Woody Allen despre religie

Frederick (despre televiziune): Uite, e o întreagă cultură de nazişti, vânzători de deodorante, luptători de wrestling, concursuri de frumuseţe, mai e un talk-show. Îţi poţi imagina nivelul mental pe care trebuie să-l ai ca să te uiţi la wrestling? Oricum, partea cea mai proastă o reprezintă de departe fundamentaliştii religioşi. Escroci de primă mână care le spun bieţilor muritori să-i privească vorbind cu Iisus, cu rugămintea de a trimite banii. Bani, bani, bani! Dacă Iisus s-ar întoarce şi ar vedea ce se face în numele Lui, i-ar veni rău.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry Block: Ştii, nu înţeleg de ce femeile sofisticate nu pot face diferenţa între o aventură sexuală pasională nesemnificativă şi rutina unei căsnicii solide, drăguţe şi liniştite.
Joan (izbucnind): Harry, spune-mi totuşi dacă ea a fost singura femeie din viaţa ta sau au existat şi altele.
Harry Block: Nu, Amy Pollock a fost singura, să mă bată Dumnezeu dacă n-a fost aşa.
Joan: Tu eşti ateu, Harry!
Harry Block: Hei, suntem singuri în univers. Tot eu sunt de vină pentru asta?

replici din filmul artistic Viaţa lui Harry, scenariu de Woody Allen (12 decembrie 1997)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris: Întrebarea e dacă am învăţat ceva despre viaţă – doar că fiinţa umană e alcătuită din trup şi minte. În minte se formează cele mai nobile aspiraţii, poezia sau filosofia, dar trupul e, de fapt, toată distracţia. Cred că e cel mai important e să nu fii dezamăgit... Dacă Dumnezeu există, nu cred că e rău. Cred că cel mai urât lucru pe care îl poţi spune despre El e că e un elev mediocru. Sunt totuşi lucruri mai rele decât moartea. Dacă v-aţi petrecut vreodată seara cu un agent de vânzări, ştiţi exact la ce mă refer. Ideea e să nu te gândeşti la moarte ca la un sfârşit, ci ca la un mod foarte eficient de a-ţi reduce din cheltuieli. În ceea ce priveşte dragostea... ei, bine, ce pot să spun? Nu numărul relaţiilor sexuale contează, ci calitatea lor. Şi dacă nivelul ăsta scade la fiecare opt luni, atunci trebuie să faceţi ceva în privinţa asta. Cam atât de la mine. La revedere.

replică din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

David Dobel: Chiar tu ai spus-o, ţi-e frică să dormi singur. Despre asta e vorba. Te înhăitezi cu tot felul de puştoaice dintr-astea instabile emoţional care te scot din minţi, până şi şeful tău – e jidan! Oi fi împărtăşind eu convingeri iudaice, dar şeful ăla al tău e din triburile pierdute ale lui Israel care ar fi fost mai bine să rămână pierdute. Şi mai e şi terapeutul ăla care, precum Dumnezeu, nu spune niciodată nimic şi care, tot ca Dumnezeu, e mort. Nu e nimic rău în a-ţi fi frică. Aşa suntem noi, oamenii: ne e frică. De aceea ai nevoie de o trusă de supravieţuire!

replici din filmul artistic Sfaturi în dragoste, scenariu de Woody Allen (19 septembrie 2003)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anna, văduva lui Ivan (se întâlneşte cu Sonja la biserică): Te rogi pentru Ivan?
Sonja: Da. L-am iubit pe soţul tău, după cum ştii.
Anna: Aş vrea să-ţi dau nişte lucruri care i-au aparţinut.
Sonja: Ce drăguţ.
Anna: Eu am păstrat sabia şi ceasul lui de aur... Ţie îţi dau mustaţa lui.
Sonja: O s-o păstrez ca pe o comoară.
Anna: Şi nişte aţă. Ivan colecţiona aţe.
Sonja: Ştiu. E unul din motivele pentru care l-am iubit.
Anna: Înţeleg perfect, şi eu l-am iubit din acelaşi motiv.
Sonja: Mai ai ceva pentru mine?
Anna: M-am gândit să împărţim scrisorile lui. Vrei paginile pare sau pe cele impare?

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris Yellnikoff (către spectatori): De ce vrei să auzi povestea mea? Ne cunoaştem de undeva? Ne suntem dragi unul altuia? Să vă zic ceva, aşa, din prima... Nu sunt genul de persoană care să placă. Şarmul nu e o prioritate pentru mine. Şi să ştiţi că ăsta nu e un film care să te facă să te simţi bine. Deci dacă vă aşteptaţi la asta, mai bine mergeţi la un masaj.
Băiat pe stradă: Mami, omul ăla vorbeşte singur.
Mama băiatului: Haide, Justin.
Boris Yellnikoff (către spectatori): Ce naiba înseamnă toate astea până la urmă? Nimic. Zero barat. Toate astea nu duc nicăieri şi totuşi, numărul idioţilor care trăncănesc nu scade. Ei bine, eu am o viziune. Eu vorbesc despre voi, despre prietenii voştri, despre colegii voştri de serviciu, despre ziarele voastre, despre televizor. Tuturor le place să vorbească. E plină lumea de dezinformaţi. Moralitate, ştiinţă, religie, politică, sport, dragoste, serviete, copii, sănătate. Hristoase, dacă aş fi nevoit să mănânc fructe şi legume toată viaţa, eu nu mai vreau să trăiesc. Urăsc afurisitele de fructe şi legume. Şi Omega 3, şi banda de alergare, şi cardiograma, şi mamografia, şi sonograma pelviană, şi, of, Doamne, colonoscopia... şi cu tot cu astea tot vine ziua când te pun într-o cutie şi vine următoarea generaţie de idioţi care-ţi vor spune la fel totul despre viaţă şi ce ţi se potriveşte cel mai bine. Tatăl meu s-a sinucis pentru că îl deprimau ziarele de dimineaţă – poţi să-l condamni? Pline de lucruri îngrozitoare şi corupţie, şi ignoranţă, şi sărăcie, şi genocid, şi SIDA, şi încălzirea globală, şi terorismul, şi tâmpiţii ăia cu valorile familiei, şi tâmpiţii ăia cu arme. "Groaza", zicea Kurtz în "Inimă întunecată". "Groaza". Ce noroc pe Kurtz că nu primea ziarul "Times" în junglă... Şi cu siguranţă că vedea lucruri îngrozitoare. Şi voi ce faceţi? Citiţi despre nu ştiu ce masacru în Darfur sau despre un autobuz cu elevi care ia foc şi spuneţi "Dumnezeule mare, e îngrozitor!", după care daţi pagina şi vă terminaţi de mâncat ouăle de la găini crescute ecologic. Dar ce să-i faci, te copleşeşte! Eu am încercat să mă sinucid şi bineînţeles că n-a mers. Dar de ce-aţi vrea voi să ascultaţi toate astea? Hristoase, aveţi şi voi problemele voastre. Sunt sigur că vă obsedează câteva dorinţe şi speranţe. Vieţile şi iubirile voastre care nu vă satisfac, eşecurile în afaceri. "Ah, dac-aş fi cumpărat acţiunile alea! Dac-aş fi cumpărat casa aia atunci, dac-aş fi făcut mişcarea potrivită cu femeia aia..." Dacă, dacă... Ştiţi ce? Nu mai vreau să aud dacă şi cu parcă dintr-astea. Mama spunea că dacă bunica ar fi avut roţi, ar fi fost un troleu. Mama nu a avut roţi, dar a născut un copil cu o minte sclipitoare. Am fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Fizică, dar nu l-am luat. Ştiţi cum e, totul e politică. Ca orice altă onoare de abureală. Întâmplător, nu cred că am foarte multe regrete. Dacă ne luăm după standardele unei civilizaţii barbare şi descreierate, am fost chiar norocos. M-am însurat cu o femeie frumoasă şi bogată. Am trăit ani buni în Beekman Place. Am predat la Columbia. Teoria corzilor.

replici din filmul artistic Ce-o fi o fi..., scenariu de Woody Allen (22 aprilie 2009)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!