Citate despre lumină și verde, pagina 3
Cântec
Valuri de aur, mărgăritare,
Purpură, roze și diamant
Din carul zilei de amarant
Revarsă Febus fără-ncetare.
Soarele dulce și luminos
Întotdauna o să-ncălzească,
Și câmpul verde o să-nflorească,
Și o să fie cerul frumos.
Iar eu ca frunza ce-ngălbenește,
Din zi într-alta fruntea înclin,
Și al meu suflet rece, străin,
Vai! nu mai simte, nu mai iubește.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
Pe malul cel verde ce râul stropește,
Un om după cale puțin s-odihnește,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalță-atunci plină
Și varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri ușor încrețite
De vântul ușor.
...
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lunile iunie și iulie, Antares și celelalte stele ale Scorpionului pot fi observate mai bine. Antares are un însoțitor ce nu se vede decât numai cu luneta și care are o frumoasă culoare verzuie. Cu binoclul poți însă să le dedublezi pe ν, pe ω, pe μ și pe ζ. Lângă ζ veți găsi apoi și anume deasupra ei, un norișor luminos; e un frumos cluster.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foaie verde
Codrule,
Dă-mi o frunză de sus,
pentru lumină și pentru tinerețe,
Și pentru viața care nu moare.
Codrule,
Dă-mi o frunză de jos,
Pentru întuneric și pentru bătrânețe;
Și pentru moartea care nu învie.
Noi ne-am scris sufletul
Pe frunze...
Codrule,
Dă-mi toate frunzele tale
Să cânt cu ele.
Sau mai bine cântă tu
Și cu sufletul meu.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbarea la față
Nu te schimba la față Doamne
căci apa dăruită pământului nu ia
forma tălpilor mele
și doar teama lățește soarele
pe tot cerul, imens,
cum e lipit de genunchii mei
un fluid verde
totul e real
când cuvintele mele sunt doar fluturi
împrăștiați peste tot-
toți sunt nefericiți
toți sting luminile.
Nu te schimba la față Doamne
nepăsarea are forma
ochilor triști.
poezie de Maria Anegroaie din Singurătate de înger (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coasta soarelui
lui Vasile Băncilă
Frunză verde, dragele
linele colinele
strâng de sus luminile.
Ape cântă, largele.
Trec pe drum copitele
și prin gând ispitele.
Pasărea din iniște
sparge bolți de liniște.
Chiparoși ca fusele
'n toate cimitirele
ne abat privirile
către inimi - dusele.
Neclintite-s morile,
gândul, sarcofagele,
frunza și catargele.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, de bărbăția lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește morocănos.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corespunderi
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin fereastra deschisă
respiră în verde
sunet de frunze,
pereții ascultă
lumini de cuvinte
gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remember
Prin ceața bolnavă se pierde orașul
și nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă își sapă sălașul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Jilavă, o frunză își strigă reproșul
spre vremuri trecute și verzi,
chemarea-i ascunde în palme călușul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Cuțitul durerii și-ascute tăișul
pe-un gând sugrumat de zăpezi,
iar Charon așteaptă, apatic, bacșisul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Un haos se naște și este urmașul
a tot ce-i trecut și păstrezi,
în suflet, trecutul îți este vrăjmașul.
Lumina îți spune: să vezi!
[...] Citește tot
poezie de Adina Velcea (26 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi nepereche
M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Și am întrebat
La dreapta și la stânga
Ce-aș putea face
Să mă vindec.
În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.
În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.
Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugenia Miulescu din Apocalipsa orașului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgârcită-a risipi
Zgârcită, de când sunt, a-i risipi trecutului lumina,
O neclintire-a firii încearcă trup a-mi cimenta
Și calc desculț pe amintirea caldă ca țărâna,
Spre o furtună nouă, pretinsă-a mă gusta...
Fragilă, bob de rouă, apuc de mâini speranța,
Când murmură în sânge explozii noi de vis,
Căci iarăși zi de vară îmi toarce dimineața
Din caierul ispitei pe fus de dor încins...
Și, Doamne, mă dai clipelor spre torturare,
Căderea asfințitului o rupi de-al meu destin,
Ce mult aș vrea acum să fiu născută floare,
Să trec numai o dată de-al focului festin...
Cerneala-n mov îmbracă condeiului sfiala,
Cuvântul îmi zâmbește-a grație plenară,
Cu macul roșu-și unge obrazul călimara,
Pân' creierul clocește decizia finală...
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de rarul animal...
Visasem că sunt un animal singur.
Că toți cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, și
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roțile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeți.
Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolțit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.
Să mai fiu, dar de ce?
Liniștea unui ochi galben pe spinare
și nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aș mai ține un timp, dar de ce?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florii
Sărbătoarea florilor
în privirea ochilor,
verzi, albaștri și căprui
în lumina Domnului.
Soarele-i ascuns de nori
orb de razele din flori,
se înălță către cer
dragi parfumuri de mister.
Peste câmp surâde viața
braț la braț cu dimineața,
se aud cântând de sus
cor de îngeri ca răspuns.
Se prind zânele în horă
și se joacă-n sens de-o oră,
floare zână, zână floare...
sau e invers sau... se pare?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un val verde [A green wave]
Între oceanul cel întins
Și golfurile aflate-n spate,
De vânt săltat pe jumătate,
Râvnind la țărmul neînvins,
Trece-un val verde, luminat,
Cu spumă albă-ncoronat:
Deasupra, vânturi zdrențuiesc
Nori plumburii ce-n cer plutesc.
poezie de William Sharp, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un talaz verde
Trimis s-alerge înaintea-i de marea sărată,
Cu apele tuturor golfurilor alergându-i în urmă,
Jumătate ridicat de de vânt, răspândind spumă,
Jumătate visând încă faleza de departe, uscată,
Un imens talaz verde de lumină fosforescent strălucitoare,
Cu creștetul acoperit de ninsoare, mătură totul în cale:
Deasupra, vântul de est împrăștie-n înaltul celest
Penișoare smulse din norii gri grăbind spre vest.
poezie de William Sharp, 1855 1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spirale de lumină
Livezi, păduri înflorite la Naidăș, pe pământ fertil
Pomi cu ale lor surprize, păsări cântătoare
Se mișcă lumina și visul meu se recompune
Culorile: galben-aurii, verde închis sau verde deschis mă absorb
Pentru a crea vibrația luminii din ochiul cunoașterii
Razele lui ne absorb curiozitățile până ce ating nervul.
Mă aplec spre tine, cu gândul creat în lumina culorilor naturale
Cu plante luminate ating vibrația vindecării
Cuprind ochii tăi în palmele mele,
Desenez cercuri, mici, în cercuri mai mari, tangente,
Unindu-se uimitor, în spirale de lumină.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acelei care va veni
De unde vii,
Și-n care preafericită țară
Văzuși lumina zilei - tu, albă ca și-o zi?...
Și ce nebune vânturi spre mine te purtară,
Ce barcă rătăcită te-aduse pân-aci?...
De ce plecași din țara, în care palmierii
Tremurătoare umbre își culcă pe nisip?
Nu-ți fu de-ajuns pustiul cu lacrimile serii,
Și nu găsiși pe-aiurea să-ți plimbi frumosul chip?
Or nu știuși că-n țară la mine
Nu-s nici cânturi,
Nici flori de lămâiță?...
Amanții și-au vândut
Orgiilor,
Și corpul,
Și sfintele avânturi,
Și-azi totu-i mort și putred în carcera de lut!...
...........................
Cu mâini subțiri și albe, ca mâinile de sfântă
Pictată pe-un perete de templu bizantin
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Letargie
Aceste buze-au uitat demult să-și pună acolada
Sărutului pe ochii orbi, mult mai reci decât zăpada,
Absorbiți de-acum de magnificul vis al timpului stelar.
Somnolenți, precum copoii ascunși-n în iarbă par,
Privind cum trec stoluri gri spre orizont, tăcute, fără grabă,
Cercetând lumina lunii scuturată-n iarbă,
Dezmierdați de ceruri la fel de vagi ca existența lor.
Privesc, netulburați de oboseală sau de-al pizmei clor,
Cum trandafirul înflorește,-n fiecare palmă rege,
O pace verde și continuă ei nu pot înțelege.
poezie clasică de Maeterlinck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Iubesc albastrul din inaltul cer,
Ce ma cuprinde cu lumina lui.
Ma simt imbratisata in iubire,
Iubirea nesfarsita a cerului.
Iubesc vesmantul verde al naturii
Ca pe o haina a Lui Dumnezeu.
Ating un fir de iarba, sau o frunza
Si simt iubirea in adancul meu.
Imi place zarea cu misterul ei,
Pamant si cer, in stranie-ntalnire.
As merge pan-acolo-n pas domol
De-as sti ca si acolo e iubire.
poezie de Iulia Comaniciu (februarie 2009)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre lumină și verde, adresa este: