Atât animalele, cât și plantele sunt triste, dar ele n-au descoperit tristețea ca un procedeu de cunoaștere. Numai în măsura în care omul îl folosește încetează a fi natură.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Impotentul dispune de o forță lăuntrică ce-l singularizează, îl face inaccesibil și, în chip paradoxal, primejdios: provoacă frică. Animal desprins de animalitate, bărbat fără neam, viață abandonată de instinct, el se înalță prin tot ce a pierdut: e victima preferată a spiritului.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine animal decât om, insectă decât animal, plantă decât insecta... și așa mai departe. Salvarea? Tot ce micșorează influența conștiinței și-i compromite supremația.
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Lorena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nu se poate gândi decât orizontal. Este aproape imposibil să concepi eternitatea în poziția verticală. Animalul se va fi ridicat la rangul de om în momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar conștiința nu s-a născut decât în clipele de libertate și de lene, orizontale prin excelență.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cum faptul de a procrea presupune o rărăcire monstruoasă, e sigur că dacă am deveni înțelepți, adică indiferenți față de soarta speciei, am păstra din ea doar câteva eșantioane, la fel cum se conservă specimene de animale pe cale de dispariție. Să punem stavilă cărnii, să încercăm să-i frângem fiorosul avânt. Asistăm la o adevărată molimă de viață, la o inflație de chipuri. Unde și cum să mai rămâi singur cu Dumnezeu?
Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am putea imagina un șobolan impotent? Rozătoarele realizează de minune actul cu pricina. Nu același lucru se poate afirma despre oameni: cu cât sunt mai excepționali, cu atât se agravează la ei această slăbiciune majoră ce-i smulge din lanțul ființelor. Orice activitate le este îngăduită, mai puțin aceea ce ne înrudește cu ansamblul zoologiei.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încercând să-și înăbușe poftele, să le reducă la neant, a izbutit doar să le deregleze, să le golească de tot ce aveau sănătos, fortifiant: un animal de pradă hărțuit, secătuit, regretându-și instinctele de altădată. Cum ghearele i s-au tocit, dar nu și pofta de a sfâșia cu ele, violența i s-a transformat în obidă (care nu-i altceva decât agresivitate înfrântă, umilită, incapabilă să se manifeste).
Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă vreme umbli pe străzi parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când privești pe fereastră totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în neființă. Și oare cum transparența geamului ne poate separa în așa măsură de viață? Fereastra care ne deschide spre lume ne îndepărtează, în fond, mai mult decât zidul unei închisori. Uitându-te la viață, începi s-o uiți.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la zoologie, dar cu o relevanță mică.
Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înșiși. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forțele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poți realiza numai printr-o muncă obiectivă și neîncetată, iată ceea ce este revoltator și ininteligibil. Munca susținută și neîncetată tâmpește, trivializează și impersonalizează. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează... Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puțin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezență strălucitoare în lume, la o existență solară și sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuși nu în sens de egoism, ci de creștere interioară a ajuns un rob păcătos și impotent al realității din afară.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre zoologie, adresa este: