sacrilegiu şi suflet

Uneori, ar fi mai bine să-i luăm pe oameni (cu noi), aşa cum îi găsim; să nu-i lăsăm să urce nici o treaptă a scării din sufletul nostru: ca să nu ne-o distrugă! Dar, de dragul umanităţii, acest sacrilegiu (egoism) este exclus!

Iulia Mirancea (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă joc numai cu sexul, ci şi cu sufletele, cu imaginaţiile. O târfă este o târfă cinstită. Eu seduc trupurile şi sufletele bărbaţilor şi mă joc cu lucruri serioase, sacre. Eu iubesc sacrilegiul. Sunt un nou tip de vrăjitoare. Bărbaţii cu vieţi serioase, profunde, care nu sunt captivaţi de târfă, bărbaţii care sunt cel mai puţin supuşi voinţei femeii - aceştia sunt bărbaţii pe care îi posed. Sunt o otravă care nu lucrează numai în carne, ci în straturi mai profunde.

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul castel

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------

Îşi rupe din suflet zidarul
Punându-şi ades temelie
Din nopţile albe, tiparul
Pe care singur îl ştie

Poate că n-are de sus alte daruri
Şi sapă de-o viaţă-n cuvinte
Mânat de himere, coşmaruri
Şi-şi vede de treabă-nainte

Îşi face mortarul, liantul
Şi punţile lui se-ncovoaie
El ştie ce-nseamnă neantul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Privesc pictura şi mă întreb
De unde atâta frumuseţe
Şi forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Şi cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?

Când te gândeşti ce vârstă are
Şi totuşi ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Şi a întrecut însăşi Natura.

În lume sunt destui cu har
Ce depăşesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Şi-a depăşit al său renume.

Să nu admiri frumosul însuşi

[...] Citeşte tot

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza unui faun

Eclogă. Faunul:

Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşală a rozelor în floare.
Să cugetăm... acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
'Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stephane Mallarme, traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă unei zeităţi profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezenţă faţă de victimă,
Mai ales, când victima eşti tu însuţi, vrei doar amorţeală,
Insensibilitate faţă de orice încercări şi patimi,
Ţigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forţei de gravitaţie, tu ai reuşit să-adormi...

Scrumul de ţigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele şi uşile larg deschise, vraişte,
Cade pe covorul răvăşit, se rostogoleşte pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescenţa
Viscerală a Romei, încinge ţigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leşinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia îşi va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îţi aşteaptă sfârşitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbeşte să ţi-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!