prezent şi teroare

Când nu te mai poţi gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioţilor, ca şi senzaţiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferenţa că în nesfârşitul gol al misticilor se agită o tendinţă secretă de înălţare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioţilor este o întindere ştearsă pe care lunecă surd teroarea.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui D.A.F. de Sade, cel arestat sub toate regimurile

Trecătorule,
îngenunchează şi roagă-te
Aproape de cel mai nefericit dintre oameni.
El s-a născut în secolul trecut
Şi a murit în secolul acesta.
Despotismul cu frunte hidoasă
Cât a trăit s-a războit cu el:
Pe vremea regilor acest monstru odios
I-a luat în stăpânire întreaga-i viaţă;
Pe vremea Terorii despotismul a reapărut
Şi l-a împins pe Sade pe marginea prăpastiei,
Pe vremea Consulatului despotismul a renăscut
Şi Sade îi este şi astăzi victimă.

epitaf de Marchizul de Sade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să simţi în tine excedentele de vis ale propriei tale epoci şi teroarea ei pentru a avea ceva de spus ca intelectual contemporan. Vorbim, într-o oarecare măsură, fiind încărcaţi de uimire şi de groază sau, mai general, de potenţialele extatice ale propriei noastre epoci. Nu avem alte mandate. Ca scriitori de astăzi, noi nu suntem investiţi de un zeu sau de un rege. Nu suntem curierii absolutului, ci nişte indivizi care auzim exploziile din vremea noastră. Cu acest mandat se prezintă astăzi scriitorul în faţa publicului său şi, ca regulă generală, nu e vorba decât de "propria sa experienţă". Aceasta poate să fie şi ea un puternic expeditor atunci când îşi aduce mărturia asupra monstruosului.

Peter Sloterdijk în Ni le soleil ni la mort. Jeu de piste sous forme de dialogue avec Hans-Jürgens Heinrichs (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul tău este îngrozit de necunoscut. Oricât de cumplit ar fi trecutul pe care îl cunoaşte, ego-ul îl preferă prezentului necunoscut. Întreaga sa energie se consumă în a încerca să facă prezentul la fel cu trecutul. El crede că aceasta creează siguranţă, dar adevărul este că nu creează decât teroare continuă, agravare constantă a rănii până ce durerea este atât de intensă, încât trebuie ca cineva să se ocupe de ea.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce priveşte sănătatea mentală a românilor din perioada socialistă şi comunistă, a fost o sănătate a terorii, a fost sănătatea unor oameni care nici măcar nu erau foarte sinceri. Astăzi lucrurile nu mai sunt aşa. Însă acum lumea este prea liberă, este dezorientată. De aceea nu mai vede sensul. Deşi caută. Şi caută fie să-şi facă vreo casă mare-mare, fie să plece în străinătate să câştige mai mulţi bani, să aibă o viaţă cât mai bună. Oamenii sunt dezorientaţi. Trebuie să fim conştienţi că nu aici este paradisul, că avem o măsură, că urmează involuţia, vin bolile şi moartea. Trebuie să înţelegem lucrurile astea. Ele se învaţă la ora de religie. Nu sunt un viciu al societăţii, ci reprezintă cursul firesc al vieţii pe care îl ai aşa cum ţi-l pregăteşti. Nimeni nu spune să fii inactiv, Biserica nu propovăduieşte asta. Creştinismul te învaţă să fii muncitor. Să ai o casă, să-ţi faci o grădină dacă poţi, dar să fii şi moderat. Aşa o să-ţi fie bine. Altfel, singur nu-ţi va fi prea uşor. Spre sfârşitul vieţii te aşteaptă căminul, altul care să-ţi dea de mâncare.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima speranţă

Foc, teroare, suferinţă... parcă-am fi într-un război...
Măşti, hoţie, conspiraţii... Curge lacrima sub gene,
Plâng pe umeri,, patrioţii" sau se-ascund într-un butoi
Să nu vadă, să n-audă... ca pe vremuri Diogene.

Prometeu a furat focul, noi avem un foc în piept,
Parcă şi-a deschis Pandora cutia plină cu rele,
Jupiter azi se răzbună,... dar războiul e nedrept,
Ţara este în derivă ca o navă fără vele...

Vinovaţii fără vină, ca şi acarul Păun,
Stăm cu capete plecate sub sabia lui Damocle,
Cu săgeţi înfipte-n umăr ne îmbie-un căpcăun
Şi dumbrava minunată scrie-o dramă de Sofocle...

Numai Domnul poate scoate o corabie la mal...
Îl invoc s-alunge răul, să redea dreptul la viaţă,
Să trimită aripi albe protectoare prin spital
Şi s-arunce-n hăuri vrajba... El ni-i ultima speranţă...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pâine
arta-i maşinăria de curăţat cartofi
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine
actor retras ca melcul în pantofi.

Iată cum din teroare pianul spală rufe
şi sar din pieptul nostru cameleoni de preţ
iată cum scoate limba ceasul zvârlit în tufe
ca vipera aprinsă de fiere şi dispreţ.

Iată cum umblă foamea prin cântec ca o mamă
cum calcă pacea beată pe morţii din tranşei
o mână scoate-n ceruri un înger de reclamă
o alta zvârle molimi pe turmele de miei.

Tu care-ţi pui pistolul la tâmplă ca pe-o floare
când sus în nori rânjeşte hazardul roz şi chel
tu care mori de noapte şi mori de fiecare
porţi viermele în palmă ca pe un scump inel.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-n cenuşa urii scormonim?!

Sătulă sunt să văd atâta ură,
Când doar iubirea lumii-i este cheia.
Mult prea puţini i-aţâţă azi scânteia,
Înăbuşind-o în afundătură.

Duşmani iubirii, cine sunt aceia,
Lovind-o-n creştet?! Oare de ce-ndură?!
Câte mârşave planuri concepură,
Sporind tristeţea lumii, nu nedeia?!

Mi se strecoară-n minte întrebarea:
De ce pe prag de viitor dormim,
Şi unde prunci găsi-vor alinarea?!

De ce-n cenuşa urii scormonim
Şi-n primul rând am aşezat teroarea,
Când noi vrem să iubim, nu să murim?!

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minune

Fetiţa cea oarbă, pe trepte umbrite,
Spunând rugăciunea-n cuvinte şoptite.
Firavă-i dorinţa... Si-ar vrea ca să zboare,
Să vadă şi dânsa o rază de soare...

Veghind crucifixul, Iisus în tăcere,
Ar vrea să-i aducă măcar mângâiere.
O lacrimă curge sub pleoapa durerii...
Eternu-ar pleca, chiar din taina-nvierii...

Atunci El se smulge din cuie... Coboară,
Dând glas rugăminţii, în ora de seară.
Pe ochi o sărută şi-n treacăt îi spune:
- Micuţo, chiar astăzi trăieşti o minune!

Se-ntoarce apoi dar şi umbra-i dispare,
Când urcă domol, în a crucii teroare.
Copila zăreşte atunci prima dată,
Culorile lumii, sub crucea uitată...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea păcăleală

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit,
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria doreau s-o schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar "prezent",
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că îşi dă sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin'să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (decembrie 2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare divină

Când vedem ce-i azi prin lume, gloanţe, bombe şi omor,
Cui, papucii mei, de glume îi mai arde, sau umor?!
Ca şi-acum, îmi amintesc ce mult sânge a vărsat
Neamul nostru românesc, când cu turcii a luptat,

Iar, de n-aveam un Ştefan, sau un Mircea, un Mihai,
Purtam toţi şi azi turban, pe al nostru mândru plai...
Mai aveam noi datini, oare, ca români adevăraţi,
Cu năravuri milenare, buni creştini şi botezaţi?!

Căci, mă-ntreb, dacă eram cuceriţi de-atunci de ei,
De sarmale mai ştiam, mămăligă sau mujdei?!
Mai ştiam de şpriţ, rachiu, cârciumă, sau bar, vreodat'?
Mai vedeam noi vr'un chefliu tăvălit spre casă beat?!

Nici nu ne dădea prin minţi să-njurăm ca pe ogor,
De Cristos, de cruci, de sfinţi, aveam noi aşa folclor?!
Sau, ceva cu mult mai trist, auzeam noi de-un bărbat
C-ar fi fost el, familist, la vreo fufă noaptea-n sat?...

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!