visare şi încăpăţânare

Dacă viaţa este vis, de ce să ne încăpăţânăm tăgăduind că visele sunt viaţă?

citat din Miguel de Unamuno
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prometeic nu recunoaşte concretul real aşa cum a fost zidit el de Dumnezeu, ci caută să dea formă realităţii după chipul şi asemănarea sa, ca să trăiască astfel ca un suveran şi obstinat într-o lume de ideal şi vis, adică într-o lume artificială.

citat din Schelling
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Eu sunt clipa, eu sunt visul,
Infernul şi paradisul,
Eu sunt tot ce-am fost şi sunt
Frunza legănată-n vânt
Şi sunt vântul ce adie
Şoaptele precum le ştie
Repetând cu obstinaţie
Întrebarea cea de graţie
Cine-ai fost şi cine eşti
Fiinţă născută-n poveşti
Zămislite de străbuni
Când mai răi şi când mai buni

Sunt nimic, însă sunt totul,
Visul ca şi visătorul,
Cel ce doarme şi veghează
Iluzia lumii trează.
Eu sunt cel care întreabă,
Şi tot eu cel ce răspunde
Purtând visul adânc în mine

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Popescu din Fiul tăcerii
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul popular, influenţat mediocru de către aceste aprecieri ale ştiinţei şi puţin riguros cu privire la originile profunde ale visului, se încăpăţânează în antica sa credinţă. Pentru el, visul are un sens şi acest sens ascunde o previziune. Pentru a o elibera din conţinutul visului, care este adeseori mult prea confuz şi misterios, este necesar să se aplice anumite procedee de interpretare, iar aceste procedee constau, în general, în înlocuirea conţinutului visului, aşa cum a rămas el în memorie, printr-un alt conţinut. Transpunerea se poate face în amănunt, cu ajutorul unei "chei" care nu trebuie să varieze. Se poate, de asemenea, înlocui dintr-o dată obiectul esenţial al visului printr-un alt obiect faţă de care primul n-ar fi decât simbolul.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

Mi-am întins rădăcinile pe sub pământ
Ca să se prindă de mâini cu ale tale.
Voiam să îţi dăruiesc bucurie şi sevă,
Ca să îţi scoţi coroana superbă din penumbra în care se afla.

Tu, însă, îmi căutai rădăcinile doar în vis.
Cănd te trezeai, te lăsai devorat de cioturi seci.
Te-ai încăpăţânat să rămâi trist
Şi să mă laşi tristă.

poezie de Andra Constantinescu (6 septembrie 2021)
Adăugat de Andra Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult timp m-am încăpăţânat să caut un om care să ştie totul despre sine şi despre ceilalţi, un înţelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenţii: noul ales avea şi el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconştienţă sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinţei, ale speranţei - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Şi nu-mi conteneam căutarea, şi totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârşit prin a înţelege tirania Speciei şi am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este, aşadar, în moartea universală care stinge viaţa nenumărabilă a astrelor, moartea omului? Un bine, va răspunde cu obstinată îndărătnicie poetul, pentru că ne smulge, în orice caz, vieţii, vinovată că nu se potriveşte niciodată visului nostru.

Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

A venit în lume un nou simţământ,
un nou apel străbate lumea;
pe aripi de vânt lejer
să zboare acum din loc în loc.
Nu către spada însetată de sânge
el atrage familia umană:
lumii veşnic războinice
îi promite o armonie sfântă.
Sub semnul sfânt al speranţei
se strâng paşnicii luptători
şi repede evoluează afacerea
prin munca celor care speră.
Puternic stau ziduri milenare
între popoarele divizate;
însă vor sări în lături barierele încăpăţânate
dezbătute de sfânta dragoste.
Pe temelia unei limbi neutre,
înţelegându-se reciproc
popoarele vor forma în armonie
un mare cerc familial.

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Félicien Menu de Ménil, versuri de Ludovic Lazar Zamenhof
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul alb

Cu încăpăţânare, îi rezist,
acestei lumi mizere, insipide,
magnoliile verii au murit,
statuile din parcuri sunt lichide.

ce încăpăţânare să te cred,
atunci când îmi spui că n-avem vârstă
e visul nostru ca un tren ce-l pierd
şi iarna asta pare cea mai tristă

ce încăpăţânare să fiu viu
când ei mă condamnaseră la moarte,
dar tu ştiai că totuşi am să viu
pe calul alb al zilei, să ne poarte.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carta Atlantică

Ce-aţi luaţi cu voi, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce-aţi luaţi cu voi dincolo de mare?
O inimă neînfricată-ntru gloria Domnului,
Am dus noi Cartea Sfântă, Sabia Cuvântului;
Credinţa-n promisiunea Lui:
El va fi a sufletelor noastre salvare.

Care vă sunt amintirile, Peregrinilor, Peregrinilor?
Unde-s visele cu care-aţi plecat spre-o altă ţară?
Am purtat cu noi cântecele pe care taţii noştri le-au cântat
Lângă sobă când eram copii cu sufletul curat –
Şi cuvintele frumoase ale limbii materne, de neuitat,
În care-am învăţat să ne rugăm întâia oară.

Ce aţi găsit acolo, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce aţi găsit dincolo de valurile mari?
Un pământ încăpăţânat şi-arid,
Nevoi şi foamete, şi boli insinuându-se perfid:
Le-am întâlnit, le-am îndurat şi-am suferit cumplit,
Dar nu mai doream să mai fim robi unor tâlhari.

[...] Citeşte tot

poezie de Francis Brett Young, 1884 –1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am curaj s-o ating!

căzută în afara paginii de scris
m-am trezit agăţată de semnul mirării înfipt
întrun colţ încăpăţânat să mă ţină la înălţime

în neprevăzuta cădere mă poate salva doar hazliul situaţiei

ca un miracol cu mâinile streaşină rumoarea privea spre punctul de sprijin

m-am trezit din vis pe o pagină de început suspendată pe un miez de noapte rătăcită

încotro să mă-ndrept
nimeni nu-mi arată calea
poezia îmi face semn cu mâna
nu am curaj s-o ating

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu mă încăpăţânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi şi vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Şi dor... tăcerea şi gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge şi lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină şi taină – cuşete în tristul poem,
Mi-e frig şi mi-e teamă şi cel mai adesea mi-e somn,
Căci viaţa îmi este de-a pururi, jar şi blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere înainte

Când repriveşti fost în imagini şi doar din retrăiri trăieşti,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ţine, nu mai eşti!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Şi uiţi că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îţi retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp şi d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neştiut şi-o zi-i din altă,
Să-ţi smulgi din frâie neputinţa, trenul ţinut uitat în haltă,
Să-ţi porţi gând nărăvaş cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să laşi trecut, să înfrunţi un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o ştie, nu te minte
Şi întoarcerea să-ţi faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptăţi efemere

este tributul vicios
al voluptăţii efemere,

aşa sunt himerele,
un capriciu al creaţiei,
cărări înşelătoare,
nişte statui de femei încăpăţânate
în propria marmură,
nimfe sculptate în valuri,

ne abandonează pe un munte visurile
şi ne ard pe rug orgoliile,
ne aruncă spiritul în haosul
neîncrederii
să nu mai ştim din ce parte bate apusul
şi nici trădarea
şi nici pustiul,

nu e nimic,
ne rămân

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitale negaţii

Evit să-mi memorez părinţi, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămaşi.
Îmi neg greşeli, trecute la urmaşi...
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!

Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din convenienţă.
Sunt îndărătnic, cred în existenţă...
Nu vreau să mor, visez; "Ce faci copile?"!

Dau înapoi, când nu deţin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba...
Nu cred că bun, îmi câştig paradisul!

Mă plâng la amintiri despre părinţi,
Nu ştiu de ce-mi rămâne aşa puţin.
Nici vorbă, pe copii, din zbor să ţin...
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minţi, alinţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mr. Potter: Dawson, aşteaptă. Povesteşte-mi desre ea. Povesteşte-mi despre fiica mea.
Dawson: Ce vreţi să ştiţi?
Mr. Potter: Orice, totul.
Dawson: E minunată. E inteligentă, e frumoasă, e amuzantă, e fricoasă ca o pisică bătrână. Dacă te apropii de ea pe furiş, se sperie foarte tare. E sinceră. Spune mereu ce gândeşte. Poţi fi sigur mereu că îţi spune adevărul chiar dacă adevărul doare uneori. E încăpăţânată. Ne certăm des. Poate fi atât de descurajatoare uneori. Dar este o foarte, foarte bună prietenă. O cunsoc foarte bine. Are încredere în mine. Iar eu sunt un visător, aşa că e bine să am pe cineva ca ea în viaţa mea. Dacă pleacă, nu ştiu ce mă fac. E prietena mea cea mai bună. E mai mult de atât. E totul.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte albă parfumată

Din mână în mână
Din piept în piept
Răscolitoare puritate
Primită şi oferită cu drag,
Moarte albă parfumată
Ce-a născut zâmbetul
Pe milioane de buze
Şi-n pupile de călători prin timp.
Parfumată şi mută
Doinind în degete viaţa întreruptă,
Şi iertarea celui ce a stins dragostea ei
Pe pieptul celor trimişi la Ceruri
În mâna Semănătorului de legi şi flori.
Trista ce-şi priveşte umbra
Din milioane de buchete
Sub nenumărate stele şi priviri,
Cunoscută cu numele: Laleaua albă,
Una din minunile Dumnezeului
Lăsate din iubire pe acest Pământ,
S-aline sufletele noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!