lumină şi păsări

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult cântecul păsărilor. Mă uluieşte această manifestare a ritmului în milioane de forme diferite în lumea luminii, a culorii şi a formelor şi muzica mea rămâne tânără prin contactul cu ritmul pururi tânăr al Naturii.

citat din Leos Janacek
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi trebuie, de asemenea, să opriţi intelectul vostru să aibă preocupări care nu vă aduc nici viziuni celeste, nici beatitudine şi să vă avântaţi, graţie unei aure puternice, luminoase, spre regiuni sublime unde veţi învăţa cum a creat Dumnezeu lumea şi ce a scris prin intermediul stelelor, munţilor, lacurilor, păsărilor, animalelor, plantelor.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trece

Tunetul s-a ascuns după mâini spurcate.

Tunetul s-a spânzurat de poarta mare
Focul nebunilor nu mai e bântuit de stafii e un biet foc

Furtuna s-a strecurat în mormântul oraşelor
S-a-nconjurat cu fum, s-a-nconjurat cu cenuşe
Vântul paralizat striveşte chipurile

Lumina a-ngheţat casele cele mai frumoase
Lumina a crăpat lemnul pietrele marea
E-o zdreanţă rufăria iubirii aurite

Ploaia a răsturnat lumina şi florile
Peştii şi păsările zac de-a valma-n noroi

Ploaia a străbătut toate căile sângelui
Şi a spălat însemnul care-i mână pe oameni.

poezie clasică de Paul Eluard (mai 1940), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de lună

Noapte, noapte
îmi dai şoapte,
de iubire şi de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în braţele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
şi rugam păsările
să mi-l ţină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viaţa pământului!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strugurii copţi
asediul viespilor-
o zi cu soare.
*
Alee cu plopi-
lungi umbre proiectează
lumina lunii.
*
Lăsând cuibul gol-
pasărea în zbor înalt
către alte zări.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Dimineaţa zori se-aprind,
Zarea este luminată.
Pe cer stelele se sting,
Natura e minunată.

Soarele-înroşeşte norii,
Încălzeşte toată glia,
Colo sus, în dealul mori,
Frumos cântă ciocârlia.

În grâu se-aude pitpalacul.
Salută şi el dimineaţa.
Păsări survolează lacul,
Clocoteşte iarăşi viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

de fiecare dată
mă întorc spre lumină
chiar dacă păsările negre
îmi ciugulesc din seminţele
de cer

gogyohka de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abecedar

Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean, plin de nelinişti, se întoarse la Paris, la sfârşitul unei frumoase şi limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraş cu o intensă strălucire roşiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârşit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca şi cum ar fi fost ataşate de un suflu invizibil; acoperişurile se înroşiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părţile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de buşteni în aerul serii care se aşternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc şi de scântei.

Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirale de lumină

Livezi, păduri înflorite la Naidăş, pe pământ fertil
Pomi cu ale lor surprize, păsări cântătoare
Se mişcă lumina şi visul meu se recompune
Culorile: galben-aurii, verde închis sau verde deschis mă absorb
Pentru a crea vibraţia luminii din ochiul cunoaşterii
Razele lui ne absorb curiozităţile până ce ating nervul.
Mă aplec spre tine, cu gândul creat în lumina culorilor naturale
Cu plante luminate ating vibraţia vindecării
Cuprind ochii tăi în palmele mele,
Desenez cercuri, mici, în cercuri mai mari, tangente,
Unindu-se uimitor, în spirale de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul Pa

La căpatul zorilor pornesc spre Pasul Pa.
Părăsesc ţinutul Ch'ang-an împreună cu primăvara.
O femeie spală rufe în apa strălucitoare.
Păsările dimineţii cântă în lumină.
Ţinutul râurilor. Aici bărcile sunt transformate în magazine.
Punţile munţilor anină de vârful copacilor,
Căţărându-se către o sută de sate.
În soarele îndepărtat se află Două Fluvii.
Oamenii de aici vorbesc o altă limbă,
Dar cântecul păsărilor este acelaşi.
Înţelegând profunzimile peisajului,
Chiar şi aici, nu sunt niciodată singur.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Miroase lumina stingher
Şi frunzele pică de probă,
Salut, anotimp efemer,
În verde şi galbenă robă!

Miroase a păsări gătite
Să plece pe drumuri de zări,
Adio, voi zile-nsorite,
Căraţi-vă-ncet în uitări!

Miroase a struguri în pârg,
Porumbul e gata de moară
Şi molcome care, spre târg,
Trosnesc sub a verii povară.

Pe dealuri, o fată străină,
Cu ia cusută-n arnici,
Porneşte spre sate să vină;
E toamna, miroase de-aici!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselie de primăvară

ascultaţi cum cântă pădurile
şi cum se joacă prin ele vântul,
ascultaţi râurile pe toate gurile,
ascultaţi păsărilor cântul.

s-au sculat toţi codrii bătrâni,
îi bucură căldura şi soarele,
ascultaţi doinele la români,
ascultaţi cum susură izvoarele.

priviţi şi prindeţi în palmă,
soarele, raza lui dulce şi viaţa,
lumina de ploaie, limpede, calmă,
când cade peste noi dimineaţa.

jucaţi-vă noaptea cu stelele,
jucaţi-vă cu iubita de-a dorul,
intraţi în hora-mare cu ielele,
că suntem pe pământ călătorul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
aproape de înec.

Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.

Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.

Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.

Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.

Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul spre Ba Ling

De lângă iezerul Dong Ting călătorim spre vest
către Templul Zeiţei;
aici femei cu sprâncene vopsite
relaxează peregrini obosiţi.
Oraşul de munte este pustiu,
magazinele se închid devreme;
lumina farului din turnul fortăreţei e încă departe,
când tragem barcazul la mal se va fi făcut deja târziu.
Nu vorbim dialectul locului—
vom angaja interpreţi;
ce păsări ciudate! — nu le cunosc numele;
sunt stingherit ca un învăţăcel al Cărţii Odelor.
Cât de improbabil să găsesc un luntraş
care să-mi înţeleagă inima:
de fiecare dată când deschid hubloul cabinei
văd pe ţărm un tufan înflorit.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise cu dedicaţie

Visele evoluează ascendent
Din aspiraţii în dorinţe
Din gânduri în speranţe
Pe itinerare de lumină
Ca zboruri de păsări albe
În compania unei reînvieri
Cu fler ca pasărea Phoenix
Perpetuă sau interminabilă
Formulă dezinvoltă de succes
Simbol verosimil al renaşterii
Motivând idei plauzibile
Invocând scenarii de efect
Tot timpul căutând călăuze
Până departe la cete de îngeri
La porţile unui spaţiu divin
Într-un periplu binecuvântat.

poezie de David Boia (31 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!