Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

gânduri și noapte

Citate despre gânduri și noapte, pagina 4

Gânduri

Magia gândului sosit din ceruri, de departe,
m-a apăsat când am zărit făptura ta în noapte.
Și-a coborât atât de adânc, pân-mi-a pătruns în suflet,
acolo unde ești mereu - în eul meu de stâncă.

Găsind iubirea cea trecut, de dor, suspine, șoapte,
în prospețimea visului apus din fiecare noapte.

Minunea ce s-a întâmplat, aș vrea să se repete,
cât mai aproape de real, în nemurirea-mi eve.

poezie de (30 august 2013)
Adăugat de Silviu PetracheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Și l-am pus gândurile să-mi țină,
L-am rugat să accepte legământul,
Și să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase și grele,
Și-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci știu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplinești dorința mea,
Și să porți întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poți să mângâi creste și văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Și de cum pașii tăi
Au purtat al meu gând mut.

[...] Citește tot

poezie de din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wang Wei

Gândurile unui călător sunt ca rătăcirile nopții într-o mie de mile de vise.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărutul tău ascundea frumusețea ispitelor desenate pe gânduri nerostite. O singură clipă să-mi fi atins buzele rosii cu tăcerea privirilor mistuitoare, pline de păcat și dorințe... Tu erai noaptea mea cu aromă de libertate și nisipul ud ascuns în palmele albe. Erai furtuna din gândurile pustii și liniștea care străbate ecoul șoaptelor pline de povești...

(4 mai 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Un gând stingher,
pierdut în noapte.
Timid și efemer,
ca vraja unei șoapte.

catren de din Versuri noi (2018)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri rătăcite

Gânduri rătăcite în minte mă încearcă
Ghemuri încâlcite vrând fraze să toarcă
Gânduri colorate, albe câteodată
Ce încearcă vorbe mai cu tâlc să bată
Doar că-nșiruirea de cuvinte noi
Să îndrept nu pot - însă nici să 'ndoi
Fiindcă vremea fuge - și cu ea simțirea
Ce-a știut odată cum e potrivirea
Slovelor deșarte cu-altele mai drepte
Să creeze gânduri cu 'nțeles deștepte
Acu' nici parolă nu-i cum se cuvine
Nici mintea nu zboară de 'nțelesuri pline
Eu simț numai vidul ce-n cap se deschide
Ca o oală spartă, ca goalele blide
Ca desiș în noapte, ca neant patetic
Ca vârtej de șoapte și capac ermetic
Cum vine misterul gândului să iasă,
Piedică își pune - afară nu se lasă
Chiar când alfabetu-l pun la 'nșiruire
Vorba nu răsare gândul să-l admire

[...] Citește tot

poezie de (2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mollie Malloy: Nu am spus niciodată că îl iubesc pe Earl Williams sau că am de gând să mă mărit cu el. Inventezi!
Murphy: Hai, lasă! Te-ai dat pe lângă el de când l-au condamnat.
McHugh: Toată lumea știe că ești sufletul lui pereche.
Mollie Malloy: Prostii! Ca mai toate chestiile pe care le scrii! Să mă numești "Îngerul trotuarelor" sau "Madonna de la miezul nopții", cine te crezi? Sunt o curvă de doi bani de pe strada Divison, știi prea bine!

replici din filmul artistic Prima pagină (17 decembrie 1974)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Altfel

Omul începuse să vorbească singur...
Și totul se mișca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt -
Și-nvinețit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Eu te...

La mine-n suflet sunt fântâni adânci
Și ape reci, venite dintre munți,
Eu te iubesc cu ochii mei cărunți
Și cu tăcerea șoaptelor din stânci.
Și nu-mi ajung aceste nopți sumare
Nici clipele trăite pe pământ,
Să-ți pot rosti tăcerile din gând
Să-ți pot deschide zâmbetul c-o floare.

poezie de (2013)
Adăugat de Adrian AbrudanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De Dor

Îți scriu
în ceas de noapte
scrisori, poeme, șoapte
de dorul tău
departe
mă poartă gândul,
poate,
pe căi catifelate
cu tine parfumate
și gânduri violete
aștern pe-ntunecate
ecuori disperate
îți las eu într-o carte
pe viață și pe moarte
suntem uniți
de soarte

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Care din gândurile tale "prețiosul" va rămâne când mintea nu va mai fi? Poți lua cu tine măcar gândul "eu" sau Dumnezeu noaptea în somnul profund?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o noapte

într-o noapte frumoasă
am ucis noaptea
să văd in zori
doar stânca golașă
stau rezemat de un gând
privesc la umbra ce pleacă
într-o noapte cețoasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Sfârșindu-mi truda

Sosit-a ceasul: truda mea de ani de zile s-a sfârșit.
De ce mă-ncearcă atunci, în taină, atâtea gânduri neguroase?
Sunt oare asemeni cu hamalul, care, sfârșindu-și munca lui,
Și luându-și plata i se pare că nu mai are ce să facă?

Sau milă mi-e de-această trudă, tăcuta nopții călăuză,
Prietenă cu Aurora și cu-nțelepții zei penați?

poezie celebră de (1830), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Și greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase și fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Și când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Ușor să-ți bată la fereastră,
Și când salcâmi sub clar de lună
Și-apleacă crengile ușor
Ale mele gânduri să îți spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian GaloiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e gândul la sătucul...

Mi-e gândul la sătucul în codru așezat,
La sihlele pădurii ce-n toamnă simt apusul,
La nopțile de veghe; văd focul tremurat,
Văd baba ghemuită, tot învârtindu-și fusul.

Pe tine, întâlnită la orișice răscruci,
Călăuzindu-mi pașii cu tainică blândețe,
Vreau să te văd, o, lună, cum albă mi te duci
Pe firul unei gârle ce prinde să înghețe.

poezie clasică de din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cămașa sufketului matern (sonet)

Cămașa sufletului matern
(sonet matern)

Cămașa mamei se destramă încet,
De tainele ca visuri franjurate,
Ce în rugăciuni au fost croșetate,
Când mă legăna în cântec de poet.

Speranțele ei n-au fost spulberate
Prin anii, când timpul îmi picta portret,
În ochi de înger sa aibă răsunet
Din gândurile binecuvântate.

Le-a brodat prin nopți, cu-a Lunii lumină
Să mă iubească stele și luceferi,
La fel ca pe-o creație divină.

Dar zâna mi-a pus tristețe și poveri
În tolba sorții prin noaptea senină
Și pustie de bucurii și plăceri.

[...] Citește tot

sonet de (8 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Amintire

Când zarva zilei se preface-n șoapte,
Și-n piețele, de liniște-acum pline,
Și-așterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea și chinul,
Și ceasurile picură-n tăcere:
În nemișcarea nopții simt veninul
Mustrărilor arzând pân' la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâșietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-și ghemul nesfârșit.
Și recitindu-mi viața mea în silă
Blestem și mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 15 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Revelare

Sus pe cer în depărtare
Privesc steaua călătoare,
Îi vorbesc dar fără rost
Nu mai e nimic, ce-a fost.

Gândul meu nemuritor
Ți-l destăinui fără dor,
Ani întregi, noapte de noapte,
Conversam în mii de șoapte.

Mi-a ucis orice speranță
Gândul că n-ai să mai vii,
Te aștept în noaptea albă!
În durere și suspin.

Nu ți-am spus la revedere,
Nici adio sau te las,
Din cascada mea de lacrimi
Prefer să îmi fac un lanț.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cosmin Vasile UgleanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Belșug

- Negrule, cireșule,
gândul rău te-mprejmuie.

Jinduiesc la taine coapte
guri sosite-n miez de noapte.

Om și păsări, duhuri, fluturi,
nu așteaptă să te scuturi.

Prea ești plin de rod și vrajă,
vine furul, pane-ți strajă!

- Las' să vie, să culeagă,
Vara mea rămâne-ntreagă.

Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura!

poezie celebră de din La curțile dorului (1938)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Li Bo

Gânduri într-o noapte liniștită

Din patul meu
Văd lumina lunii
Acoperind pământul
Ca un strat de brumă:

Îmi ridic capul
Și privesc luna strălucitoare,
Cobor capul
Și îmi imaginez că sunt acasă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 4 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre gânduri și noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook