lactate

Toamna

Par casele palate sub vraja inserarii
Si norii le mangaie cu palme de sofran,
Si nu-i mai larg si pasnic nici insusi cerul marii
Decat acest cer vesnic si-adanc, de Baragan.

Isi salta rosii tuiuri in vanturi papusoii
Miscand sub adiere apripa de strujeni;
Tragand la care pline merg lung pe drumuri boii
Pe langa negre garduri mancate de licheni.

Cresc focuri mari de frunze cu scanteieri usoare
Spre luna incruntata, lipsita de un sfert,
Iar vantul poarta-n trambe miresme-mbietoare
De lapte proaspat muls si proaspat fiert.

Albastru cer de seara se despleteste-n sara
Si bumbi de stele rosii la geamuri se aprind
Ograzile arata cu toate in afara
Belsugul lor tacut ce il cuprind.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi scriu muichi o scrisoare...

Vine săptămâna mare
Îi scriu muichi-o scrisoare.
S- o intreb ce ea mai ştie
Desprea-mea copilarie.

Spunem muică azi te plâng
Eu adorm cu tine-n gând,
Mă frământ noaote şi zi
Până muică, oi murii!

Vreau să las în urma mea
Ce-ai lasat şi dumneata,
Să las casa văruită
Curtea toată... ingrijită!

Să vadă copiii mei
Cât am muncit pentru ei!
Le spun muică la nepoţi
Cum tu ne-ai iubit pe toţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te poţi îndopa cu mâncare adevărată. Poţi să razi o caserolă de îngheţată de 700 grame în câteva minute. Aşa suntem construiţi. Dar încearca să te îndopi cu salate, legume, carne fiartă sau la cuptor, peşte, brânzeturi, ouă, oleaginoase sau fructe puţin dulci şi ai să vezi că este imposibil.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instrumente organice

Eu îmi devoram degetele
unul câte unul
ea îşi înghiţea sânii
într-un pahar
cu lapte.
Morţii îşi trăgeau draperiile peste morminte.
Ne scoteam limba
o singură doză nocturnă
pe discul lunii
cântam împreună
la patefon.
Pisica exploda pentru ultima oară
sărutul nostru
din acordeon...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitat la sarmale

de femeia rechin
cu inel de safir pe degetul
mic tăiat de cuţitul rău
ascuţit fără milă
a deschis cu patru
sarmale pe care a pus câteva
linguri de smântână grasă
ca femeia de la unu
a întins cap
cana de cafea afurindă
după altă porţie de şase
şase sarmale-n foi de
viţă nobilă de vie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămara în care intrară era aşa de mândru împodobită, încât bietul cioban se mira cum o să calce el pe velinţele şi scoarţele alea scumpele ce erau aşternute pe jos. El se ciudi şi mai mult când văzu pe fiul de boier mare că intră şi calcă fără milă peste dânsele, ca şi cum ar fi fost cine ştie ce zdrenţe. Păreţii erau albi ca laptele şi cu nişte vărgi de aur. La ferestre erau nişte perdele de mătase d-aia bună şi groasă, întinse pe nişte drugi de aur. Pe lângă păreţi, nişte laviţe şi o masă de lemn mirositor, lucrate cu meşteşug. Paturile era de o parte şi de alta ale cămării şi cu un fel de oranist dasupra, numai de mătăsărie d-aia buna, înmuiate în fir, aşezate pe patru stâlpi lucraţi ca melcul şi cu nişte dungi de aur. Aşternutul era de nişte pânză albă ca zăpada şi subţire de s-o spargi cu limba. Perina de cap era îmbrăcată cu pânză de borangic de cea mai aleasă. Ciobanul intră cu sfială. Abia călca, ca să nu strice velinţele. Se puse binişor în pat ca să nu se mototolească albiturile. Iară fiul de boier, cum intră, se aruncă pe un pat, parc-ar fi fost la dânsul acasă, şi se tolăni. După ce se stinse luminarea, ciobanul începu a ronţăi la floricele prin întuneric.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, plină de har, să vă fie exemplu de credinţă fără hotar, iubire maternă eternă şi de puritate ca de lapte în fiece zi şi noapte, minunea Naşterii Mântuitorului Hristos să vă impulsioneze şi să vă direcţioneze spre măreţe, admirabile fapte, iar prin a Sa Înviere să primiţi şi să oferiţi dulce mângâiere ca de miere şi colosală putere!

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laptele de vacă este ambrozia pe care o consumă şi academicienii, şi viţeii.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-şi pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoştea el că îl iubeşte, şi se întorcea şi el cu lăbuţele şi mângâia pe stăpânu-său, dară tot cu ghearele ascunse, o mângâiere lină ca mătasea. Pe lângă acestea, era aşa de cuminte, încât casnicii îl lăsa să îngrijească de pui şi să le dea de mâncare; iară cotoşmanul nici nu se gândea să se dea la ei. El nu era de cei ce îşi bagă botul prin toate vasele. Cât despre oala cu smântână, nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată la ea, ori să dea cu praştia prin bucăţelele de friptură de pe grătar. Era un mâţoi cum nu este altul în ziua de azi. Nu mult după aceasta, femeia se simţi îngreunată. Atunci să fi văzut bucurie pe casnici, încât nu-i ţinea pământul. Iară când fu la facere, născu un copilaş gras şi frumos şi sănătos. Crescu copilul şi se făcu mare. Nu se despărţea de pisoi nici cât ai da în cremene. Amândoi se jucau, amândoi mâncau la masă, amândoi se culcau. Părinţilor copilului nici nu le trecea prin minte să oropsească pe cotoşman. Ba încă îl îngrijea ca şi pe copilul lor, fiindcă - ziceau ei - a intrat cu noroc în casa lor, este ugurliu, adică dobândise un copilaş.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A te preface mort în iarbă

Mi-am lăsat barza pe stâlp
cu un ou de piatră în rană.
M-am întins pe iarba cosită de iarnă
şi-mi bate în uşa spinării
un frig dezgheţat.
Cerul e albastru ca oaia
şi ciobanii albi ca brânza
şi stâna lăptoasă ca steaua
nordului.
Vai! Câtă viespe poate duce
pământul
în muşcătura
unui mormânt!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se ţinu mereu după ele. Intrând şi el în palat, ce-i văzură ochii? Cămara de joc mare şi largă de abia puteai să-i zăreşti căpătâiul. Ea era împodobită numai cu aur, cu pietre nestemate şi cu făclii de jur împrejur ce ardeau în nişte sfeşnice de aur curat, mai mari decât omul. Păreţii albi ca laptele străluceau de-ţi luau ochii, şi cu dungi de aur, împodobite cu zamfiruri şi rubinuri de licăreau ca focul. Argatul se puse într-un colţ şi privea la toate minunile astea. Şi avea şi la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea şi el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până şi sfeşnicele şi mesele şi lăviţele din casă săltau. Şi nici pomeneală măcar nu este ca să-şi închipuiască cineva frumuseţea cântărilor şi a muzicii aceleia; organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie şi alte multe d-alde astea cântau într-o unire de rămâneau marţ cei mai buni muzicanţi din lume. D-apoi fetele? Trăgeau cu foc la nişte hori, bătuta, brâul, ca la uşa cortului, de unul singur, pipăruş şi câte jocuri toate, de puteai să-ţi rupi bojocii jucând.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnezic

muşc poemul cu dinţii
de lapte praf de
gresat
ascultând jazz la o sticlă
de rom havanez
mi-e dor de caietul meu
cu şchiţe de spiţe de roţi
de caşcaval cu dinţii rupţi
vântul viclean îmi aranjează
sprânceana arsă de ultimul soare
nu-mi a
duc spaima la fereastră
(?!) am muşcat ultima strofă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum pe plantaţiile de cauciuc plantatorii rarefiază arborii tăindu-i pe cei mai puţin dezvoltaţi pentru a putea extrage mai mult lapte de la cei puternici, la fel va trebui să procedaţi şi voi cu gândurile voastre, distrugându-le unul câte unul pentru a putea bea în final ambrozia sau nectarul nemuririi.

Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dungă, îi spune cineva pe nume. Sunt eu, vrăbiuţa. Ti-am adus un ulcioraş cu lapte, bea! Trebuie să te întremezi, altfel nu vom putea zbura până la Lună. Şi încă ceva, adaugă ghemuleţul cu pene, ţi-am pregătit nişte bomboane. Li se zice lapte de pasăre. Mănâncă, îţi vor da puteri, plus că sunt foarte gustoase.

Emilia Plugaru în Mincinosul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată din moldova (o săsoaică)

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Coman din doamne-doamne (2006)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multicolor

Îmi place mirosul de hârtie proaspătă şi sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini şi sentimente -
Aşa mă poţi găsi uneori în dimineţile leneşe cu soare şi flori.

Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpşuni şi margini transparente
Îmi aduce aminte.

Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă aşezate.

Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii şi las soarele să îmi încălzească faţa
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.

Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Şi iar douăzeci
Şi iar treizeci.

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Am strigat: "viaţă"!
şi gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcaţi de responsabilităţi,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveţi
că moartea este
singura certitudine a vieţii
ori că...
durerile
nu stau în viaţă
când inima

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!