Emil Cioran despre sânge

Două victime truditoare, uimite plăcut de chinul lor, de sudaţia lor sonoră. La ce fel de ceremonial ne poate sili gravitatea simţurilor şi seriozitatea trupurilor! Să izbucneşti în râs în plin geamăt e singurul mijloc de a sfida rânduielile impuse de sânge, solemnităţile biologiei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sine, orice idee este neutră, sau ar trebui să fie; dar omul o însufleţeşte, proiectându-şi în ea flacăra şi nebunia; impură, preschimbată în credinţă, ea se inserează în timp, capătă chip de eveniment: are loc astfel trecerea de la logică la epilepsie... Aşa se nasc ideologiile, doctrinele şi farsele însângerate.

începutul de la Tratat de descompunere, Genealogia fanatismului de Emil Cioran (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălţimi? Pe alei de parcuri priveşti tremurul nemişcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâţia zei apuşi se vaită spre lumină şi îngeri ce în sânge îşi zbat aripi cu ecou în suflet?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea criză de plictis pe care am avut-o la cinci ani, într-o după-amiază pe care n-am s-o uit niciodată... Am simţit deodată prezenţa nimicului în sângele meu, în oasele mele, în respiraţia mea şi în tot ce mă înconjura.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai poţi trăi decât deasupra sau sub spirit, în extaz sau imbecilitate! Şi cum primăvara extazului moare în trăsnetul unei clipe — apusul obscur al imbecilităţii nu se mai termină niciodată. Fioruri prelungi de nebun beat, ţăndări şi gunoaie risipite în sânge oprindu-i mersul, lighioane scârboase spurcând gândurile şi draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaş a biruit spiritul? Şi ce substanţă de-ntuneric hrăneşte atâta noapte?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa de lume o putem verifica doar în iubire. În braţele femeii, inima se supune instinctului, dar gândul rătăceşte în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Şi de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalţă un protest melodic şi sfâşietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spaţiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptăţii. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiţi agonizant de îmbrăţişări?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Absolutul" este o prezenţă dizolvantă în sânge. Leucemia e grădina în care înfloreşte Dumnezeu...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul grec plăteşte cu sânge non-sensul destinului; el ispăşeşte absolut răul vieţuirii, pe când creştinul în Absolut. Minciuna mântuirii a domolit universul uman şi a răpit vieţii farmecul înnebunitor al ireparabilului. Omul n-a născocit o laşitate mai ruşinoasă ca învăţătura eliberării prin raiuri şi patroni cereşti. Creştinismul e renunţare la soartă, pe când tragedia antică expresie a esenţei omului. Pe acesta, Eschil nu l-a ocolit, aşa cum face acea credinţă. Marele elen ştia că noi n-avem decât ieşirea unui sfârşit patetic, şi că viaţa-i un exil ucigător, din care scăpăm numai ca proşti actori, ca existenţe de mâna a doua.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgust în faţa cărnii, a organelor, a fiecărei celule, dezgust primordial, chimic. Totul în mine se dezagregă, chiar şi acest dezgust. În ce osânze, în ce miasme şi-a găsit spiritul sălaş! Trupul acesta, care prin fiece por emană duhori în stare să împută întregul univers, e doar un maldăr de gunoaie scăldat de un sânge aproape la fel de imund, un buboi ce schimonoseşte geometria globului. O, greaţă miraculoasă! Oricine se apropie de mine mi-arată fără voie faza exactă a descompunerii sale, destinul livid ce-l pândeşte. Orice senzaţie este funebră, orice voluptate - sepulcrală. Ce meditaţie, oricât de neagră, ne-ar putea învăţa mai mult decât lecţia - decât coşmarul - plăcerilor noastre? Căutaţi-i pe adevăraţii metafizicieni printre desfrânaţi, în altă parte nu-i veţi găsi.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Deşeuri de tristeţe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii au sângele rece. Nu există căldură decât în preajma lui Dumnezeu. De aceea tot ce e Siberie în sufletul nostru îi cere pe sfinţi.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate. Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus. Ciobani decadenţi - ţăranii; fleacuri sceptice, domnii. Iar între ei, câţiva inspiraţi, ce doresc moartea ca să scape de năpăstuirea osândei generale. - Mai bine am muri cu toţii, decât să fim atât de puţin! Să dăm foc inimilor noastre, să ne secerăm întrezăririle, să ne salvăm printr-o pieire vrednică! Să geamă spaţiul sub vijelia sângelui nemângâiat! De-am lăsa măcar o pată, vastă, de strălucire, care să fie îndemn pentru acei ce-ar fi cândva ca noi! Ce suntem şi ce-am fost, nu mai putem să fim.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mândru şi înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoaşterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!