Citate despre timp și șampanie
citate despre timp și șampanie (inclusiv în versuri).

Șampania transformă toate zilele în duminici.
citat din Marlene Dietrich
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
sub clar de lună -
lacrimi de fericire
în șampanie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Micul dejun singur este ca și șampania în lumina zilei.
citat din Jessie Douglas Kerruish
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lady Blues
m-ai învățat să dansez pe cerul înstelat și plin de speranțe fără temei,
pașii noștri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanților legați de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopțile incandescente, având gustul șampaniei amestecate cu sânge.
m-ai învățat să cânt în preerie când animalele își căutau pereche iar oamenii își alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne șteargă pașii ca un dușman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a așezat ca un covor fermecat între iubire și banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrățișarea ei nu e de ajuns.
m-ai învățat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinerețea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
și frunzele își ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.
la sfârșitul unei zile în care nu ești,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.
poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu cu ochii
la televizor câteva versuri
de amor pătruns de șampanie
în ultima noapte de luptă
cu vechiul an lăsat în fumul
fin al țigărilor duse la buzele
roșii sărutate cu nesaț un an
întreg îndesat pe gât până-n
inima folosită în fiecare minut
scriu cu ochii la anul care vine
buluc peste mine și atât
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dick Solomon: Îmi pare rău, dar bugetul nu îmi permite să ofer măriri de salariu. Însă vă pot da ceva mai bun: avansări! Sally, acum ești Responsabil cu Siguranța.
Sally Solomon: Asta o să dea bine la CV!
Dick Solomon: Tommy, acum ești Responsabil cu Informarea Publicului.
Tommy Solomon: Era și timpul!
Harry Solomon: Și eu?
Dick Solomon: Harry, tu ești... Harold.
Harry Solomon: Șampanie pentru toată lumea!
replici din filmul serial A treia planetă de la soare
Adăugat de Alina-Olimpia Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp și șampanie, dar cu o relevanță mică.

Petrecere primordială
Simt gustul care mângâie și-i dulce
Al zilelor de nou-născut în vers
Și văd venind lumina să mă culce
Orbecăind difuză-n univers.
În pântec e-ntuneric și frumos,
Cordon ombilical e stea polară
Și cordul meu pulsează-armonios
Ca o pitică roșie spre seară.
Mai caut și-azi neantul, nenăscutul
Din fiecare om și nu-l găsesc,
Căci plictisiți ne arvunim plăcutul
Secundei numărate-n timp lumesc.
De ce atâta teamă de nemargini
Când totul e atât, atât de fals?
O gheară se zbârcește dur sub sarcini
Ducând cu ea obolul în balans.
[...] Citește tot
poezie de Gigi Stanciu din Expoziție de gânduri
Adăugat de Gigi Stanciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea distracției
azi prind din zbor fluturi de zăpadă
vreau să se topească în al meu căuș
anului care vine îi fac o serenadă
cântecul inimii să joace pe arcuș.
la noapte voi petrece cu prietenii dragi
nu regret nimic din anul care pleacă
ore de speranțe însoțite de magi
lumina stelelor cu iubiri se încarcă.
în cupa de șampanie înec nerăbdarea
de-a mai trăi sublim încă un vis
lumini angelice îmi netezesc cărarea
care mă poartă prin orizont admis.
noaptea distracției să țină până-n zori
cu muzică și dans și mulți colindători.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna plină se ascunde
la polul nord într-o cupă plină
cu șampanie când gheața
plutește în derivă pe lângă ochii
albaștri în blocurile plutitoare
desprinse din asfaltul de smarald
o văd pătrată și parțial beată
cântată în continuare de poeți
invidiată de comete și asteroizi
luna plină a încăput într-un surâs
trezește lacrimi și regrete inutile
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un lucru interesant despre șampanie este faptul că este un obiect asociativ. De fiecare dată când deschizi o sticlă de șampanie, este o celebrare, deci nu există nici o modalitate mai bună de a începe o sărbătoare decât deschiderea unei sticle de șampanie. De fiecare dată când sorbi din șampanie, sorbi din toate celelalte sărbători. Bucuria se acumulează în timp.
David Levithan în Dicționarul îndrăgostitului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gestul suprem
Pentru că-ți plac, iubire, pot
din dragoste un gest suprem,
să te sărut cam peste tot
să-ți coc gogoșile cu gem?
Să te ador până îți scot
din cap ideea de harem?
pentru că-ți plac, iubire, pot
din dragoste un gest suprem...
Șampanii tu și eu compot
trei zile-n pat, trei zile bem!
preferi și cu? de nu, o scot
(... de lenjerie mov ori crem).
Pentru că-ți plac, iubire... pot.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarea
ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când ajungeau să scaneze codul de bare al șampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil că gândeau una mi-a și zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus
deși nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreți să o faceți lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viața pe care nu o înțeleg viețuitorii nu știu ce a înțeles nici dacă a înțeles ceva nici nu are importanță de vreme ce acum stau și scriu și scriu în timp ce beau șampanie zarea și mi se deschid toate zările
și îi văd pe angajații self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva să ies cu zarea neplătită ca nu cumva să iau prea multe zări dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă și frumoasă și tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viața i-am spus iar ea mirată bine bine viața dar în fiecare zi nu domnișoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă
poezie de Nicolae Silade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Roman
I
La ani șaptesprezece, nu ești defel serios.
Lași naibii, într-o seară, și țapi și limonadă:
Ieșind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.
În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Orașul nu-i departe, iar vântul încărcat
Cu zgomote miroase a viță și a bere.
II
Te uită, o fâșie de-azur, cât un arnici,
S-a agățat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge și, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topește, subțire și lăptoasă.
Șaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,
[...] Citește tot
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
A sosit vremea
A sosit vremea să minți,
Viermele de mătase produce
Căcăreze de capră,
Bărbatul naște pui vii,
Gloanțele ies din pieptul celor uciși,
Zburând ca albinele,
Necunoscuții sunt frații tăi,
Te vând în pustiu unor tâlhari,
Aud capacele sicrielor cântând
Din Jim Morrison,
luna ciocnește un pahar de șampanie cu morții,
dar cea mai mare minciună este
Că nu te-am iubit niciodată.
Cel care-ți scrie, mort e demult.
poezie de Boris Marian Mehr (5 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Treci prin mine
ca o amintire ce-ai rămas
când ai plecat uitând să-ți iei
rămas bun mai sunt zile
și unghere să te caut în lume
cu gânduri bune o să te adun
într-o carte fără foile rupte
treci prin mine ca visul dureros
oricum nu mai încapi în inimă
mi-ai ocupat tot corpul din cerul
poeziei scrisă cu stiloul atent
nu treci decât în noaptea albastră
cu zeii căzuți în genunchi la pat
purtăm în noi gărgăunii tăi
vărsați în cupele cu șampanie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj abstract
dansăm, dansăm, dansăm
luna caută dovezi compromițătoare despre pașii noștri, despre noi.
mâinile mele îți ating rând pe rând
șoldurile, visele, cearcănele.
zâmbești liniștită țintind cu privirea ultima cupă cu șampanie,
îți dorești să fiu eu cel ce îți aduce bucuria uitării,
știu asta.
lângă zarurile aruncate de o tinerețe plină de păcate inventate
crucea ta...
amestecată cu iarbă necosită
și cu hainele negre
ale celor ce pleacă
undeva.
poezie de Eduard Dorneanu (1 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Al Pacino (sonet alambicat)
de ziua mea să dați la pește oase
buldogului căruța cu noroc
s-a răsturnat plictisul în mincioc
m-a prins cioplind butoi de lemn tănase
scatiu de fum rămas dintr-un chiștoc
al nimănui vibrez sudând angoase
pe câmpul cu iluzii trag ponoase
sub fusta lunii pun de-un cazacioc
meteoriții juisează vino
șampanie de stele curgi în val
de artificii biciuind carnal
robita coapsă-a nopții-n mod fatal
de ziua mea dansez ca Al Pacino
lipit de amintirea ta straino
sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Harry Potter se mișcă sub pătură, fără să știe că era deosebit, că devenise faimos sau că va fi trezit brusc după câteva ore de țipătul ascuțit al doamnei Dursley, în clipa în care deschidea ușa ca să pună sticlele goale de lapte și nu știa nici că următoarele săptămâni avea să suporte îmbrâncelile și ciupiturile vărului său, Dudley... De asemenea, nu știa că în acele clipe, pretutindeni se închinau cupe cu șampanie în cinstea lui: "În sănătatea lui Harry Potter, băiețelul care a reușit să supraviețuiască!"
citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Revelion
vine anul nou cu foc de artificii
străbate fiorduri, ceața și gerul
are în desagă mulțime de capricii
cu felii de tort ademenește cerul.
în noaptea asta nimeni nu doarme
noul an sărbătorim cu cupe de șampanii
ne punem dorințe supărări să sfarme
sub vâscul verde ca niște spovedanii.
prin dărnicia vremii noi cerem fericirea
iubirea rotundă ca boabele de vâsc
anul care vine promite împlinirea
viselor mărețe născute fără risc.
fire romantică mă vreau mai optimistă
în universul magic miracole există.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru... sonată
O, Doamne, iubirile-n pantă îmi plac,
Cărările line nu sunt pentru mine,
Iubito, mă pierzi printre coapsele-ți fine,
Printre buzele tale, ca floarea de mac...
Să servim caviar și să bem coniac,
Sărbătorim impactul dintre două destine,
Dublu impact între pistil și stamine...
Cu ochii-ți căprii, de-a pururi, mă-mpac.
Hai vino, știi bine că n-ai altā cale,
În dragoste, să nu-ți pară rău niciodată,
Te-oi ninge pe sâni cu mii de petale,
Ți-oi înflori cu săruturi genunchii de fată,
Șampanii voi turna pe coapsele tale,
Sonata Lunii ți-oi pune, Fecioară-Sonată!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre timp și șampanie, adresa este: