Coloana infinitului

Fiecare bucată

de carne de-a ta
îmi lasă un gol
în stomacul prins la spate
de coloana infinită
privirea mea
îţi viola cu nesaţ
formele de lebădă dansatoare
te-aş îmbrăţişa bucată
cu bucată de carne fragedă
de statuie ateniană
realizată într-un laborator clandestin

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,

[...] Citeşte tot

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brậncuşi

A discutat cu Sfynxul:
Piramida sau coloana infinitului?

A stat la taclale şi cu Oedip:
Sofocle sau Enescu?

Pe cine să preferi
În Pantheonul artelor?
Atunci s-a întors la gorjenii lui
Acolo unde i-a deschis
Poarta sărutului
Domnişoara Pogany...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Aurel Dumitraşcu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar noi, suav, ne sărutăm cu atâta poftă durerile în curs de refacere, ne dezbrăcăm tiptil de cele mai crunte poveri, exploatăm şi atingem dezmierdător intimităţile înfierbântate, înfigem unghiile şi muşcăm dornici din carnea dulce a mărului de aur interzis de zei, până la sânge, până la coloana infinitului.

Roberto Kuzmanovic în Şi îngerii au introspecţii şi totuşi... vor mai mult (4 aprilie 2017)
Adăugat de AnaM Oarga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului

Cine caută
în sferele atinse de înalt
găseşte prin ere,
datina şi oasele nemuririi
la porţile de piatră dintre nopţi.

Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...

Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împleteşte suflete.

Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
prin siluete de metal,

în zbor,
împreună cerul străpung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa neamului

Fac parte dintr-un popor
Din stejar şi din topor.
De la Decebal încoace
Se tot face şi desface,
Şi de ce s-a apucat
Nu-i sau e neterminat.
La masă vin a băut,
N-a mâncat cât a tăcut,
Si-a vândut printr-un sărut
La poartă ce n-a putut
De la masă pân" la poartă:
Două puncte de pe hartă,
Ce-i lipsesc necontenit
Coloanei fără sfârşit
Pe care s-a răstignit
Neamul meu ne isprăvit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 februarie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o rugăciune
am deschis poarta sărutului
şi m-am aşezat la masa tăcerii
vorbea cuminţenia pământului
şi creştea piatra lipindu-şi
de obrazul meu somnul
toate rosteau numele
un singur nume
reverberând în tăcere
într-un târziu, cu fâlfâit
de aripi incolore,
l-a prins în cioc măiastra
şi l-a urcat
în înaltul coloanei fără de sfârşit

Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o pioasă rugăciune

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din volumul adevărul din cuvinte, de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Masa Tăcerii

M-a-îndemnat inima
Să deschid
Poarta Sărutului in timp ce
În vârful Coloanei Fără Sfârşit
Cânta un tril de
Pasăre Măiastră!
În jurul meu se lăsă o linişte adâncă
Asemeni Cuminţeniei Pământului.

Pe unul din scăunele,
Cu privirea-i de copil,
Cu fruntea-i plină de sudoare,
S-a aşezat să-şi tragă un pic
Răsuflarea.
O domnişoară, Pogany,
I-a şters fruntea şi i-a mângâiat-o!
Să ne trăieşti, Brâncuşi!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ancorăm în noi lumina

- O taină a inimii mele eşti,
misterioasa mea poveste de iubire!
O adiere a gândului meu eşti,
fără chip, nume, loc, timp,
cu soarele în priviri,
pe cerul tău îmi scriu zborul fiinţei.
Oricât ai vrea să te descoperi,
descoperindu-te,
în mijlocul timpului
ceva îţi va lipsi, persoana.
Acolo unde inimile se deschid
totul se transpune,
iubirea nu poate fi oprită,
uimiţi asistăm
la simfonia creaţiei născute,
dacă i-am cunoaşte rădăcinile
am zâmbi, mai mult de dragul nostru.
Să ancorăm în noi lumina!
- Simte-mi trupul gol,
înfăşurat pe deplin în al tău,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (12 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii şi încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zaţul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceaşca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spaţiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în timpul regimului trecut, se vorbea de "Coloana Infinitului". În realitate, această capodoperă s-a numit "Coloana pomenirii fără sfârşit". Monumentul de la Târgu Jiu avea pentru Brâncuşi o conotaţie declarat comemorativă: era dedicat soldaţilor gorjeni care s-au jertfit în Războiul de Întregire a Ţării. Brâncuşi a refuzat orice onorariu pentru această lumânare infinită, ca şi pentru celelalte monumente ridicate la Târgu Jiu: Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Calinic Argatu în Pace şi bucurie cu Brâncuşi (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Nu sunt îngăduitor cu cei care ne fură,
nu mă las târât în compromisuri,
sunt cel care vă declară iubirea
şi nu ştie să mintă.

Voi conaţionalii mei cinstiţi
sunteţi vigoarea acestui neam milenar,
steaua călăuzitoare-n viitor,
vertebrele susţinerii coloanei infinitului nostru.

Nimeni nu ne ştie interesele ca noi,
lumina o primim de la soare,
soarele nostru e ca un măr de aur
din care încolţeşte sufletul acestui popor
şi lasă mai departe urme-n istorie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CREDINŢA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor

DA. Credinţa este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credinţă a neamului românesc. Cu atât mai puţin voi, cei care puneţi tot felul de restricţii ca să confiscaţi dreptul la închinare în faţa moaştelor. Aşa aţi procedat cu credincioşii de Sfânta Parascheva la Iaşi, aşa aţi procedat şi la Bucureşti de Sfântul Dimitrie.
Credinţa în Dumnezeu nu ne-o puteţi lua. O moştenim de la străbunii noştri Dacii care credeau în veşnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru şi în veşnicia naţiei române.
Pentru noi credinţa e sfântă, este hrană sufletească. Credinţa ne ajută să supravieţuim pe aceste meleaguri, supranumite şi Grădina Maici Domnului.
Lăsaţi-ne să înălţăm rugăciuni în faţa sfintelor moaşte pentru mântuirea neamului nostru şi al întregii lumi. Lăsaţi-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniştea şi securitatea tuturor credincioşilor.
Voi,
"În zadar vă zbateţi şi asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteţi fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viaţă credincioşi.
Neclintiţi ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalţi, vânjoşi.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINŢA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea de ţară

unii clamează despre dragostea de ţară

dar mai întâi
este o inimă mare ca o cetate
cu marginile crenelate de
un fluviu care despică destinul
câmpiilor
până la o mare neagră
şi mai este o pădure de căciuli
de daci înalţi cât
coloana infinitului

apoi se aude o ciocârlie care ne ţine
de mână pe toţi
în vreme de război
sau
într-o horă a unirii
doinită din fluierul
unui baci viteaz numit Mihai
sau a unui stejar pe nume Avram Iancu

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Prin spărtura oglinzii pătrunde frigul
şi învăluie frunzele ce-n cioburile
de sticlă moartă se minunează de
propria lor înfăţişare târzie. Niciun
strop de culoare n-a iubit arătarea frunzelor
şi plătind cât pentru o viaţă, a sinucis
câteva zile. Iar sufletele îngropate în
lacrimi de zgură argintie, pe zgomotul
ţipetelor de ardere într-o orgie a
sentimentelor, pe un gol stins de coloana
infinită de păcate, prea mari pentru a
rămâne intacte, măcelărite de tăişul
milosteniei, ce anunţă veşnic ora exactă,
înspre neuitarea existenţei fatidice a creaţiei
divine, modelate cu cea mai preţioasă
falsitate... învie mereu.
Pe tine, decadenţă umană, te blestem!

poezie de Raluca Georgescu
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul scrisului

În curcubeul acesta nu există culori!
Nu! Nu!
Nu există culori într-un curcubeu
scris.
Există curbă! Da există o curbă
a curcubeului scris
dar fără culori. Fără!
În curcubeul acesta
roşul e înlocuit de cearcăne
Iar oranjul de stridii.
Galbenul! Ah! Galbenul
de un sărut sub coloana infinitului
de pahare murdare din chiuvetă.
Ce verde? Ce verde să căutăm
în curcubeul scrisului?
Poate o funie de care să putrezească
spânzurătoarea
şi ce albastru mai frumos
este un cuţit în pumnul unui marinar înecat!
Vai Doamne

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contractarea minţii

Omul face un gest nedemn şi periculos, iese din peşteră
Din osul masiv al unui mamut ciopleşte-un târnăcop isteţ
Şi-i arde una în ţeastă semenului să vadă cum merge unealta
Îi ia femeia şi porţia de carne, ăsta e curat progres
Îşi aprinde o ţigară de la un trăsnet căzut din ceruri
Mulţumeşte prietenului de sus pentru foc
Coloana infinitului se dilată iluminist şi renascentist
Apoi se contractă în holocaust şi inchiziţie
Îmbracă costume englezeşti, cravată de mătase
Mănâncă carne crudă se gândeşte numai la prostii
E omul crescut altoi din omul din peşteră
Coborât din pom stă drept cu picioarele pe pământ
Găseşte din evoluţie un patefon cântând ambrozie
E curios din fire, cercetează, nu înţelege, se enervează
Îşi ia vechea unealtă şi-l crapă de căpăţâna încăpăţânată
Ne cheamă peştera cu glas dulce de mamă

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!