Sonetul 29
Când soarta mă doboară și sunt disprețuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Și cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Și îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aș vrea să fiu din nou plin de speranță
Să fiu ca cel ce are mulți amici,
Ca cel ce are un scop bun în viață
Și să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau și mă gândesc și râd de mine
Oare tu știi-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineți senine
Ce imnul și-l înalță spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aș schimba.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 58
Ferească Dumnezeu, ce ție m-a înrobit,
Să nu-mi treacă prin cap să-ți stric plăcerea
Ori să îți cer să-mi dai în scris ce-ai plănuit,
Căci sunt al tău vasal și-ți respect vrerea.
Și trebuie să-ndur, că-s la cheremul tău
Și-s prizonierul libertății tale,
Răbdare îmi doresc, căci ești ca un călău
Dar nu te-acuz că m-ai umplut de jale.
Și-ai privilegii mari, poți merge unde vrei
Tu hotărăști cum vei petrece timpul
Și orice îți dorești, îndată poți să iei
Iertându-ți îndrăzneala și tertipul.
Eu trebuie s-aștept, iar așteptarea-i grea
Plăcerea nu-ți condamn, de-i bună sau e rea.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.
Sonetul 145
Iubirea, ea i-a făurit
Acele buze, drag odor,
Ce "Te urăsc", îmi spun grăbit;
Dar când mă vede c-o ador,
Inima-i plânge imediat
Și-i ceartă gura ce mereu
Numai sentințe blânde-a dat;
Și o învață că nu-i greu
Să nu mai spună "Te urăsc"
Sau să îi dea un alt sfârșit,
Ca nu cumva să m-amărăsc
Ca demonul din Rai gonit.
Ea prompt la "Te" a renunțat
Și astfel viața mi-a salvat.
sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 110
Ah! E adevărat că am umblat
Și m-am făcut de râs pe unde-am fost,
Am gândit rău, iubirea am înșelat,
Tarelor vechi din nou le-am dat un rost;
Și e real că am disprețuit
Tot ce e drept, dar jur pe ce-i ceresc
C-atunci când am avut un alt iubit
Am înțeles ce mult te îndrăgesc.
Dar acum gata, nu mai fac nimic
Poftele mele nu le mai aprind,
Căci nu vreau să mâhnesc un vechi amic
De-a cărui pasiune eu depind.
Urează-mi bun venit, spre Rai mă îndrept
Când cu iubire tu mă strângi la piept.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu William Shakespeare despre religie, adresa este: