conştiinţă şi iubire

La urma urmelor tot omul normal acceptă totul cu supunere şi cu conştiinţa că soarta nu se poate deturna. Soarta! E scris, fireşte. Dar nu înţeleg raportul între acest determinism şi responsabilitatea noastră. Altădată crea o antinomie pur intelectuală, acum perplexitatea e vitală. Recunosc că nu e altă atitudine mai omenească şi salvatoare decât dragostea în Dumnezeu.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Divină inundă conştiinţa mea cu sănătate şi fiecare celulă din corpul meu e plină de Lumină.

Florence Scovel Shinn în Jocul vieţii - o ediţie dedicată femeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi judecată după legea florilor

O Simplitate, un fum,
că durerile trec, îmi tot spune...
O Simplitate, un fum,
în valea frumoasă unde şezum,
iubito, eşti umbră, îmi spune.
O Conştiinţă, o stea,
că-i veşnicie durerea îmi spune...
O Conştiinţă, o stea,
că eşti durere, iubito, îmi spune,
că veşnicia eşti, pururea.
Şi îngerii, o, tu, adormită,
pe lut de ivoriu recită
şi e al pierzării, ecoul nebun:
că eşti durere îngerii spun.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e conştiinţa că eşti nimic. Iubirea e conştiinţa că eşti nimic, cu posibilitatea de a fi totul.

Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aplomb

Când ai timp
fă-te promotor
ca să promulgi
legi intacte
legi pudice
de conduită şi etică
aşa ca la prima strigare
cu iubire de semeni
cum îţi va şopti inima
conştiinţa şi cugetul
gândeşte fără vină
şi în nume propriu
apoi adaptează
codul de legi la comun
fii model de atitudine
întâi şi întâi
ia sfat de la îngerii albi
pentru tine şi ai tăi
pe urmă pentru toţi
cei ce vor să devină

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (6 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlocuind cultul lui Dumnezeu cu respectul şi iubirea pentru umanitate, proclamăm că raţiunea umană este singurul criteriu al adevărului; conştiinţa umană, baza justiţiei; libertatea individuală şi colectivă, singura sursă de ordine în societate.

Mihail A. Bakunin în Catehism revoluţionar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În starea de iluminare sunteţi dumneavoastră - "dumneavoastră şi sinele dumneavoastră" devin una. Nu vă mai judecaţi pe "dumneavoastră înşivă", nu vă mai plângeţi de milă, nu vă iubiţi, nu vă urâţi etc. Ruptura cauzată de conştiinţa autoreflexivă e vindecată, iar blestemul ei înlăturat. Nu există niciun "sine" pe care trebuie să-l mai protejaţi, să-l apăraţi sau să-l hrăniţi.

Eckhart Tolle în Puterea Prezentului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un braţ de trandafiri vreau astăzi să-ţi ofer

Un braţ de trandafiri vreau astăzi să-ţi ofer
Iubită mamă în prag de primăvară
Să fim doar numai noi în locul tău stingher
În odăiţa ta cu tainici rugăciuni la cer
Unde îngenunchiezi în fiecare seară.

E prea neînsemnat buchetul meu de flori
Este prea mic, dar în el e a mea iubire
Ţi-l dăruiesc cu lacrimi şi-al dragostei fior
Pentru zâmbet, pentru părul alb plin de ninsori
Şi pentru rugi ce-s strânse în tainice potire.

Mai vreau să-ţi strâng şi un braţ de lăcrimioare
Pentru ochii tăi ce au plâns de atâtea ori
Când în rugăciuni fierbinţi tu ridicai altare
Pentru noi în nopţi târzii şi-n zilele cu soare
Mijloceai la Dumnezeu să fim ascultători.

Vreau ochii tăi frumoşi azi iarăşi să-i privesc
Şi cu ce eu ţi-am greşit... îţi cer iertare

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca să nu mă sinucid, s-ar spune. Când, în realitate, adevărul e exact invers. Scrisul e adevărata sinucidere, mai precis o continuă agonie sinucigaşă. Dar nu acelaşi lucru este orice activitate? Omul se abandonează în muncă. Cine ar putea iubi această pedeapsă? Şi atunci – tocmai pentru a uita că ea e o pedeapsă – abandonul, pierderea, depersonalizarea prin muncă, în muncă, abrutizarea conştientă, un mod de a-ţi omorî, pe cât se poate, conştiinţa.

Gheorghe Crăciun în Trupul ştie mai mult: Fals jurnal la Puppa Russa,1993-2003 (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi un arbore într-o zi imobilă cu soare şi când frunzele par broderii ale unei inimi în primăvară şi veţi înţelege că toate problemele devin fade în faţa creşterii indiferente a naturii, a inconştienţei ei, în afară de care totul e durere, blestem şi spirit. Sau când ai norocul şi nenorocul să priveşti zilnic un brad ce se înalţă în faţa casei ca o tăgăduire şi o demonstraţie a vieţii împotriva ei însăşi, inutilitatea efortului îţi apare zdrobitoare, şi ai vrea să te subjuge viaţa fără de nume a naturii. Cine n-a invidiat niciodată plantele, nu ştie ce înseamnă teroarea conştiinţei. Slăbiciunea pentru natură pleacă din oroarea de conştiinţă. Spiritul nu-ţi mai spune nimic şi iubeşti atunci lipsa de întrebări şi de răspunsuri ale plantei.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ca fiinţă separată sunt o iluzie. Eu sunt unul dintre organele infinit mici ale Întregului infinit mare, inaccesibil mie. Rolul meu e să slujesc acestui întreg, aşa cum slujeşte corpului fiecare celulă, fiecare părticică. E culmea nebuniei să-mi închipui că sunt o fiinţă separată, independentă. Sunt numai un organ. Nu există nici un "eu". Există numai obligaţia şi posibilitatea de a sluji Întregului, având conştiinţa bucuriei acestei slujiri. Slujirea e posibilă numai dacă organul e unit cu Întregul. Unirea cu întregul se înfăptuieşte prin iubire. Deci iubirea nu e scopul Întregului (Dumnezeu nu este iubire), ci doar condiţia în care organul, ceea ce mi se prezintă ca fiind "eu", se contopeşte cu Întregul. Scopul Întregului nu-mi e însă accesibil, deşi ştiu că slujesc lui.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Bântuie vântul toamnei
să-mi spulbere anii,
să-mi prăfuiască gândurile
cu polenul din spicele uscate,
ce nu mai dau rod,
iar ploile mă inmoaie cu spălatul sufletului
de iubiri,
uitându-le,
până îmi vor îngheţa
în fulgi criotici,
depuşi pe geamul conştiinţei
sub formă de flori de gheaţă...
Să nu sufli,
că risc să-mi topeşti
şi ultimele amintiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stingi lumina frumuseţea nu se mai vede, ea trebuie să fie aceeaşi dintotdeauna în părţi egale, sentiment, respect, sinceritate şi înainte de toate o definiţie a unui surâs care face mai mult ca orice declaraţie de dragoste. Pentru asta, însă, trebuie să ai dantura şi conştiinţa puse la punct.

citat din Florin Piersic
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, pământenii...

Noi, pământenii...
Din praf de stele ne-am născut,
plămădeală divină, cu suflu viu nevăzut,
în gemete şi repezi transformări...
iubirea, scânteia vieţii pe planeta Pământ
să o slăvim, să o salvăm,
nu în picioarele prostiei s-o călcăm.

Din praf de stele ne-am născut,
viaţa în universul viu să o perpetuam,
miracolul iubirii nicicând să nu-l uităm,
căci altfel viaţa în calvar o transformăm...
şi raiul ei va fi definitiv pierdut.

Din praf de stele ne-am născut,
într-un rai verde cu ochi plini de lumină şi culoare,
mai frumos ca orice moft modern din lumea mare;
ce altă iubire să ne mai dea Dumnezeu?
puterea conştiinţei noastre
când il va înţelege oare?

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai că o funcţie sau o conştiinţă nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui — chipul, vocea, felul de a gândi — nu face decât să-ţi deschidă fiinţa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoşti pe celălalt "în carne şi oase", abia atunci urmând ca relaţia ta cu el să se aşeze în adevărul ei. Dar de câte lucruri imponderabile, de câte detalii, aparent nesemnificative, atârnă reuşita unei întâlniri!

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea şi ura sunt copiii aceluiaşi părinte: sufletul. Conştiinţa fiind judecătorul suprem. Dacă am ştii să alegem, ce fericire!

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri şi azi m-am gândit şi a devenit absolut limpede că una dintre conştiinţele esenţiale, dacă nu cea principală, din care decurg stările morale supreme este conştiinţa spiritualităţii noastre, a divinităţii. Urmarea acesteia, în măsura în care o percepi, este că nu poţi să înşeli, să ascunzi, să te temi şi mai ales nu poţi să nu iubeşti pe oricine. Ca regulă practică o folosesc astfel: cum mi-e frică de ceva, mă supăr, vreau ceva, nu-mi place cineva, mai ales mă tem de ceva, îmi amintesc cine sunt, înţeleg că sunt o fiinţă liberă atotputernică şi trece totul. Devine limpede că, dacă te temi de ceva, doreşti şi nu poţi, obstacolul e în tine. Şi de îndată ce înţelegi asta, eşti liber şi atotputernic. Orice insatisfacţie este numai abatere de la calea adevărată, te izbeşti de pereţi, mergi într-o direcţie în care n-ai ce căuta. Dacă îţi vii în fire, te întorci şi eşti din nou cu toţi, cu Totul, cu Dumnezeu. E bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea sufletului, iubiţii mei, ne-o dă conştiinţa liniştită, curată şi împăcată că ne împlinim datoriile vieţii, trăim cinstit şi ne purtăm cu vrednicie, luptând împotriva răului din lume şi biruind ispitele ce ne dau năvală.

Policarp Moruşca în Cuvânt de Crăciun la Biblioteca ASTRA din Sibiu (1945)
Adăugat de Şerban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţia celui mai mare romancier al lumii, care e Dostoievski, geniul ortodoxiei moderne, a dovedit că nu e nevoie de nici o mitologie pentru a ridica arta până la înălţimi neatinse. Scriitorul rus nu şi-a modelat operele după calapodul tragediei antice ca Racine şi Cornelille, ci după disciplina hagiografiei bisericeşti. Romanul "Idiotul" e, în realitate, o hagiografie modernă, iar "Fraţii Karamazov" o apologie literară a paisianismului. Izvorul lui de inspiraţie e conştiinţa creştină tragic despicată între iadul lăuntric al păcatului şi paradisul iubirii dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare albastră

sunt o conştiinţă împăcată cu vaste reflecţii
asupra existenţei cu voaluri de mistere
elanul demiurgic cu nesfârşitele proiecţii
a viselor cu aripi care se avântă sus în emisfere.

duhul sfânt îmi pare geniul pur al vieţii
se pogoare în suflet la albastră chemare
atunci când se destramă tenebrele nopţii
şi iubitorul soare răsare iar din mare.

prin credinţă sacră îmi izbăvesc destinul
cu iubiri boeme mut muntele din loc
la cina cea de taină savurez festinul
Isus mântuitorul a pus în mine foc.

să ard întunecimea tot răul tot veninul
sufletul să-mi rămână structură de proroc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!