Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

virginitate și vârcolaci

Citate despre virginitate și vârcolaci

citate despre virginitate și vârcolaci (inclusiv în versuri).

Textele de mai jos conțin referiri la virginitate și vârcolaci, dar cu o relevanță mică.

Jules Verne

Popa și învățătorul din satul Verești, ultimul însărcinat cu educația copiilor, celălalt îndrumând religia credincioșilor, propovăduiau asemenea povești supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiați pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin țară, ca vampirii, numiți strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine și devin răufăcătoare dacă uiți să le aduci seară de seară băutură și mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzești să le ieși în cale marțea și vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeți în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriași ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viță împărătească, ba și pe cele de neam prost, dacă-s chipeșe. Iată destui monștri cumpliți, pare-se și care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât șarpele casei, ce trăiește prietenos în fundul vetrei casei și căruia țăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.

în Castelul din Carpați
Adăugat de NemoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Around the World in 80 Days & Five Weeks in a Balloon" de Jules Verne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 6.99 lei.
George Topîrceanu

Scrisoare

Ba mata ești tip ridicol!
Eu n-am scris nici un articol
Întru apărarea Muzii,
Despre cel care
Pare
Că-mi faci treizeci de aluzii...

Criticul pe care-aici
Îl ataci în versuri mici
Nu-i, desigur, măscărici,
Colibri sau licurici...
Însă nici
Bou sau vacă, precum zici.

E profesor (onorabil),
Autor (interminabil),
Om politic (execrabil),
Critic (foarte vulnerabil,
Dar pasabil),
Președinte (incurabil).

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauți, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai știi, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la ușă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere și pere,
În Piața Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni și câini autodidacți
Se adăpostesc în Grădina Ceșmegiului,
Motanul Behemoth îmi șuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Albastru rănit

Gențiană, Gențiană, trage-ți cerul să-ți ajungă,
Când mușca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îți va-ngenunchea albastrul și pe glezna de fecioară
Vei simți cum înflorește scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ți gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorința te subjugă și te risipești într-altul,
Îți cresc aripi și cu fruntea, ce ușor atingi înaltul!
E o clipă-nșelătoare, care doare cât să placă
Și n-ai vrea să se sfârșească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-așteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne așteptare, brațe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uși demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ți cerul, să-ți mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căușul palmei mele
Și nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceața naturală a miresmei de muiere.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Așa zicea mama
Când, spre apus, după asfințit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia să aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a știut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuță de argint curat,
Asfințind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeași fată.
Mama și luna
Habar n-aveau.

[...] Citește tot

poezie de din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Crocant

Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant și arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
și nici în cugetări pe țări și mări.
O lampă se aprinde, tu ești a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Așa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii și renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai știm stresul, mă simt tânăr și curat
de la majorat, acum, iubito, ești colonel,
mă arestezi sau îmi dai un cățel,
ai scris Odiseea, ești Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca și floarea,
pot să iubesc și în planul virtual,
wireless și homeless pe-un prag de coral.
*************************************

Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre virginitate și vârcolaci, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiect complementar

Alte subiecte tematice cu citate despre mitologie populară

Fani pe Facebook