suflet şi încăpăţânare

Încăpăţânarea şi tăgăduirea sunt calităţi de rând, mai uşor de văzut la sufletele josnice.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc alt efect al nuielii decât că îndeamnă sufletele să fie şi mai laşe sau mai îndârjite în încăpăţânare.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încăpăţânat să mă cuibăresc în suflete neprimitoare şi reci, pe care le credeam palate frumoase şi m-am trezit captivă în nişte peşteri goale...

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Când cerul scund şi negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului şi când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea şi ceţoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrăţisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranţa, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi şovăitoare
Şi dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia îşi întinde şiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense puşcarii
Şi-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni ţese
În creierele noastre reţele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Şi către cer s-aruncă şi urlă-ngrozitoare
Ca nişte duhuri fără stăpân şi fără ţară
Care scâncesc într-una cu încăpăţânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt firi de oameni subţiri, sensibili şi de o netăgăduită delicateţă, care preferă totuşi cu încăpăţânare, cu o virtuoasă râvnă să nu-şi deschidă sufletul nici chiar în apropierea celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure între patru ochi: dimpotrivă, adesea într-o asemenea intimitate ele devin şi mai stăpânite, abia din când în când lăsând să apară la suprafaţă toată puterea, gingăşia şi căldura sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi, partea întâi, capitolul XII
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă minte trece drept sminteală, întocmai ca şi desăvârşita lipsă. Numai starea de mijloc este bună. Majoritatea a hotărât aşa, şi atacă pe oricine evadează, indiferent pe la care din capete. Eu n-am să mă încăpăţânez în această privinţă, consimt să-i fiu integrat, şi dacă refuz să mă situez la extremitatea cea mai de jos o fac nu pentru că este cea de jos ci pentru că este extremitate, deoarece la fel de bine aş refuza-o şi pe cea de sus. A părăsi starea de mijloc înseamnă a părăsi omenescul. În ştiinţa de a se menţine în ea constă măreţia sufletului omenesc; nu numai că măreţia nu se află în a o părăsi, ci tocmai în a n-o părăsi.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, era un proiect ambiţios, dar era sigură că încăpăţânarea ei o s-o ajute să-l ducă la bun sfârşit. Pentru asta trebuia să-şi purifice sufletul, şi totdeauna recurgea la cele patru forţe care o călăuzeau: Iubire, moarte, putere şi timp. Trebuie să iubim, fiindcă suntem iubiţi de Dumnezeu. Ne trebuie conştiinţa morţii, ca să înţelegem bine viaţa. Trebuie să luptăm ca să creştem – dar fără a cădea în capcana puterii astfel obţinute, fiindcă ştim că nu înseamnă nimic. Şi în sfârşit, trebuie să acceptăm că sufletul nostru – chiar dacă e veşnic – este în acest moment prins în plasa timpului, cu avantajele şi limitele lui.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu

În urmele paşilor am născut mările
Să mă-nveţe furtuna,
În greutatea stâncilor am devenit ecou
Să ştiu ce va fi după cântec,

Am zugrăvit sentimentele
Să-mi explodeze ochii
Am încăpăţânat ploaia
Să mă biciuie,

Sufletul meu caută o formă
Să te seducă...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul florilor de cais

Nu e nimeni să te-asculte,
să-ţi vadă ochiul adânc, cuminte,
care aşterne pe orice filă,
insomnia vreunui stol.
Din lira sufletului
răsună blând tristeţia
aerului inspirat...
Între sprâncene, cel de-al treilea ochi soarbe cerul
revărsându-l pe cerul gurii tale,
ca tu să simţi
prezenţa unor fluturi
în devenire...
Stai încăpăţânată şi rece,
ca un blestem...

Mare pustiu
în florile de cais
acum când tu, tocmai tu,
te antrenezi să-ţi fi duşman!

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carta Atlantică

Ce-aţi luaţi cu voi, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce-aţi luaţi cu voi dincolo de mare?
O inimă neînfricată-ntru gloria Domnului,
Am dus noi Cartea Sfântă, Sabia Cuvântului;
Credinţa-n promisiunea Lui:
El va fi a sufletelor noastre salvare.

Care vă sunt amintirile, Peregrinilor, Peregrinilor?
Unde-s visele cu care-aţi plecat spre-o altă ţară?
Am purtat cu noi cântecele pe care taţii noştri le-au cântat
Lângă sobă când eram copii cu sufletul curat –
Şi cuvintele frumoase ale limbii materne, de neuitat,
În care-am învăţat să ne rugăm întâia oară.

Ce aţi găsit acolo, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce aţi găsit dincolo de valurile mari?
Un pământ încăpăţânat şi-arid,
Nevoi şi foamete, şi boli insinuându-se perfid:
Le-am întâlnit, le-am îndurat şi-am suferit cumplit,
Dar nu mai doream să mai fim robi unor tâlhari.

[...] Citeşte tot

poezie de Francis Brett Young, 1884 –1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu despre o inimă locuită

pentru că poezia mea
nu se îngrămădeşte
cu femeile ocazionale...
pe care le urmăreşti
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ţine
între prăpastia trecutului
şi prezentul pe care te încăpăţânezi să nu-l guşti
pentru că poezia mea nu e o păpuşă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
şi nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legaţi
să trecem din război în război
până când

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există suflet liniştit în furtună

Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpăţânat marea să mă-nveţe cu ea.
I-am simţit împreună îmbrăţişarea necerească.

De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolţiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.

Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.

Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescăruşilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirat, îmi ascult propriile fraze: "Nimic să nu rămână nespus," îmi ziceam când i-am întâlnit prima dată pe torţionari faţă în faţă. "De ce să ţii buzele pecetluite ca un idiot? N-ai secrete. Lasă-i să ştie că lucrează cu carne şi sânge! Strigă-ţi teroarea, urlă când te doare! Ei trăiesc din tăcerile încăpăţânate: asta confirmă că fiecare suflet e un lacăt care trebuie spart cu răbdare. Deschide-te! Deschide-ţi inima!"

J.M. Coetzee în Aşteptându-i pe barbari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă inimă, dragă suflet....

Am fost tăcută,
nu te-am certat niciodată.
Spiritul tău pătrat, gol, respins
de fiecare impuls, fiecare erupţie,
dar în această seară, cerul de toamnă
răsfoieşte un soare sfâşietor.
Lasă-mi vocea să-şi dea demisia,
pentru a trăda secretele noastre.
Dragă inimă fără dulceaţă,
dragă suflet insensibil şi încăpăţânat,
în această zi, mărturisesc,
tristeţea şi supărarea mea,
şi de câte ori am vrut să mor?
Aici, în inimă, parcă e o rană de cuţit,
un sentiment care este acolo.
E dureros, e undeva, în inimă...

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte albă parfumată

Din mână în mână
Din piept în piept
Răscolitoare puritate
Primită şi oferită cu drag,
Moarte albă parfumată
Ce-a născut zâmbetul
Pe milioane de buze
Şi-n pupile de călători prin timp.
Parfumată şi mută
Doinind în degete viaţa întreruptă,
Şi iertarea celui ce a stins dragostea ei
Pe pieptul celor trimişi la Ceruri
În mâna Semănătorului de legi şi flori.
Trista ce-şi priveşte umbra
Din milioane de buchete
Sub nenumărate stele şi priviri,
Cunoscută cu numele: Laleaua albă,
Una din minunile Dumnezeului
Lăsate din iubire pe acest Pământ,
S-aline sufletele noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de puritate se topesc peste noi

Cerul albastru metalic
cerne peste noi puritate,
fulgi deşi, jucăuşi luminează
noaptea de cobalt măiastră.
Gândul meu cristalin bate-n fereastră,
iubirea-i întinsă pe-o plapumă pufoasă.
În densitatea inimii simt o dulce-armonie,
pentru-o iubire sperată, încăpăţânată,
simţită în suflet, in carne, in sange si oase.
Ochii se fixează pe fulgii de zăpadă,
mintea se lasă legănată,
inundată de dorinţa din alte vieţi strămutată.
Noi doi în balansoarul vieţii
cu aripi de doruri dotaţi,
străpungem imensitatea albastră
şi fulgi de puritate se topesc peste noi,
invadează cu a lor strălucire
fiinţa şi nefiinţa din noi doi.
Din albul cristalin imaculat
răsar flori multicolore,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile pe care nu le-am scris

stau cuminţi. nu plâng, nu se vaită, nu cer. aşteaptă
când şi când ies la poarta sufletului şi privesc lung către niciunde
e modul lor de a protesta. în tăcere.

cuvintele pe care nu le-am rostit sunt cumva diferite
sapă la temelia încrederii şi caută scăpare
chiar dacă ştiu că niciodată nu vor apuca limina tiparului

tăcerile mele sunt ca albastrul cerului. senine.
norii vin şi pleacă. culorile se amestecă liniştit sau cu violenţă
dar albastrul rămâne albastru şi tăcerile rămân tăceri

din adâncul neundelui atotcuprinzător se ridică imaginea unui arbust
ce se încăpăţânează să trăiască. nisipul se strânge în jur ca o cazemată sufocandu-l,
dar el tot mai are puterea să ridice câteva frunze la soare, dezvinovăţindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletele uscate de senzaţional

tinerii mor de bătrâneţe
aproape nicio floare nu mai cheamă fluturii
din banalitate nici soarele nu mai face umbre
iar zilele nu mai alternează cu nopţile
doar din când în când
în deşertul dintre două oaze
cresc cu încăpăţânare caravanele nimicului
precum feţii frumoşi din lacrimile afroditei
ŞOC! SENZAŢIONAL!
lupul încă nu a fost halit de oaie
dar punem de încă o ediţie specială
cum altfel să mai ascultăm banalul
decât la superlativul exagerării absolute
iar când din greşeală
se mai întâmplă şi ceva extraordinar
aproape că nimeni nu mai observă
că pinguinii vrăjitori sunt insomniaci

e o lună mult prea plină
albastră imensă numai bună de prime-times

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!