Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

raci și religie

Citate despre raci și religie

citate despre raci și religie (inclusiv în versuri).

Ionuț Popa

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naștere și-n viață cobor câte un pic
și vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minții
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinții
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă și balustradă clipa
când pașii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colțul nebuniei și-au adormit în pripa
seducției fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
și peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de (10 august 2008)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Ionuț Popa
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la raci și religie, dar cu o relevanță mică.

Doina Bonescu

Geneza

Într-o zi, pe-un bulevard, ce-i numit Calea Lactee
Dumnezeu s-a tot plimbat și avea la brâu o cheie.
Hotărât mărește pasul și descinde-n Infinit...
Pune ordine în lucruri, timpul nici nu a clipit.

Prima zi desparte Cerul de Pământ... se luminează,
Apele le-adună-n mare și uscatul modelează!
A muncit trei zile-i drept, în a patra se gândește,
Pune stelele pe cer și-anotimpuri le rotește...

Ziua a cincea puse-n apă pești, meduze, melci și raci
Pe câmpii doar dinozauri și maimuțe în copaci
Inventează brazi la munte, roz suav într-o răsură,
Greierii cântând la liră pe sub rugii verzi de mură

Ziua a șasea-i importantă, după chip și-asemănare
Domnul a creat bărbatul și-o femeie ca o floare!
Ziua a șaptea, în biserici, mult prea bunul Dumnezeu
Ascultă toți credincioșii și-i ajută când e greu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maldoror

Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preț, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbușește ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecți păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniți,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marș forțat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Doina

De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos pe vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,

[...] Citește tot

poezie celebră de din revista Convorbiri literare, XVII, 4 (1 iulie 1883)
Adăugat de Georgescu Alexandru CristianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Încrederea în om

Poți să te-ncrezi în animale,
În fenomene naturale,
În apă, aer, foc și vânt,
În ceață, fulgere, pământ,

În luna schimbătoare, sori,
În norii veșnic mișcători,
În ploi de stele, semne-astrale,
În semnele zodiacale,

În horoscop, sucitul rac,
În vise, duhuri, iad, în drac,
În gheață, ger, căldură mare,
În soartă și în ursitoare,

În vin, în whisky și în rom;
Să n-ai încredere în om!
Căci omul e mai rău ca toate,
Te-njunghie chiar pe la spate.

pamflet de din Omul și umanitatea în aforisme și epigrame (14 septembrie 2022)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Mai zăbovesc un pic

Eu nu doresc să te-nsoțesc la coasă,
Doamnă drapată-n negru și lălâie.
Te știu prea bine, doamnă, și nu-mi pasă
De fânul tău cosit, cu miros de tămâie.
Deci, cată-ți altul mai scârbit de trai
Să te urmeze peste tot-săracul!
Când ai de toate-n lumea asta,-n rai,
Refuzi să mergi, ori mergi ca racul.
Urâtă doamnă, drapată-n negru și lălâie,
Mai zăbovesc un pic, gustând la tămâioasă
Și fug de tine, doamnă, ca dracul de tămâie
Și nu vreau, nu, să te-nsoțesc la coasă.
Mai zăbovesc un pic, gustând la tămâioasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Superstiții

Că-i marți și treișpe n-ar fi bai
Și nici că un cotoi
De prin al Iadului serai
Prin față-mi trece-apoi,

Dar să îmi spună mie Ea
Să merg mai cătinel,
Că-s toate semne și-aș putea
Să mă gândesc nițel?!

Păi... mă gândesc, dar cum să fac
În spate câțiva pași?
Marșarier? Oi fi eu Rac,
Dar, ca șofer, mă lași?

Mai știu credințe, câteva,
Da'-s toate fără rost,
Făcute, parcă, doar să stea
Cuminte... omul prost.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiție
am deja cinci vieți de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei pași înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg așa înainte
pe toți viermii
care abia așteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toți dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viața asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineață de cuptor cu un țipăt de trei margarete cel puțin
uite-așa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proștilor ca mine"
apoi ca și când aș fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner și încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu șeful cel mare
că mă cam săturasem de nori și verdeață
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcție a trecut pe lângă mine,
Nu vorbește, el știe tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult și privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu clești de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaștele, am plâns,
Am văzut îngerul morții, se fâțâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buștean vechi și putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă și l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a ușurat pe el, bușteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt bușteni.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preț, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbușește ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecți păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniți,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marș forțat de ani-lumină.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Moartea lui Gheorghe

Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.

Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.

-Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine!
Sau iei și copilul să meargă cu tine?
Să poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Ceaușu

Vocabule

aur, aleanuri, agave
adagii, aezi, acvile
aclamații: ave! ave!
anonimelor abile.

babițe, baboi, babușcă
baclavale, bacon, bai
beizadele, briști, biciușcă
becherul boit bălai.

camarilă, cap, cabale
cazane, cinzeci, ciocan
cioflingari, caiafe, cale
calomnii, calici, cancan.

dansuri, dalie, dulbină
dor, dulcegării dorite
daruri, dragoste divină
doine din drâmbă doinite.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îți torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinți și privitul somnoros în oglinda care-ți râde ironic în față - "tot tu? mai schimbă-ți, Doamne iartă-mă fața asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial își împrăștie ochii pe toată suprafața dându-ți șansa de a fi regină măcar așa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregătește de menopauză și-n care kilogramele își cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i privești dintr-o parte până-n momentul în care te cerți cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile așternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi ușa casei, bagi repede cheia în buzunar și-ți amintești pe scara blocului că ai uitat să-i mulțumești Lui că vezi și azi lumina zilei. Așa că stângaci, să nu scapi poșeta și punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii și mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai știi nimic despre. Cu siguranță liniștit în cazonul unei vieți pe care, n-o înțelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuța, gata oricând să-i fie fărâmițate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada și merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe și mult, dar nu uiți niciodată să privești zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstorește un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulți nu știu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până și cu un melc, numai să-ți deschidă ușa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbești în stânga și-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereții tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste și privești lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poți citi, câtă vreme stai culcată pe pat, așa că, hai, copăcel, urnește-ți mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 și să știi unde-i toaleta și cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil și-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâța-n două, gura târgului și iubirile incerte. Știu, niciodată nu-ți place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri și uită să zboare. Tu-l împingi de la spate și el? nimic!! E târziu. În colțul din stânga camerei te înghesui tu și Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ți-l fure și nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu și pescărușii țipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ordon! Să treceți Prutul!

- Ordon! Să treceți Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiți o Țară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Pașalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaș,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credința este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaș.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din șanțuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulți au pierit sub gloanțe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc și azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

[...] Citește tot

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tâlhar la drumul mare

Tâlhar la drumul mare


I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.


II

Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vișinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Madalina mea...

In loc de cuvinte goale
Va ofer un sincer gand
Ce ma poarta catre mare
Si ma lasa tremurand.

Amintirea unei fete
Ce zambea fara regret
Si lipita de perete
Imi soptea sa vin incet.

Cum am cunoscut-o oare?
Stati sa vad.. imi amintesc
Ea frumoasa ca o floare
Langa gardul batranesc.

Ne vorbisem de o luna
Dupa cum permitea vremea
Si-am simtit ca-i fata buna
Insa ea se cam temea.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre raci și religie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook