoni sar să te înfrunte,
mii de pofte bat în trupul tau.

Cad alături cei ce n-au putere,
zece mii în partea dreaptă cad.
Clanţănesc în duh de mitraliere,
trag obuzierele din Iad.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

Anotimpuri, o, castele!
E vreun suflet făr' de rele?

Anotimpuri, o, castele!

Magic studiu-n vremi prin mine-i
Fericirea: rob oricine-i!

Slavă! Fie-i viaţa sfântă
Galicul cocoş de-i cântă!

Nici o poftă nu mă-nhaţă
Că-mi grijeşte ea de viaţă!

Trup şi suflu vrajă ajungă
Trude toate mi le-alungă.

Ce să spun de vorba mea?
Prin ea fuge,-n zbor se vrea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de N. Argintescu-Amza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzania

Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Pluteşte împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb şi-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.

Şi, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârşite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obişnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar paşii-s grei de trudă, privirile mă dor,

Veşmintele-mi sunt zdrenţe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veşnicei pierzanii!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă ar exista undeva o fiinţă puternică şi frumoasă, un temperament curajos, exaltat şi rafinat în acelaşi timp, un suflet de poet cu chip angelic, liră cu strune de bronz care să ridice la cer epitalamuri elegiace, de ce, dintr-o întâmplare, n-ar întâlni-o chiar ea? Oh! Cât era de imposibil! De altfel nimic nu merita chinul căutării; totul era minciună! Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, orice plăcere avea dezgustul ei şi cele mai dulci săruturi nu lăsau pe buze decât o neîmplinită poftă a unei voluptăţi mai mari.

citat celebru din romanul Doamna Bovary de Gustave Flaubert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume sclavă a imoralităţii, subjugată poftelor carnale, femeia fidelă, împodobită cu florile virtuţii e o veritabilă contesă ce salvează sufletul bărbatului...

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la urechi,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginii,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară.
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, minte, trup şi suflet

Dorinţa ispiteşte inima;
Pofta subjugă mintea;
Pasiunea aprinde trupul;
Iar Iubirea, Iubirea devorează sufletul...

Inimile pot să se frângă;
Minţile devin şovăitoare;
Trupurile se vor distruge;
Iar Sufletele, Sufletele vor fi înlănţuite...

Dar dacă omul hrăneşte inima;
Dacă stimulează mintea;
Dacă venerează trupul;
Şi dacă ajută, ajută sufletul să crească...

Atunci inimile bat la unison;
Minţile gândesc la fel;
Trupurile se mişcă ca unul;
Iar sufletele, sufletele ajung să fie libere...

poezie de Jen Matteo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ne trezim, sorbim

După ce ne trezim, sorbim laptele cald
al dimineţii, uneori cu biscuiţi crocanţi
din cuvintele de hei, bună, ce faci, bine,
pentru a digera mai bine starea de a fi.
Mai târziu, ne sorbim supa orelor de prânz
şi ne mestecăm gândurile până seara,
când noi, bărbaţii, furăm apusul de coniac
al soarelui din ochii sticloşi ai femeilor
şi-l înghiţim cu poftă pentru că, o, da,
are atâtea grade, încât ne arde pe suflet!

poezie de David Daniel Adam (13 decembrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eşti numai Tu, iar Tu eşti în mine şi în tot ce e viu. Mă simt separat de Tine, dar viaţa mea e în Tine, şi de aceea caut să mă unesc cu Tine prin iubire şi cu tot ce e viu, cu tot ce e de la Tine. Vreau această unire şi mă lupt cu tot ce mă separă de Tine: cu poftele trupului, cu lenevia, cu desfrâul şi mai ales cu lipsa de bunătate. Mă lupt cu ispitele mândriei, orgoliului, iubirii de arginţi, răzbunării; mă lupt cu prejudecăţile dorinţei de putere, statului, teologiei, ştiinţei. Mă lupt prin străduinţa faptei şi gândului, prin renunţare de sine, smerenie, sinceritate şi înfrânare în faptă şi vorbă. Ştiu că viaţa e numai iubire în prezent şi că pentru viaţa spirituală nu există suferinţe, nu există moarte, există doar ce doreşte sufletul, doar binele. Mulţumescu-Ţi Ţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poftă

Mi-e poftă-n dimineaţă... de iubire,
De prelungite-mbrăţişări târzii,
De flăcările ca o împlinire
Ce toarnă în adâncuri... veşnicii.

Mi-e poftă-n răsărituri... de lumină,
De îndrăzneli şoptite şi tăceri,
De nebunii, chemări, adrenalină
Ce picură în suflet... primăveri.

Mi-e poftă-n dimineaţă... de uitare,
De patimi regăsite şi iertări,
De-un orizont abia ieşit din mare
Stârnind o avalanşă de-ntrebări.

Mi-e poftă-n răsărituri de răcoare,
De ploaie şi atingeri care ard,
De curcubeul ca o provocare
Şi de ce nu? de clipa de hazard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poftă

Mi-e poftă-n dimineaţă, de iubire,
De prelungite-mbrăţişări târzii,
De flăcările ca o împlinire
Ce toarnă în adâncuri... veşnicii.

Mi-e poftă-n răsărituri, de lumină,
De îndrăzneli şoptite şi tăceri,
De nebunii, chemări şi-adrenalină,
Ce picură în suflet primăveri.

Mi-e poftă-n dimineaţă, de uitare,
De patimi regăsite şi iertări,
De-un orizont, abia ieşit din mare,
Stârnind o avalanşă de-ntrebări.

Mi-e poftă-n răsărituri, de răcoare,
De ploaie şi atingeri care ard,
De curcubeul clipei şi de soare
Şi de ce nu? de clipa de hazard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundamentali în puncte cardinale

Eu mă ridic în tine peste noapte,
Tu aduci culori fără măsură,
Iubita mea de verde, între toate,
Îmi arzi de veghe în lumea asta sură.

Şi vin, şi plec, şi caut cuvântul care
Arată un semn, un cod sau chiar o hieroglifă,
Măsurând torenţial indescifrabila chemare,
Din îmbrăţişarea ta, e sigur, am să–mi fac o grefă!

Şi nu–i aşa, vom descifra simboluri
Feriţi de semne convenţionale,
Pe viaţă acoperiţi de încă zece veacuri
Şi fundamentali în puncte cardinale.

Vom fi o unitate de măsură,
O literă sau o monedă veche,
Distanţa dintre poftă şi aventură,
Organ identic cu sufletul pereche.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!