timp şi îndemânare

Căci omul este o fiinţă fără vârstă, o fiinţă care deţine îndemânarea, ca în câteva secunde să devină mai tânără şi aceasta în cadrul zidurilor timpului în care a trăit, în care înoată în sus şi în jos ca într-un bazin, la care oglinda apei se ridică şi coboară şi o conduce când cu această epocă, când cu alta.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dexteritate medicală

Tuşeam îngrozitor de-o săptămână,
Pe frunte-aveam broboane, ca de rouă,
Un doctor mi-a luat boala cu o mână
Şi plicul, strecurat, cu amândouă.

epigramă de Laurenţiu Orăşanu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face albinuţa?

Ce face albinuţa harnică?
Foloseşte fiecare oră cu lumină
Şi-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare îşi construieşte fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Şi munceşte din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic şi eu
Fiindcă Satan găseşte o răutate
Şi pentru mâinile proaste.

Cu cărţi sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Aşa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macheta din piatră a celebrului turn începea deja să capete forme finale. Aripile lungi, transparente, ale efemeridelor căutau cu îndemânare curenţii ascendenţi pentru a se înălţa cu blocurile de granit roşu către partea superioară a construcţiei. Dacă menţineau ritmul, în scurt timp aveau să atingă înălţimea necesară ieşirii din crater.

Aurel Cărăşel în Mitologii selenare (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OZN

Dintre enigme aspre şi severe
Apare statura unui mister
Înveşmântată în cai putere
Să nu trădeze, eu mai sper.

Venit la noi de nu ştiu unde
Din cosmosul străin şi vid
De pe planetele rotunde,
Multicolor în zborul lui perfid

El poartă-n pântece hibrizi
Inteligenţi peste ştachetă,
Când îndrăzneţi şi când timizi
Ca cei crescuţi în eprubetă

Călător în timp şi spaţiu,
Stăpân pe cosmos şi destine
Mânat de pofte şi nesaţiu,
E posesor de energii divine

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (21 octombrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a fost scris cu patimă trebuie acum examinat cu un ochi critic, corectat, amplificat şi, ceea ce este cel mai important, condensat pentru a se potrivi cu tiparele cerute de formă. Uneori trebuie să fiu nemilos, să distrug lucruri care au fost scrise cu dragoste şi inspiraţie. Deşi nu pot să mă plâng de puterea imaginaţiei, n-am avut îndemânarea necesară în mânuirea formelor. Numai o muncă perseverentă mi-a permis în cele din urmă să realizez o formă care, într-o oarecare măsură, corespunde cu conţinutul. În trecut am fost neglijent. Nu mi-am dat seama de marea importanţă pe care o are această examinare critică a schiţei preliminare. Din anumite motive, episoadele succesive erau însăilate unul de altul şi cusăturile se vedeau întotdeauna. A fost un defect serios şi abia după câţiva ani buni am reuşit să-l corectez. Dar compoziţiile mele nu vor fi niciodată exemple bune de formă, pentru că nu pot decât să corectez ceea ce este greşit în natura mea muzicală - mi-e imposibil s-o schimb din temelii.

Piotr Ilici Ceaikovski în Scrisoare către Nadejda von Meck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de nelinişti şi neputinţă în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilităţii
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-şi ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură aşteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc scara din lemn de brad

sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfaţă privirea cu dansul prafului de stele
ce se potoleşte în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generaţii
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat

întrebarea pusă la ora şi locul potrivit
întotdeauna găseşte răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist – revelaţia

cu poticneli de prunc la primii paşi
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni în acelaşi interval de timp

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Pe debarcader, turiştilor arşi de soare
Le-atârnă burţile peste nişte şorturi improbabile.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Un bărbat agaţă pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiţă. Peştele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.

Sau aşa pretind. E-atât de uşor să fii
Doi oameni în acelaşi interval de timp.

Unul zâmbeşte şi bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.

Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Şi trage as după as după as.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu după-amiază, în ziua în care au escaladat vârful, cei doi americani au urcat o stâncă abruptă, alcătuită din straturi de rocă sfărâmicioasă - infama Bandă Galbenă. Ca să urce această stâncă a fost nevoie de o forţă şi o îndemânare extraordinare; până atunci, o escaladare atât de dificilă din punct de vedere tehnic nu mai avusese loc la o asemenea altitudine. Odată ajunşi deasupra Benzii Galbene, Hornbein şi Unsoeld nu erau siguri că aveau să reuşească să coboare în siguranţă tot pe acolo. Au ajuns la concluzia că puteau să coboare în siguranţă dacă treceau în partea cealaltă a vârfului şi coborau pe ruta consacrată de pe Şaua Sudică. Acesta era un plan foarte îndrăzneţ având în vedere ora înaintată, regiunea necunoscută şi rezerva de oxigen care se împuţina rapid.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimineaţă

parşiva lentoare a norilor în dimineţi
în care sentinţa arată
că nu mai poţi face decât călătorii în sufragerie
arcurile unei trambuline abandonate
pompează încă sângele în artere
câteva reclame în mail o fostă cunoştinţă te sună
îi simţi deodată parfumul dulceag te scârbeşti
în prima zi de pensie să simţi oră după oră
o povară invizibilă
elefanţii şi-au pierdut colţii
încă tropăie pe drumul din sălbăticie
dervişii din capul tău nu au curaj să deschidă
lacătul e spart dar a dispărut siguranţa
că pot alege să nu se mai mişte sau să alerge
ce bună ar fi o inimă de cârpă şi nişte braţe îndemânatice
un ceai care se răceşte în cană
ţi-ai luat toate obiectele de la birou
mici cadouri de despărţire de la colegii puţin mai tineri
au promis că îţi trimit dvd-ul cu lecţii de grădinărit
ai de întreţinut relaţia cu pământul

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar şi-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deşi înclinau vizibil în favoarea lui. Şi cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar şi cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ţinea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta şi alte însuşiri de care el dădea dovadă, anume inteligenţă şi îndemânare, devenea irezistibil, chiar şi pentru ea. Dar Lia se menţinea fermă pe poziţie, nu-i ceda, deşi sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reaşeză la masă, la acea masă la care stăteau părinţii şi bunicii lui; între timp, revenise şi domnul Enka, renunţase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!