Recunosc în mine caracterele tatei și mamei, mai ales al mamei, orgolioasă, capricioasă, melancolică.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mine melancolia curge în valuri... Nu pot să scriu fără stimulente; iar stimulentele îmi sunt interzise. Cafeaua, iată singurul secret.
citat clasic din Emil Cioran (27 iunie 1958)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi plac decât oamenii melancolici și erudiți, care știu carte în tristețe și-și pot plimba mâhnirile prin toți poeții.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ființă pe calea unei spiritualizări complete nu mai e capabilă de melancolie, fiindcă nu se mai poate abandona în voia ondulațiilor capricioase.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timiditatea împrumută ființei umane ceva din discreția intimă a plantelor, iar unui spirit agitat de el însuși o melancolie resemnată care pare a fi aceea a lumii vegetale.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolia este o religiozitate fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caracterul de concentrare al tristeții rezultă din faptul că ea se naște aproape întotdeauna dintr-un motiv determinat, pe când în melancolie nimeni nu are precizat în conștiință un determinant exterior.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La capătul oricărei melancolii, există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ virtualități de armonie viitoare, care niciodată nu există într-o tristețe profundă și organică. Din acest motiv, o fenomenologie a tristeții ajunge la ireparabil, pe când una a melancoliei la vis și grație.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Crimson
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolia e singurul sentiment care dă drept omului la majusculă. Din ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de a nu fi murit în Dumnezeu.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui?
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză și vagă ce nu atinge niciodată o adâncime și o concentrare intensă, tristețea dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă și o interiorizare dureroasă. Poți fi trist în orice loc, dar într-un plan închis, tristețea câștigă în intensitate.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolia exprimă toate posibilitățile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut și nu-i ea o realizare a divinului prin fuga de Dumnezeu? În afara ei, ce-am putea opune Paradisului, când de lume nu ne mai leagă decât faptul de a trăi în ea și golul pozitiv al inimii.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine nu iubește natura nu iubește nici muzica, iar acele peisaje, ce nu ne trezesc reprezentări muzicale, nu pot fi amintiri. Cel ce n-a rătăcit transportat și melancolic prin parcuri nu va înțelege grația mozartiană. Înserări grave fără Brahms? Sau monumentalul naturii fără Beethoven? Muzica are un caracter cosmic. Fără dragoste de natură ne lipsește baza pasiunii muzicale.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că puțini oameni au avut șansa să li se mediteze destinul în adierile crepusculare ale Veneției. Nu mă îndoesc însă că m-am ridicat prin înțelegere la pateticul existenței tale, în acel oraș de fericiri melancolice. Era o după-amiază de noiembrie, aerială și profundă, când am avut revelația rosturilor tale în lume, a apariției unice și de ce n-aș spune-o? a imensei tale singurătăți. Știu prea bine că nu-ți este plăcut să-ți fac cel mai mare compliment care se poate aduce unui om: singurătatea lui absolută, dar, dragă Petrică, dacă te-ar înțelege oamenii ar mai avea vreun rost prietenia noastră?
Emil Cioran în scrisoare către Petre Țuțea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Și deși atâta lume a susținut această afirmație, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ți vină să plângi atunci când te gândești la oameni, să iubești totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândești și la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranțelor.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
În puritatea aeriană a muzicii lui Mozart și Bach, care atinge uneori o sublimă gravitate melancolică, nu o dată te simți ușor, transparent și îngeresc. Ai atunci impresia că ție, ființă nemângâiată de a trăi, îți cresc aripi ce te avântă într-un zbor senin, cu surâsuri discrete și voalate, cu eternități de farmec eteric și de transparențe dulci și mângâietoare. Este ca și cum ai evolua într-o lume de rezonanțe transcendente și paradisiace. În orice om este ca potență ceva îngeresc, dacă n-ar fi decât regretul după o astfel de puritate și aspirația după o veșnicie de seninătăți.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre melancolie, adresa este: