Extazul este suprema posibilitate de muzică a omului. Dincolo de el nu mai există nimic. De aceea este și fenomenul cel mai rar pe care-l întâlnim la oameni. Până și la sfinți el este o excepție.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
- dragoste (vezi și iubire)
- Dragostea este sfințenie, plus sexualitate; nimeni și nimic nu poate îmblânzi paradoxul acesta prăpăstios și sublim.
definiție clasică de Emil Cioran în Amurgul gândurilor (1940)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cu excepția esențialului, sfințenia ține de aberațiile organelor, de un șir de anomalii, de-o nesfârșită varietate de dereglări, și acest lucru este valabil pentru tot ce este profund, intens, unic. Nu există excese lăuntrice în lipsa unui substrat inavuabil, extazul cel mai eterat amintind prin anumite aspecte extazul primitiv.
Emil Cioran în Exerciții de admirație, Guido Ceronetti - Infernul trupului (7 martie 1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfinții nu sunt a-sexuali, ci trans-sexuali. Ei nu mai au nevoie de "revelațiile" sexualității. A fi sfânt nu înseamnă a ieși mereu afară din tine? Ce ar mai putea adăuga atunci sexualitatea? Transporturile extatice ale sfinților fac palide convulsiile sexuale.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiunea pentru sfințenie înlocuiește alcoolul în aceeași măsură ca muzica. Tot așa, erotica și poezia. Forme diferite ale uitării, perfect substituibile. Bețivii, sfinții, îndrăgostiții și poeții se află inițial la aceeași distanță de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deși toți sunt pe cale să nu mai fie oameni.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se spune că sfinților nu le miroase cadavrul... O dovadă în plus pentru inaderența lor la această lume. Sfintele chiar ar răspândi parfumuri. Există în aer miresme, care se lasă pe creier și care ne transpun ca o agonie de sfântă. Ah, de câte ori n-am închis pleoape de sfinte!
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contemplați iubirea: cunoașteți simțământ mai nobil, patimă mai puțin suspectă? Fiorii ei fac concurență muzicii, rivalizează cu lacrimile singurătății și extazului: este sublimul, dar un sublim inseparabil de căile urinare: elanuri învecinate cu excreția, cer al glandelor, sfințenie subită a orificiilor...
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plotin legase prietenie cu un senator roman care-și eliberase sclavii, renunțase la bunurile lui, și mânca și dormea la prieteni, pentru că nu mai poseda nimic. Acest senator era, din punct de vedere "oficial", un rătăcit, cazul lui trebuie să fi părut îngrijorător, și chiar era, de altminteri: un sfânt în Senat... Prezența lui, chiar faptul că acest lucru era cu putință, ce semn! Hoardele nu erau departe...
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abstinența voluntară sau forțată, proiectând individul - în același timp - mai sus și mai jos de Specie, face din el un amestec de sfânt și imbecil care ne pune pe gânduri și ne consternează. De aici - ura echivocă pe care o simțim față de călugări, ca de altfel față de orice bărbat care a renunțat la femeie, care a renunțat să fie ca noi. Nu-i vom ierta niciodată singurătatea: ea ne umilește și ne dezgustă, ne sfidează. Ciudată superioritate a beteșugurilor!
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scârba, ce te invadează la spectacolul devenirii omenești, te obligă să renunți și să te purifici de "sentimente". Ele sunt sursa aderențelor stupide, a acelui "da!" pe care îl strigă inima realității împotriva tuturor evidențelor. Furia îți dă "accese" de sfințenie laică. Adică o inaderență totală, fără "ieșirea" lui Dumnezeu. Și în astfel de "accese" spiritul nu-ți pare decât strădania de a-ți concepe propriul epitaf, început prin întâiul act de gândire și sfârșit prin ultimul suspin. Să trăiești adică toată viața ca o variațiune pe motivul "aici zace"...
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puține iluzii, incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, șiretenia, blândețea prefăcută și cinismul profund. Aceia dintre ei - un număr cu adevărat neînsemnat - care-au pășit pe drumul sfințeniei, n-ar fi făcut-o dacă-și priveau mai atent enoriașii: au fost niște rătăciți, niște răi preoți, incapabili să trăiască în chip de spectatori - și profitori - ai păcatului originar.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii și resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezintoxicarea de sfinte este lucrul cel mai greu, deoarece, refuzând toate vacuitățile existenței lor, nu ne putem sustrage farmecului lor divin. Și dac-am reuși să trecem și peste acesta, mai rămâne și atunci un farmec echivoc, de care nu ne putem dispensa fără să deviem de la pendulațiile vieții noastre. Este în candoarea sfintelor o solemnitate care te îmbie să-ți răcorești inima în potire, iar zâmbetul lor este învăluit în parfumuri ce ne amintesc de culori întrezărite în alte vieți.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofii au sângele rece. Nu există căldură decât în preajma lui Dumnezeu. De aceea tot ce e Siberie în sufletul nostru îi cere pe sfinți.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la sfințenie, dar cu o relevanță mică.
Niciodată nu te voi trăda de tot, deși te-am trădat și te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat și n-ai venit, am urlat și nu mi-ai zâmbit, am fost trist și nu m-ai mângâiat. Am plâns și nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deșert ai fost rugăminților mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieții și fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori și secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îți este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el și nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credința ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzește pustiuri, îndulcește lacrimi și înseninează singurătăți. Îți jur că niciodată nu vei cunoaște marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărți niciodată de tine.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre sfințenie, adresa este: