Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- poet
- Poetul este un agent al distrugerii, un virus, o boală deghizată și primejdia cea mai gravă pentru globulele noastre roșii. Să trăiești în preajma-i înseamnă să-ți simți sângele subțiindu-se, să visezi un paradis al anemiei și să auzi șiroindu-ți lacrimi prin vene.
definiție celebră de Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să fiu om politic numai ca să-mi pot verifica zilnic și efectiv scârba de oameni. Așa cum concepi tu politica, definești parcă visul meu secret. Un amestec de Platon, de Hegel și de nihiliști ruși, iată ce e viziunea ta, care-mi dă fioruri unice. Nu te gândești că ai împotriva ta pe toți proștii acestui pământ, adevărate capete încoronate?
Emil Cioran în scrisoare către Petre Țuțea (25 iulie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui?
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără Dumnezeu singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemângâierilor. După ce am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite... În încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn, Dumnezeu devine cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni și aspirații, speranțe și visuri. N-ar fi de o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colț îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuiește zgomotul și complicațiile acestei lumi să nu mai aibă nici un ecou? Am renunța atunci la cultură și la ambiții, am pierde totul și n-am câștiga nimic. Dar ce să câștigi în lumea asta?
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiunea anonimatului, dorința de a nu lăsa vreo urmă îi e străină celui ce-și îndrăgește numele și opera, și încă mai străină celui care visează la un nume sau la o operă, într-un cuvânt veleitarului: acesta, dacă se îndârjește să caute mântuirea, va izbuti, cel mult, să se împotmolească în nirvana...
Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum poți să fii român? - Era o întrebare la care nu puteam să răspund decât printr-o durere de fiece clipă. Urându-i pe ai mei, urându-mi țara și țăranii ei atemporali, îndrăgostiți de toropeală și crăpând de stupizenie, mă rușinam că mă trag din ei, îi renegam, refuzam să accept subeternitatea lor, certitudinile lor de larve osificate, visarea lor geologică. În zadar le căutam pe chip freamăul sau semnele revoltei: în ei, vai! murea încet maimuța. La drept vorbind, nu aparțineau oare regnului mineral? Neștiind cum să-i scutur, cum să-i însuflețesc, îmi trecu prin minte să-i extermin. Dar nu poți masacra pietrele...
Emil Cioran în Ispita de a exista (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemnul vieții mă-mpinge spre visul altor înșelăciuni și n-am zăcut în decadențe fără nevoia mincinoaselor întrezăriri. Zvâcnirea sevei cere învingerea pământului vacant, porniri de cuceritor te-agită-n cimitire.
Emil Cioran în Despre Franța (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru budism (la drept vorbind, pentru Orient în general), neantul nu comportă semnificația întru câtva sinistră pe care i-o atribuim noi. El se confundă cu o experiență-limită a luminii sau, dacă vreți, cu o stare de veșnică absență luminoasă, de vis radios: e ființa care și-a depășit toate atributele, sau mai curând o nonființă în chipul cel mai înalt pozitivă și care răspândește o fericire fără materie, fără substrat, fără nici un reazem în vreuna din lumi.
Emil Cioran în Mărturisiri și anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mult timp m-am încăpățânat să caut un om care să știe totul despre sine și despre ceilalți, un înțelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenții: noul ales avea și el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconștiență sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinței, ale speranței - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Și nu-mi conteneam căutarea, și totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârșit prin a înțelege tirania Speciei și am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii și resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile și gusturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm... Marele succes al vieții mele e că am reușit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viața destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eșec. Însă n-a fost.
citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.
La capătul oricărei melancolii, există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ virtualități de armonie viitoare, care niciodată nu există într-o tristețe profundă și organică. Din acest motiv, o fenomenologie a tristeții ajunge la ireparabil, pe când una a melancoliei la vis și grație.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Crimson
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzsche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre visare, adresa este: