religie şi testament

Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci, bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte, pe care le-am considerat – şi le consider încă – testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!

Aspazia Oţel Petrescu în Doamne, strigat-am! (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa Francisc, miercuri 20 ianuarie 2021

În această cateheză mă voi opri asupra rugăciunii pentru unitatea creştinilor. De fapt, săptămâna 18-25 ianuarie este dedicată îndeosebi pentru aceasta, pentru a invoca de la Dumnezeu darul unităţii pentru a depăşi scandalul diviziunilor dintre cei care cred în Isus. El, după Ultima Cină, s-a rugat pentru ai săi, "ca toţi să fie una" (In 17,21). Este rugăciunea sa înainte de Pătimire, am putea spune testamentul său spiritual. Însă observăm că Domnul n-a poruncit discipolilor unitatea. Nici nu le-a ţinut un discurs pentru a motiva exigenţa ei. Nu, l-a rugat pe Tatăl pentru noi, pentru ca să fim una. Asta înseamnă că nu suntem suficienţi noi, cu forţele noastre, pentru a realiza unitatea. Unitatea este înainte de toate un dar, este un har care trebuie cerut prin rugăciune.

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu lună-ţi sunt, tu soare-mi eşti;
În Iadul meu, un Rai zideşti.
Când plec, ţi-l las prin testament,
Să îţi aşterni timpul prezent.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Între "arborii sfinţi ai Daciei", dacă, indiscutabil, Bradul (Abies alba) ocupă locul întâi (cf. PTZpl, I, 64 sq.), potrivit "întregului" mitosofiei Pelasgimii > Valahimii, neîndoielnic, avându-se în vedere "dispoziţia testamentară" a nemuritor-zalmoxianului / cogaionicului protagonist din balada Pe-a Gură de Rai ("Mioriţa"), protagonist în care se oglindeşte firea Mesagerului Celest trimis "tot în al cincilea an" cu solie la Dumnezeu ("... Iar la cap să-mi pui / fluieraş de fag ‒ / mult zice cu drag ; / fluieraş de os ‒ / mult zice duios ; / fluieraş de soc ‒ / mult zice cu foc..."), pe locul al doilea se află Fagul (Fagus sylvatica) şi pe locul al treilea Socul (Sambucus nigra) ; tustrei copacii au profunde rădăcini în solul real şi mitic al Daciei şi o extraordinară importanţă medicinală, vindecând omenirea de nenumărate maladii, dar nicidecum de vreuna dintre bolile cronice ale istoriilor (în frunte-având războinicita), maladii "impuse" de imperiile antice, evmezice, capitaliste, socialiste şi "deghizat-democratice" (sau "imperiile de sub măşti pandemice de neasemuit de exploziv prezent")...» ‒ (33) / 30 mai 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 163).

Ion Pachia-Tatomirescu în (Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"A, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (30 mai 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind un vis urât

M-aş contempla, dar nu mă văd
Că eu sunt umbra nimănui,
În jurul meu e doar prăpăd
Şi morţii dănţuiesc hai-hui.

M-aş admira, dar nu exist,
Sunt abur violet, nociv,
În mine zace duhul trist
Că-s mortul cel mai longeviv.

M-aş pune-n cartea de poveşti,
Cu-a mea privire autistă,
Să poţi cândva să îmi citeşti
Un testament ce nu există.
...
M-aş face drac sau Dumnezeu,
Sau poate iad, sau Paradis,
Dar nici nu ştiu, am fost un EU,
Sau poate-i doar un simplu vis

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria lacrimilor

În memoria lacrimilor tale,
Am să ridic un monument
Pe malul râului din vale,
Cum ai lăsat în testament.

Ca apa râului vor curge
Şiroi de lacrimi pe obraz.
În apa mării vor ajunge
Formând şi ele un talaz.

Cuvintele adânc săpate
Pe o lespede de piatră,
Vor aminti pe mai departe
Că ai existat odată.

Pe placa de marmură
Voi încrusta numele tău.
Lângă el, o ramură
Să i-o duci lui Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi o să mori

deasupra unui câmp de flori
tu o să mori
şi voi lăsa ca testament
buchetul anemonei de ciment
apoi să-mi pui la căpătâi
lumina nopţii nimănui

acum sunt între rai şi iad
pe nicio frunză nu mai cad
doi ochi închişi în nufăr
şi nufărul cu grijă pus în cufăr

tu dacă vrei
la nunta mea
să demontezi stea după stea
şi să mă pui în locul lor

când luna urcă, eu cobor
în palma ta cu gust de ieri

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

[...] Citeşte tot

poezie de George Santayana,1863–1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi mai fi

Mă gândesc şi la acea zi
Când nu voi mai fi şi nici alţii
Din cei ce-au supravieţuit morţii
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi şi se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoţii, urmaşii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriţi
Şi un cuvânt în memoria celor
Ce născuţi după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au ştiut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaş
Pe care au ars părinţii şi strămoşii lor
Şi să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de octombrie

douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
şerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeiţa nereidă Thetis murmurând incantaţii la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopţi,
numele iubitei...

paşii călăuzei rătăciţi pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
braţele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...

vâslele argonauţilor înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereţii,
măştile de carnaval ale sfinţilor părinţi lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...

jurământul fals din pridvorul vieţii,
drumul către da,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Santayana, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul sorţii...

Viaţa e un joc al sorţii,
poate-a cerului beţie,
care-ascunde astăzi morţii,
cu speranţa să re-nvie.

Şoapte multe strangulate,
stau în pietrele tăcerii,
doruri ce-au plecat departe,
rătăcite-n valul mării.

Câţi pierduţi în multe vise,
ori în jocurile minţii,
spală lacrimile-nvinse,
când se roagă la toţi sfinţii.

Se pornesc, scriind sfârsitul,
multe gânduri nerostite,
lasă-n urmă testamentul,
cu speranţe pregătite.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Janto (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

TESTAMENTUL POETULUI

Am fost un credincios şi sunt, dar în păcat,
Mereu am vrut cu tine să intru şi-am intrat;
Eşti unica din lume ce mi-ai permis, să fiu
Profetul care-şi strigă iubirile-n pustiu.

Când fluture am fost, din seară până-n zori,
Să gust din floare-n floare ai dragostei fiori,
Tu, înţelegătoare, în cântec m-ai iertat,
Ştiind că pentru tine am sufletul curat.

Când nopţile cu smoală voiau să îmi înece
Lumini în care-am vrut să-mbrac vreo stea mai rece,
Tu, doar cu vrăji făcute din vorbele-ţi rimate
Pe Cer aduceai Luna şi mii de nestemate.

De-aceea eu, iubito, cât încă-s pe pământ,
Îţi las prin Testament acum ce am mai sfânt:
Credinţa în Cuvântul ce-a fost şi o să fie,
Iar tu să mă îngropi în tine... Poezie!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a schimbat şi vremea
Te-ai schimbat şi tu
O scrisoare-n ceruri
Îţi trimit acu'

Mi-a inghetat cuvantul
Ai inghetat si tu,
Stiu ca Dumnezeu
Nu iti spune, nu!

Lui ii dau de veste
La capat de Amín
Povestea mai este
Cand iubesti deplin

Te astept la noapte
Ora s-o schimbam,
Si de Florii
Sa ne imbratisam

[...] Citeşte tot

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere fără de moarte

Aşa cum eşti, te verşi în mine
şi devenim un cerc de jar
ce trece pe sub aripa de ape,
scrijelind un nume în calendar.

În toată izbăvirea noastră
sângele ni s-a făcut inele,
pulsând a taină în poala nopţii,
ce scrie un testament de stele.

Şi ochii care-s plini de vise
vor leagăn din lumină caldă,
să facă lacrimile fluturi-
pecete pusă pe-o baladă.

Tu şi eu, carte despre care se va spune
că timpul nu a trecut prin ea,
fiind litere fără de moarte:
la Dumnezeu în palme vor cădea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Săpaţi-mi în ziua morţii mele
Mormântul în iubita Ucraină,
În stepa verde, necuprinsă,
Care surâde în lumină.

Voi sta de veghe-n lanul de porumb,
Ascultând prin anii care se petrec
Cum susură la praguri apa,
Valurile Niprului care tot trec şi trec.

Când voi auzi cum, în năvala lor,
Duc cu ele către marea albastră
Sângele vrăjmaşilor Ucrainei,
Voi părăsi definitiv ţarina noastră,

Voi părăsi acest pământ şi voi zbura
Spre-Naltul Tron Ceresc – unde eu
Mă voi ruga... dar până în ziua libertăţii
Nu voi crede-n bunul Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Taras Şevcenko, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!