Textele de mai jos conțin referiri la vânt, dar cu o relevanță mică.
Naufragii sufletești
Atât ești de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.
Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eșuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.
Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolați,
Ce evităm mereu eșafodajul,
Din care am ieși decapitați.
Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secați și de iubire și de tot,
Sleiți de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simți că vrei, eu nu mai pot.
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce vreau
Aș putea să-ți fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ți fiu și alb și roșu, nici prea mult, nici prea puțin,
Să mă simți cum curg prin tine, aromat precum un vin
Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ți fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre șoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele
Îmi doresc să-ți fiu sărutul veșniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbește, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ți fiu adolescentul în al dragostei tumult
Pot să-ți fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ți vorbește când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îți pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă lași să-ți fiu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflexie
Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las mințit de soartă și de mine
Și nu ajung ca să pricep de ce
Atâta oscilez între senzații,
Că nu mai știu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberații,
În lumea materială, pe pământ
Mă amăgesc că binele e veșnic
Și că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeșnic,
Uitând de sensul vieții-n fel de fel
Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-și pune întrebări fără temei
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adi Conțu despre vânt, adresa este: