Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Poezie neterminată
Va trece vremea și va fi să mor
Dar, zău, că nu am niciun pic de teamă,
Căci simt în piept un mare, mare dor,
Acela de a fi cu tine, mamă.
Și-acolo, printre îngeri luminoși,
Să fim din nou la fel ca înainte,
Eu să mă pierd în ochii tăi frumoși,
Tu să îmi spui aceleași dulci cuvinte...
Aș vrea să scriu mai mult, dar nu mai pot
Că mi-aș dori, cu inima ușoară,
Să râdem veseli, să uităm de tot
Și mă opresc, că ochii mei plâng iară.
poezie de Octavian Cocoș (24 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptatea (Sonet Tarot)
Cugetă calm, lucid, nu te aprinde
Și inima n-o crede de-astă dată
Că dacă-n mreaja ei te va cuprinde
Gândirea îți va fi încețoșată.
Sentința ta să fie cumpănită
Prejudecata las-o la o parte
Ca să primești răsplata cuvenită
Nu doar acum, ci chiar și după moarte.
Și nu uita că-n lume e o lege
Care de mii de ani ne guvernează
Că la final oricine va culege
Doar roadele a ceea ce plantează.
Ce-i bun și rău tu bine cântărește
Chiar dacă lumea te nedreptățește.
sonet de Octavian Cocoș (21 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 10
Pumnalul vorbei aspre-n piept pătrunde
Lovește crunt cu lama-i ticăloasă
Inima doare, rănile-s profunde
Și doar nefericire-n urmă lasă.
Moartea nu vine să își ia obolul,
Căci seva vieții încă e fierbinte
Și cel rănit își joacă astfel rolul
Părând a fi la fel ca înainte.
Trupul e teafăr, brațul e puternic
Chipul e mândru, zâmbetul nu piere,
Însă pumnalul a lovit netrebnic
Și sub glazură este numai fiere.
Rana trupească vrea tămăduire
Cea sufletească cere doar iubire.
poezie de Octavian Cocoș (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 13
Iadul nu este chiar așa departe
Poți să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăiești, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Și experiența e interesantă,
Că stai în beznă și zărești doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Și Cel Viclean pândește la tot pasul
Nerăbdător să-ți vadă prăbușirea
Îi simți suflarea, îi auzi și glasul
Și te gândești c-acolo ți-e pieirea.
Cel slab în beznă plânge și suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.
poezie de Octavian Cocoș (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza
Tremură frunza de frică
Și e galbenă la față
Fiindcă dis-de-dimineață
De pe ram simte că pică.
Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră și îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.
Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Și-umbra morții se întinde.
Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniștite.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet de copil
Se minuna că soarele răsare
Și că dispare iar la asfințit,
Că luna ba e mică, ba e mare,
Că stelele lucesc necontenit.
Se minuna că marea se frământă
Și că la țărm talazurile mor,
Că pescărușii-n ceruri se avântă,
Că norul e un veșnic călător.
Se minuna că floarea înflorește
Și că albina soarbe-al ei nectar,
Că omul râde, cântă și iubește,
Că Universul nu are hotar.
Viața-i părea frumoasă și ușoară,
Simțea în nări parfumul ei subtil,
Se minuna de tot ce-l înconjoară,
C-avea în piept un suflet de copil.
poezie de Octavian Cocoș (15 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Estetica urâtului
Arghezi într-o zi s-a apucat,
Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri și noroi.
Bacovia, pe care toți îl știu,
Cu plumb și morți adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Și nu era atât de deprimat.
Iar geniul Eminescu câteodată
A scris și poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.
De-aceea dacă patima mă poartă
Și vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-așa se mai întâmplă-n artă,
Fiți buni și nu mă judecați sever.
poezie de Octavian Cocoș (21 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lebăda iubirii
Iubirea-i minunată,
O lebădă în zbor
De dor mereu purtată
Pe cerul fără nor.
Și simți că viața este
Un dar neprețuit,
O tainică poveste,
Un vis fără sfârșit.
Te-mbată fericirea
Trăiești pe curcubeu,
A ta e strălucirea,
Te plimbi cu Dumnezeu.
Dar pușca ticăloasă
Țintește fără greș,
Iar lebăda frumoasă
Devine doar un leș.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (2 februarie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revedere
Ne-am întâlnit în parcul cu castani,
Prin care ne plimbam odinioară,
Dar a trecut de-atunci un car de ani,
Căci timpul nu stă-n loc, ci veșnic zboară.
Ne-am salutat și ne-am vorbit stingher,
Dorind de fapt să fim în altă parte,
Și-n atmosfera aceea de mister,
Cuvintele păreau pustii și moarte.
Soarele blând pe boltă strălucea -
Înstrăinați, ne evitam privirea -
Un vaporaș pe lac grăbit trecea
Și păsări străbăteau nemărginirea.
Parcul era la fel cum îl știam;
Cândva, vrăjiți, îi admiram decorul,
Însă acum pe-o bancă zăboveam
Ca și-n trecut, dar ne lipsea fiorul.
poezie de Octavian Cocoș (8 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister
Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu știi -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Și cum mi-ai frânt al vieții zbor,
Iar eu cum am știut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.
poezie de Octavian Cocoș (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucruri efemere
Tinerețea-i trecătoare,
Ca o floare ce înflorește
Și-apoi seara, pe răcoare,
Imediat se ofilește.
Frumusețea-i o fațadă
Ce te umple de-ncântare
Te răsfață, te dezmiardă
Și într-o bună zi dispare.
Fericirea te uimește,
Dar nu-i nimeni să priceapă,
Cum, deodată, ștrengărește,
Printre degete îți scapă.
Iubirea e minunată
Este jocul vieții-n doi
Ea de Dumnezeu e dată
Și tot El o ia înapoi.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tarot
Fac cruce și tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărți, una câte una,
Din pachetul de Tarot.
La întind ușor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puțin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.
Și-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.
Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare
A rămas o bătrânică,
Necăjită, fără carte,
În sătucul de pe coastă,
Căci copiii sunt departe.
Au ajuns oameni de vază,
La oraș trăiesc regește,
Biata mamă este mândră,
Zi de zi îi pomenește.
Și se roagă pentru dânșii
La biserica din vale,
Domnul să îi lumineze,
Să îi țină drepți pe cale.
Dar n-au mai venit pe-acasă,
Cam de multișor, bag seama
Și plâng ochii ei întruna
Și ce singură e mama!
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (15 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ridică-te!
Ne-am săturat să fim o biată colonie,
Nu mai dorim stăpâni străini și cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru pădurea asta verde, strămoșească,
Tăiată nemilos și dusă în vagoane
Ca hoții ticăloși să se îmbogățească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru preabunii sfinți năpăstuiți de soartă,
Pentru biserici și frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credința nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Să ne mai strângem iar și s-alungăm dușmanii
Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
poezie de Octavian Cocoș (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri de toamnă
Pășesc pe un covor de frunze ruginii
Și mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii și mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.
E liniște deplină, doar frunzele foșnesc
Sub pașii mei pierduți, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiți am fost și ocrotiți de soartă.
Căci nu ne-a dat averi, ori viață-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreție,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai prețios decât o bogăție.
Iar când vom fi bătrâni, nu are importanță
De va pleca în lume și singuri o să fim,
Căci ca orice părinți, vom mai avea speranță
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.
poezie de Octavian Cocoș (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înalță-te, mamă!
Înalță-te la cer, suflet curat,
Și lasă-n urmă orice întristare,
Privește-ne voios, înflăcărat,
Nu vezi că și eu râd, deși mă doare?
Ridică-te ca un balon desprins
Din mâna mea de băiețel cuminte
Și urcă în văzduhul necuprins
Privind numai în sus și înainte.
Să nu te temi pe drumul ce-l străbați
Și nu lăsa să te cuprindă jalea,
Iisus Hristos, pe cei eliberați,
Îi ia cu El și le arată calea.
Și nu fi tristă dacă ne-ai lăsat,
Ca să te duci acolo-n cer departe,
Căci sufletele noastre, neîncetat,
Se vor iubi și dincolo de moarte.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (10 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, mamă
O, mamă, fără tine pământul e sărac
Și chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Și nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".
Iar telefonul tace, deși mă uit la el,
Cât mi-aș dori acum să văd al tău apel
Și să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".
Și mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Și-aștept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Și plin de fericire să văd iar chipul tău.
Dar timpul trece, trece și tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni și clari?
Știu că sunt morți și de-aia să vadă nu mai pot
Și am murit și eu, chiar dacă nu de tot.
poezie de Octavian Cocoș (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păpădia și boul
Printre gunoaie, pe-o tarla pustie,
A răsărit timid o păpădie
Și s-a întristat că-n jur, până departe,
Erau doar mărăcini și sticle sparte.
Și ce mirosuri grele, infernale,
De câini și iepuri morți, și de fecale,
În arșița de foc umpleau văzduhul,
Că îi venea îndată să-și dea duhul.
Și s-a rugat cu foc încrezătoare,
O, Doamne, Tu mă scapă de duhoare,
Și îngerii din ceruri îi convoacă,
Ca să mă scoți mai repede din cloacă.
Dar, iată, sub a soarelui văpaie,
Păștea un bou bătrân printre gunoaie,
Ce neputând durerea-i să înțeleagă,
Făcu pe ea o balegă întreagă.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (1 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul se topește
Sirena lung vuiește
Și bombele cad mii,
Iar timpul se topește,
Ca-n pânza lui Dali.
Cadavre sfârtecate
De schijele de fier
Întinse stau pe spate
Cu ochii către cer.
Curg râuri mari de sânge,
Pământu-i rubiniu,
O bătrânică-l plânge
Pe unicul ei fiu.
În buncăr, dictatorul,
Stă jos, contorsionat,
Tăcut ca Gânditorul
De Auguste Rodin sculptat.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (10 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii, Doamne, bun!
Români adevărați, la noi în țară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.
Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.
Ne-au interzis și sfinții-n calendare,
Să fim atei și să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.
Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Octavian Cocoș despre moarte, adresa este: