smochine şi timp

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea exemplificată şi evidenţiată prin răbdare şi iertare de origini divine face zilele senine, fiind hrănitoare ca pâinea ce conţine curmale şi smochine.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou să vină cu desaga plină de pâinicile bunătăţii, verdeţurile sănătăţii, nucile creativităţii, smochinele prosperităţii, merele iubirii şi strugurii fericirii!

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni...

Am rămas doar,
Două străchini de lut,
Ciobite de vreme,
Muşcate de timp,
Una arsă şi neagră,
Din transilvanul Corund,
Cealaltă albă,
Cumpărată demult.
Avem feţe brăzdate,
De plugul anilor mulţi,
Smochine uscate,
Ochii martori tăcuţi.
Vocile ne sunt,
Sugrumate,
De amintirea,
Anilor trecuţi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merse, merse, prin câmpii cu inima plină de foc pentru măiastra lui, trecu prin păduri, şi nu se putea împăca cu gândul că n-o să-şi mai poată vedea odorul. În cele din urmă, căzu de obidă şi de mâhnire. Stând el aşa şi zbătându-se cu gândurile, băgă de seamă că p-acolo p-aproape curgea o apă. Se duse să se scalde ca să se mai răcorească. Tot scăldându-se, văzu de ceea parte a râului nişte smochini. Îşi aduse aminte că nu mâncase de două zile şi se duse să facă o gustărică cu niţele smochine. Mâncă ce mâncă, dară începu a simţi că din ce în ce se schimbă. Unde din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. Cum să se întoarcă în cetate? Pe lângă celelalte toate, acum are să fie şi prigonit. Umblând în sus şi în jos pe marginea pădurei, îi era frică să intre înăuntru pădurei, ca să nu-l apuce vro fiară sălbatecă; se temea iară să iasă mai la lumină, ca să nu-l prinză vrun om, să-l puie la vro muncă ce n-ar putea-o duce. Ce să facă? Se căina şi se văicărea, de-i plângeai de milă. Toată ziua umblă rătăcind cu inima cât un purice de frică. Flămânzi iară. Căutând câte ceva de mâncare, dete peste nişte roşcove. Se apucă să mănânce, căci era lihnit de foame. Cât p-aci era să moară de bucurie când văzu că încet, încet, se schimbă şi se făcu iară om. Stătu în loc şi se cruci şi el de astă minune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chloe

Mici coapsele, mici
Obrajii de lapte,
Dar sânii, smochine
Cu sfârcuri răscoapte.

Prea fragezi genunchii,
Dar buzele, struguri
De toamnă, - şi ochii
Miraţi, deschişi muguri.

Cum calcă desculţă,
O ciută-n alunec.
Din urmă, din urmă,
Adânc o adulmec.

Prea candide mâini,
Dar de ce foc, ce jar!
Le prind, le desprind,
Le-am primit în dar.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa soarelui

lui Mihail Sadoveanu

Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne...

Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

Străvechiul suflu dinspre mare:
boarea mării înnoptate
pe nimeni nu are.
De cel ce veghează
vei fi înfruntată
în cumpănă trează.
Străvechiul suflu dinspre mare
adie,
lărmuind în zare.
Doar străvechi pietre-l îmbie..

Ai înfiorat nespus
un smochin înmugurit,
sub văpaia lunii, sus.
Cum a tresărit!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Capri. Piccola Marina), traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vrednic de o inteligenţă mare şi simplă! cel mai mărunt fenomen al naturii, dacă poartă-n sine mister, va deveni, pentru înţelept, fagure pururi izvorâtor de gândire. Şi dacă oarecine vede un măgar mâncând o smochină sau o smochină mâncând un măgar (aceste două prilejuri nu te întâmpină prea des, decât doar în poezie), fiţi siguri că după ce va fi rămas vreo două sau trei minute pe gânduri, ca să ştie încotro să încline, va părăsi făgaşul virtuţii şi o să se apuce să râdă ca un cocoş! Ci încă nu-i cu totul şi cu totul dovedit că ei, cocoşii, ar deschide înadins clonţul să se scălâmbăie aşa cum obişnuieşte omul şi să se dedea la cine ştie ce chinuită strâmbătură.

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al patrulea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deschide

ca să se închidă
din nou fără baghetă
stăpâna fluviilor fosforescente
dă munţilor râpe în poziţii indecente
e vagaboanda apusului meu
de soare întârziat în taverne negre
mizere cum sunt sufletele noastre
adorm fredonând în calda-nfiorare
mă face să mă simt un smochin uscat
m-aş urca pe un soclu
de bazalt azvârlit în mare
se deschide în gesturi autoritare
şi-mi porunceşte să mă ascund
în braţele cu lună plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulnerabilitate de duminică

sentimentul sălbăticit
gândul ce nu se lasă capturat
în cuvinte

drumul cu praf
toţi smochinii aceştia
înţepându-mă tandru cu frunzele
printr-un geam

eu
desfiinţând încuietorile
ignorând orice etichetă / orice religie
îmi las gaj sângele
suspiciunilor timpului

privirea ta
de la geneze locuieşte
înţelesurile-mi feminine
plânsul reprimat
să se confunde

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubirea mea se citeşte la radio în fiecare zi
Iubirea ta mă cuprinde cu dorul ei, la fel ca braţul tău puternic
De ce mă vei împodobi cu flori de cireşi, vântul meu de aprilie sau mai
Mă vei acoperi pe sâni cu smochine coapte şi moi
Mă vei gusta ca pe-o lumină
Devin candela-ţi ce te luminez şi chintesenţa vieţii
Adânc voi străbate al tău Mugure de lumină şi dor
Voi deveni o altă lumină ce se va uni cu tine, secundă de secundă, din eternitatea ta.

poezie de Ilena Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu miros de micsandre

Nu mă mai mir
când în mine rodeşte
fructul smochinului amărui,
dulceaţa gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...

Numai atunci urzeşte bucurii
de ţi se topeşte auzul,

trupul înflorind salcâm şi tei
de nu se mai găseşte în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.

Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi aşezi capul pe genunchi
şi aud norocul cum vine.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câtă vreme nu s-a-nchis Cartea Mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele Iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenuşă,
stai şi-ascultă. Domnul tău bate-acum la uşă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ţi spună
gândul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta n-are să mai bată...
*

Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tânjise-n el, tristă şi bolnavă.
Şi, trăind pe-acest pământ anii de căinţă
nouăsute şi treizeci, au luat fiinţă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pământul
de păcat şi de blestem.
Presimţind mormântul,
şi-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginţi şi naţii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

îmi înfloreşte smochinul aura dimineţii
şi frucele se vor coace la soare
cum nopţile zeilor

pe capul tău de regină între aştri
coroană albastră de lumini
fără umbre şi cu patos divin

vor pune pe coapse imboldul
descoperirii plăcerilor pămânene
cu toamne de aur în oase de vânt

şi pielea ta de piersică coaptă
roşcată cu nervuri de regină înşelată
va naşte invidii de moarte
purtate crud în sufletul rănit

aproape că murmură timpul
prin gesturile lăsate ca sprijin
să prindă unicornul şi să-l pornească

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa lui un om n-are timp

În viaţa lui un om n-are timp să aibă
Timp pentru toate.
N-are loc să aibă loc
Pentru orice dorinţă. Ecleziastul a greşit pretinzând aşa ceva.

Un om trebuie să urască şi să iubească-n acelaşi timp,
Să plângă şi să râdă cu acelaşi ochi,
Să arunce şi să strângă pietre
Cu aceeaşi mână,
Să facă dragoste-n război şi război în dragoste.

Să urască şi să ierte şi să-şi amintească şi să uite
Şi să ordoneze şi să încurce şi să mănânce şi să digere.
În ce istorie lungă e implicat
În atât de mulţi ani...

Un om în viaţa lui n-are timp.
Când pierde, caută,
Când găseşte, uită,
Când uită, iubeşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac

[...] Citeşte tot

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină sfântă - în viaţă far -

"Te port pe buze, ca pe-un fagur plin
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă fir cu fir
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis"
Zorica Latcu
Lumină sfântă - în viaţă far -
Topeşti în mine orice gheţar.
Ca pomii-n luna cireşar,
Curat faci orice mădular.

Iar gustul care-a fost amar
Mai dulce-l faci ca un nectar.
Lumină sfântă - în viaţă far-
Topeşti în mine orice gheţar.

Eram pe lume un hoinar,
Umblam pe-ntunecat hotar
Cu trai parazitar, murdar,

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plantele cu spini, în special protejează şi hrănesc pomii fructiferi tineri, şi la ferme pâlcuri de plante cu spini (murele sau una dintre rudele sale cultivate) pot fi utilizate pentru a exclude căprioarele şi vitele de a consuma din pomii noi plantaţi. Pe măsură ce pomii (măr, gutui, prun, lămâi, smochin) îmbătrânesc, şi plantele cu spini sunt umbrite, animalele cu copite vin şi mănâncă fructele căzute, iar copacii maturi (7 ani în sus) vor fi suficient de rezistenţi ca să reziste consumului. Strămoşii noştri din păduri probabil că au urmat o secvenţă similară pentru evoluţia unei livezi, ajutaţi de păsările indigene şi de mamifere.

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!