Ioan Friciu despre creştere

Rondel de alean

De copil de-ţi vine dorul
Lacrimile-ţi şiroiesc
Şi-i deschizi timid pridvorul,
Amintiri te copleşesc.

Greu s-apropie viitorul,
Depărtările mai cresc,
De copil de-ţi vine dorul
Lacrimile-ţi şiroiesc

Şi aleanuri se pornesc
Inimii să-i umple golul,
Vise tandre cu odorul,
Doar în somn ţi se-mplinesc.

De copil de-ţi vine dorul.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la debutul toamnei

Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte;
În grădină o crăiţă
Plânge-ncet... se ofileşte.

Gâzele-s în răzmeriţă,
E semn că toamna se iveşte;
Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte.

Scurtă-i ziua, noaptea creşte,
În văzduh o porumbiţă
Tainic perechii îi şopteşte:
"Iau din strugur o bobiţă."

Strugurul se coace-n viţă.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul verii capricioase

Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri,
Ploaia nu vine în valuri
Din seninul ce dăinue-n jur.

Anotimpul acesta e dur,
Nicicând nu-şi ticluie planuri,
Cuptor este cupola de-azur
Deasupra mării de lanuri.

Ape se umflă în maluri,
Creşte în lan spicul cel pur
Şi vara n-are nici un cusur,
Chiar de apa rupe zăgazuri...
Cuptor este cupola de-azur.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MULŢI ANI AU TREBUIT CA BRADU-NALT SĂ CREASCĂ ŞI-I TĂIAT ACUM DIN RĂDĂCINĂ
Mulţi ani au trebuit ca bradu-nalt să crească şi-i tăiat acum din rădăcină,
A fost erou măreţ în cartea de poveşti ori pom împodobit într-o grădină,
Crescut-a drept, încet şi cu răbdare, a fost sădit cu multă muncă şi cu dor.
Mă doare mult când văd c-a fost lăsat pribeag, să moară de securea cea străină.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pădurii ucise

Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi,
Sunteţi veniţi de pe aiurea
Să ne-alungaţi şi sfinte ploi.

Făcut-aţi loc să creştem oi,
Dar voi ne-aţi spoliat şi sarea,
Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi!

Se va isca un tărăboi,
Când ne vom pierde noi răbdarea
Şi vă vom declara război,
De veţi mai ridica securea,

Tâlhari ce aţi ucis pădurea!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

Magnolia în parc e înflorită
Şi adieri vernale se strecoară
Prin geamuri ce-s deschise-ntâia oară
De dragul primăverii ce-i sosită.

Magie este tot ce mă-mpresoară,
În suflet pacea mi-e nemărginită,
Furat de-a frumuseţilor ispită
Dragi amintiri încep ca să mă doară.

Pământul ud sămânţa o aşteaptă
Să o clocească până la-ncolţire,
Din ea să crească planta verde, aptă
Să pot avea un dram de mulţumire.

O toamnă care vine-ntârziată,
Întotdeauna cred că e bogată!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştrii

Luna îşi revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali şi seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopţii, triumfală.

În zori, Soarele-n veşmânt de gală
urcă-n tării rotund şi zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...

Când ceru-i tulbur, irizat cu tuş,
când în apusuri se duce la culcuş,
Soarele-ncălzeşte, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.

Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai creşti vieţuitoare?

sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la început de vară

Suav parfum! Mă-mbată liliacul,
A soarelui săgeată mă pătrunde
Şi nu găsesc umbrar a mă ascunde
S-ascult tihnit cum cântă Pitpalacul.

Aştept să crească boabele rotunde
În spice, c-a-nflorit acum şi macul;
Speranţa-i că la toamnă umplu sacul
Cu roadele câmpiilor fecunde.

Visez un lac cu apă cristalină
Şi un izvor ce s-a născut din stâncă
Ce-şi lasă-n urmă dâra de lumină
Făcându-şi drum spre marea cea adâncă.

În stropii ploii are să revină
Să cadă sfânt balsam la rădăcină.

sonet de Ioan Friciu din i (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă se plăteşte

În viaţa asta totul se plăteşte,
Te sui pe culmi şi te trezeşti în vale,
Păcatele nu crezi că-s ale tale
Ori dacă nenorocul te pândeşte.

A nu aluneca cumva pe Cale
Tot pasul tău de ierburi se fereşte,
Iar inima îţi pare prinsă-n cleşte
Când treci subtil târându-te agale.

Tu vezi mental cum aripa îţi creşte
Să poţi urca în zbor spre astrul Soare
Să-i pipăi raza care te-ncălzeşte
Şi-ţi vindecă o rană ce te doare,

Dar peste tine cade vremuirea
Şi spre lumină-ţi cauţi orb ieşirea...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurii

Un nor de grauri se rotea în jurul
podgoriei ce părea cu struguri copţi,
dar n-avea câini de pază pentru hoţi,
ci un gard mic, pe care creşte murul.

Şi se năpustesc asupra viei toţi,
forfota-ncetează la semnalul
unui păsăroi ce strigă amarul,
că ciorchinii viţei sunt total necopţi.

Se porneşte-n aer iar rumoarea,
prădătorii pleacă-n căutarea
unui lan cu recolta neculeasă,

unde lacomi, se vor aşeza "la masă";
apoi sătui de atâta pendulare
se retrag pe ramuri, scutiţi de soare...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

E-nnorat şi încă vânturi aspre bat,
Între iarnă-primăvară-i un război;
Nu se potolesc, e aprig tărăboi,
Plânge câmpul ce-i de zloată îmbibat.

Se opreşte al zăpezilor năboi
Aripile,, babelor" mortal se zbat,
Soarele de-acum stăpân e peste hat
Şi-n grădini va râde floarea de şiboi.

Va veni o vară caldă şi cu ploi,
Iar pământul va-ncepe să rodească,
Dar feriţi să fim de ucigaş puhoi,
Ape-nvolburate nu mai crească.

Frunza-i ruginită, toamna e în toi,
Mustul strămoşesc se tulbură-n butoi!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Împrăştiat de vânturi ca sămânţă,
Destinul m-a purtat în depărtare
Şi am crescut cum am putut sub soare,
Iar Dumnezeu mi-a dăruit credinţă.

Eu m-am rugat febril şi prin urmare,
Am reuşit să-mi fie cu putinţă
Să trec prin viaţă fără suferinţă,
Să nu fiu rupt de vânt ori val de mare.

M-am priponit în rădăcină tare
Şi poate să mă bată uraganul,
Dar el nu va putea să mă doboare
Chiar dacă-n temelie-mi scurmă valul.

Speranţă astăzi s-a născut în sine-mi
Şi simt că-n piept zvâcnesc vreo şapte inimi.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane

Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoşi sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Ţărmurile mor sub apele ce cresc.

Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Şi calvarul le revine an de an.

Crude zeităţi s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei şi-n nadir,
Despoţi stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viaţă-i prinsă de un fir.

A trăit planeta ani... milioane-n şir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

Dansează calm în vântul rece,
Acoperă păduri şi dealuri
Nedesluşiţi fulgi în valuri
Seninul zilei îl vor trece;
Uitată luna se ascunde,
Lumina ei prin nori pătrunde

Feerie-n pragul înserării
Uimeşte ochii-n largul zării,
Lătrat de câine-n depărtare
Goneşte ciorile-n cuibare,
Iubiţi-n parc se-mbrăţişează,
Legaţi pe viaţă se visează,
Omătul creşte tot mai mare,
Revine iarna pe hotare.

Decembrie-i lună divină,
E timp ca nea din cer să vină.

Nămeţi-n şiruri hibernale,

[...] Citeşte tot

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!