Citate despre moralitate și timp, pagina 2
Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței. Principiul unic al moralității constă în independența de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) și în același timp totuși în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independență este libertate în sens negativ, iar această legislație proprie a rațiunii pure, și ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au însemnătate culturală, morală pentru un popor, nu cei care au luat diploma de patru clase primare, de opt clase de liceu, de patru, cinci ani de la Facultate, ci numai acei care, din cunoașterea semnelor scrisului, din stăpânirea puterii cititului au ajuns la setea citirii, la putința străbaterii sufletului unei cărți și a îmbogățirii ființei lor dinlăuntru printr-însul.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când constați că ești unul dintre puținii care mai respectă niște principii morale, în raporturile umane, poate fi tentant să cazi în amoralitate, nu din convingere sau de plăcere, ci pur și simplu pentru a nu mai suferi, căci nu există durere mai mare decât să fii un înger în iad în timp ce un diavol este oriunde la el acasă.
citat din romanul M-am hotărât să devin prost de Martin Page (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timp, omul a transformat toporul de piatră în laser. În privința trăsăturilor morale, lucrurile stau aproape invers.
aforism de Vasile Ghica din Surâsul lui Icar (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Bărbatul (plânge): Ticălosule!... M-am adresat deja justiției!... Vreau daune morale! Ani la rând, ai folosit, ilegal, pantofii mei de casă, halatul meu de baie... Periuța mea de dinți...
Autorul: Periuța, nu! Țin foarte mult la igiena personală!
Bărbatul: Periuța nu, dar soția, da?... Te omor!...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mă simt nevoit, pentru a treia oară în ultimii douăzeci de ani, să-mi salvez onorabilitatea. În 2001, tot la inițiativa Ministerului Culturii, s-a decis un control, chitit să mă compromită, în legătură cu UNITER. La final, am câștigat în instanță un proces de calomnie care s-a încheiat cu condamnarea penală a Secretarului de Stat Ion Antonescu, zis "Mareșalu". Am cerut, atunci, daune morale de 1 Leu, fiindcă nu câștigul material m-a interesat, ci ca adevărul să iasă la lumină.
citat din Ion Caramitru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Giovanni este un personaj complex, ambiguu. Pe de o parte, e un criminal (omoară cu sânge rece), un seducător pervers și un violator periculos, dar în același timp e un rebel, un revoltat împotriva unei societăți sclerozate, muribunde. Giovanni e un om liber. Ce cuvânt periculos acest "liber", e oare expresia supremă a năzuințelor omenești ori o libertate lipsită de orice conștiință morală, ca acea a teroriștilor de azi, care se sinucid crezând ca vor fi "liberi" dincolo?
Andrei Șerban în ziarul Adevărul (21 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cum, ca ființe biologice, nu putem exista decât prin adaptările întregii filogeneze, care ne-a dotat cu organele, aparatele și funcțiunile noastre, tot astfel nu putem participa la munca de cultură de azi decât pornind de la nenumăratele câștiguri intelectuale și morale, adunate de-a lungul secolelor și mileniilor. Există o filogeneză a culturii.
citat clasic din Tudor Vianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grivan: Un om cu probleme trebuie cel puțin respectat...
Nerva: Dar eu te respect, amice! Nu e vina mea că matale te-ai făcut filozof, când piața muncii are nevoie de dansatoare!
Grivan: Duceți cinismul la paroxism! Nu vă supărați...
Nerva: Ce tot îi dai cu cinismul?
Grivan: A fi cinic înseamnă a încălca normele morale de conviețuire socială și de bună-cuviință...
Nerva: Extraordinar! Ai pierdut cinci ani prin facultate, ca să înveți asemenea platitudini!
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La vârsta noastră, e bine să luăm marile hotărâri legate de "micul" nostru viitor, atâta timp cât mai avem puterea fizică și morală să le punem în aplicare.
Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spiritul Universal nu ne judecă; judecata este o invenție umană, o modalitate de a compara, contrasta și controla pe măsură ce ne judecăm pe noi înșine față de standarde artificiale și deseori ideale de perfecțiune, moralitate sau adevăr. Pe măsură ce tinerețea trece și timpul aduce schimbări, se poate ca și noi să ne schimbăm multe din opiniile noastre prezente. Așa că haideți să ne abținem din a ne plasa pe noi înșine ca judecători ai lucrurilor celor mai înalte.
citat celebru din Platon
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reparație morală
Chiar de vrei, chiar de nu vrei
Adevăru-i validat:
Timpul liber la femei
Este cel mai ocupat.
epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Calea Victoriei" e fructul experienței personale într-o mare măsură, dar este mai ales fructul experienței altora, la care am asistat și adesea am participat vreme de zece ani. Calitatea mea de gazetar mi-a permis să observ, de la un post privilegiat și indiscret, toate tainele vieții bucureștene. Drame intime și morale, înălțări și prăbușiri, triumful ambițios și falimentul vanităților, tot ceea ce colcăie, abject și sublim, în acest bâlci care e Calea Victoriei, culminând pe distanța dintre Capșa și Palat.
citat clasic din Cezar Petrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timp ce "Capriciile" lui Goya sunt invenții morale, "Disparatele" sunt invenții cosmice.
citat din Eugenio d'Ors
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vrei ca viața ta să fie definită de seninătate, petrece cât mai mult timp în prezența oamenilor de calitate, de înaltă moralitate!
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moralitatea dragostei: nu sunt egalul aceluia, care în timp ce îmi scapă, mă obsedează, mă lezează și mă desparte de mine, de alter ego.
Pascal Bruckner în Noua dezordine amoroasa
Adăugat de S
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stăteau față-n față doi copii aparținând a două rase antitetice ale societății; copila bălaie, binecrescută, cu părul auriu, ochii adânci, fruntea inteligentă, nobilă și mișcări de prințesă; și semenul ei de culoare neagră, vioaie, șireată, slugarnică, dar ageră. Erau adevărate figuri reprezentative ale rasei lor. Cea saxonă - produs al multor veacuri de cultură, de stăpânire, de educație, de superioritate fizică și morală; cea africană - născută din veacuri de împilare și supunere, de neștiință, trudă și viciu.
Harriet Beecher Stowe în Coliba unchiului Tom
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regret oare această pornografie pe care am perpetuat-o în timpul celor câțiva ani în care am fost slujbaș guvernamental? Cu siguranță nu, în baza unor temeiuri morale. În ceea ce mă privește, orice ajuta la înfrângerea lui Hitler era în regulă.
citat din Sefton Delmer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatăm odată cu trecerea timpului în spațiul socio-instituțional, sub pretextul crizei economico-financiare, o accentuare a comportamentelor extremiste traduse în lipsa de respect pentru viața și suferințele oamenilor onești ce suportă pasivi în fața diluării cadrelor de referință morale minimale.
Adrian Ibiș în Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu renunța la valorile tale nici măcar în timp de război
Războiul,
după cum se știe,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
și este pentru cei care îl inițiază
și pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
și reduce la tăcere rațiunea.
Iar când rațiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
și obligația morală
de a rămâne fermi
și critici în aceste momente.
Nu renunța la valorile tale
nici măcar în timp de război.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moralitate și timp, adresa este: