Citate despre timp și îndemânare
citate despre timp și îndemânare (inclusiv în versuri).
Căci omul este o ființă fără vârstă, o ființă care deține îndemânarea, ca în câteva secunde să devină mai tânără și aceasta în cadrul zidurilor timpului în care a trăit, în care înoată în sus și în jos ca într-un bazin, la care oglinda apei se ridică și coboară și o conduce când cu această epocă, când cu alta.
citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dexteritate medicală
Tușeam îngrozitor de-o săptămână,
Pe frunte-aveam broboane, ca de rouă,
Un doctor mi-a luat boala cu o mână
Și plicul, strecurat, cu amândouă.
epigramă de Laurențiu Orășanu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce face albinuța?
Ce face albinuța harnică?
Folosește fiecare oră cu lumină
Și-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!
Cu ce îndemânare își construiește fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Și muncește din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.
În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic și eu
Fiindcă Satan găsește o răutate
Și pentru mâinile proaste.
Cu cărți sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Așa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.
poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Macheta din piatră a celebrului turn începea deja să capete forme finale. Aripile lungi, transparente, ale efemeridelor căutau cu îndemânare curenții ascendenți pentru a se înălța cu blocurile de granit roșu către partea superioară a construcției. Dacă mențineau ritmul, în scurt timp aveau să atingă înălțimea necesară ieșirii din crater.
Aurel Cărășel în Mitologii selenare (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
OZN
Dintre enigme aspre și severe
Apare statura unui mister
Înveșmântată în cai putere
Să nu trădeze, eu mai sper.
Venit la noi de nu știu unde
Din cosmosul străin și vid
De pe planetele rotunde,
Multicolor în zborul lui perfid
El poartă-n pântece hibrizi
Inteligenți peste ștachetă,
Când îndrăzneți și când timizi
Ca cei crescuți în eprubetă
Călător în timp și spațiu,
Stăpân pe cosmos și destine
Mânat de pofte și nesațiu,
E posesor de energii divine
[...] Citește tot
poezie de David Boia (21 octombrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp și îndemânare, dar cu o relevanță mică.
Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry
Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L servește zilnic cu credință.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de șapte ori cu grațioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătușnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsucește-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-și datoria și primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că așa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din față, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, își extinde trupul cu labele întinse-n față.
În al patrulea, își ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, își curăță blănița.
În al șaselea, se rostogolește pe mochetă.
În al șaptelea, se puricește pentru a se asigura
[...] Citește tot
poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce a fost scris cu patimă trebuie acum examinat cu un ochi critic, corectat, amplificat și, ceea ce este cel mai important, condensat pentru a se potrivi cu tiparele cerute de formă. Uneori trebuie să fiu nemilos, să distrug lucruri care au fost scrise cu dragoste și inspirație. Deși nu pot să mă plâng de puterea imaginației, n-am avut îndemânarea necesară în mânuirea formelor. Numai o muncă perseverentă mi-a permis în cele din urmă să realizez o formă care, într-o oarecare măsură, corespunde cu conținutul. În trecut am fost neglijent. Nu mi-am dat seama de marea importanță pe care o are această examinare critică a schiței preliminare. Din anumite motive, episoadele succesive erau însăilate unul de altul și cusăturile se vedeau întotdeauna. A fost un defect serios și abia după câțiva ani buni am reușit să-l corectez. Dar compozițiile mele nu vor fi niciodată exemple bune de formă, pentru că nu pot decât să corectez ceea ce este greșit în natura mea muzicală - mi-e imposibil s-o schimb din temelii.
Piotr Ilici Ceaikovski în Scrisoare către Nadejda von Meck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea de tată a lui Syrophanes
Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorință,
Frumos îl educase în cinste și credință.
Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, și-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simț mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!
Însă viața....... viața nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Și uite așa și Syrophanes, întâlnește ghinionul
Flăcăul și-l prăpădește, se duse în cer la Domnul.....
Omul ca ființă, știe doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Și uneori e nesătulă, s-atinge și de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret
[...] Citește tot
poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana Comnena
În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena își deplânge soarta de văduvă.
Sufletul ei e amețitt. "Și râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viața ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă și până la sfâșierea sufletului."
Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambițioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufașă a avut doar o dorință pătimașă
(deși ea nu va recunoaște asta) pe care n-a reușit,
în ciuda tuturor dexterităților ei, să și-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăția i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.
* Alexiada valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 1153, una din personalitățile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.
[...] Citește tot
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tramvaiul de noapte
pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de neliniști și neputință în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilității
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-și ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură așteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urc scara din lemn de brad
sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfață privirea cu dansul prafului de stele
ce se potolește în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generații
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat
întrebarea pusă la ora și locul potrivit
întotdeauna găsește răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist revelația
cu poticneli de prunc la primii pași
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte
[...] Citește tot
poezie de Ion Rășinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arheologia sentimentului
nu-ți simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidității
ca un înger pe chindie,
nu-ți simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
și amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ți simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita și mugetul de cerb în rut
și ploaia albind sufletul tău
și inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
și nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului și-o strig
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instructorul a cedat în fața zelului dovedit de copil și i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditație pe care, la drept vorbind, învățăcelul nu era deloc obligat să le cunoască și folosească. În general, de când pornește și până în clipa când își atinge ținta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire și, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele și face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simț lăuntric ascuțit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mișcă zi și noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când așteaptă să-i fie încredințat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt și doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viață și moarte; atunci participă pe deplin la condiția umană.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi oameni în același interval de timp
Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde știu asta? Eu sunt în Edinburgh.
Pe debarcader, turiștilor arși de soare
Le-atârnă burțile peste niște șorturi improbabile.
De unde știu asta? Eu sunt în Edinburgh.
Un bărbat agață pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiță. Peștele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.
Sau așa pretind. E-atât de ușor să fii
Doi oameni în același interval de timp.
Unul zâmbește și bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.
Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Și trage as după as după as.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu după-amiază, în ziua în care au escaladat vârful, cei doi americani au urcat o stâncă abruptă, alcătuită din straturi de rocă sfărâmicioasă - infama Bandă Galbenă. Ca să urce această stâncă a fost nevoie de o forță și o îndemânare extraordinare; până atunci, o escaladare atât de dificilă din punct de vedere tehnic nu mai avusese loc la o asemenea altitudine. Odată ajunși deasupra Benzii Galbene, Hornbein și Unsoeld nu erau siguri că aveau să reușească să coboare în siguranță tot pe acolo. Au ajuns la concluzia că puteau să coboare în siguranță dacă treceau în partea cealaltă a vârfului și coborau pe ruta consacrată de pe Șaua Sudică. Acesta era un plan foarte îndrăzneț având în vedere ora înaintată, regiunea necunoscută și rezerva de oxigen care se împuțina rapid.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
lingură, păsări, rame iar păsări !
Sunt lemnarul
astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăța blândețea
ca atunci iubito, îți amintești?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel toate în zbor până ce
voi căpăta îndemânare la
vulturi
Voi face, ba nu, nu voi reuși ramă dorului
Ramă în care să încapă toți
prietenii
o voi sculpta în cer sus
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâna care m-a scris
Căzusem din mine;
Pe gresia umedă și rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greșeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aș fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roșii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reușit
să stingă arsura.
Mâinile, ca niște arbori dezgoliți,
pendule numărând neputințele
Te doineau într-o rugă de taină.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimineață
parșiva lentoare a norilor în dimineți
în care sentința arată
că nu mai poți face decât călătorii în sufragerie
arcurile unei trambuline abandonate
pompează încă sângele în artere
câteva reclame în mail o fostă cunoștință te sună
îi simți deodată parfumul dulceag te scârbești
în prima zi de pensie să simți oră după oră
o povară invizibilă
elefanții și-au pierdut colții
încă tropăie pe drumul din sălbăticie
dervișii din capul tău nu au curaj să deschidă
lacătul e spart dar a dispărut siguranța
că pot alege să nu se mai miște sau să alerge
ce bună ar fi o inimă de cârpă și niște brațe îndemânatice
un ceai care se răcește în cană
ți-ai luat toate obiectele de la birou
mici cadouri de despărțire de la colegii puțin mai tineri
au promis că îți trimit dvd-ul cu lecții de grădinărit
ai de întreținut relația cu pământul
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia reintră în cameră, cu papagalul pe umăr. Îl văzuse pe colegul ei pe post de bucătar și-l admirase, iar sentimentele ei erau tare contradictorii, deși înclinau vizibil în favoarea lui. Și cât de mult contrasta felul în care arăta acum, fiind bucătar și cel în care-l văzuse la Institut, ca Don Juan, înconjurat de fete frumoase. Desigur, el arăta bine, era frumos, atrăgător, în ambele cazuri. Dar ea nu ținea cont de acest aspect, al fizicului lui plăcut. Adăugând însă, pe lângă acesta și alte însușiri de care el dădea dovadă, anume inteligență și îndemânare, devenea irezistibil, chiar și pentru ea. Dar Lia se menținea fermă pe poziție, nu-i ceda, deși sufletul îi dicta contrariul; ea însă refuza să-l asculte, să-i facă pe plac. Încet, timidă, se reașeză la masă, la acea masă la care stăteau părinții și bunicii lui; între timp, revenise și domnul Enka, renunțase la cititul ziarelor, pe care le abandonase pe măsuță.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirile vieții
Printr-o-nsușire pe care omul o are-n el însuși, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puțin de-o secundă, cu imaginația care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaște o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria și amintirile tale făcându-te să fii ce ești fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine și de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poți să te ștergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiție... cunoscându-te pe tine și calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma ființei ca să devii om, instinctual amintindu-și de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenușie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci așa lăsați să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiți, ajutându-te să înveți și să poți memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului și a minții moștenind-o-n sânge pentru-ați păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-și de ceva care-a fost, este, și-a rămas închegat
ca esențial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita și ceea ce a uitat,
isteț, arătându-se acel ce-și amintește ceva instant, învățarea lui fiind mai puțină și mai
ușoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învățând, ca și când ar părea că știe
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcție de locul unde te afli și de oamenii de
acolo într-un tot ce-ți este în jur... procesul, întărind stiința, într-o acumulare rapidă, sub
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre timp și îndemânare, adresa este: