Printre rânduri
Stau ascunse-ntre cuvinte
Vorbe calde, vorbe sfinte,
Ce îți cad din cer pe-o coală
Par că-s scrise cu cerneală
Dar găsești lacrimi prin ele
Suferințe, zile grele,
O mătase îngerească
Care vrea să te-nvelească
Tu încearcă, le privește,
Fii ce poți să fii, iubește,
Simți căldura lor în suflet
Cum te-ndeamnă la un zâmbet?
Cel ce e, e lângă tine,
Vrea să-ți fie pururi bine
Inima citind o știe
Ritmul ei e poezie
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu (13 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă
Trupul tău, tărâm de vise,
Lasă-mă să îl cunosc,
Să-i dedic cuvinte scrise
Ce vor mirosi a mosc
Să îți învelesc sărutul
Și obrajii cu amor,
Cerul fie așternutul
Și ca pernă un izvor
Ne vom rătăci prin stele
Îmbătați printre atingeri,
Tu să fii visele mele
Iar eu mângâieri de îngeri
Amândoi, emoții calde,
Ochii te vor căuta
În dorință să te scalde,
Te-oi iubi, te-oi alinta,
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu (7 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovat de iubire
Ce drept am eu să-ți pun în suflet fluturi
Și susur de izvoare în urechi
Să-ți dau fiori, de care să te scuturi,
Când buzele-ți își caută perechi
Ce drept am eu să îți ofer atingeri
Atunci când te mai mângâi doritor
Când auzim în jur glasuri de îngeri
Ce cantă într-un mod izbăvitor
Nu-i vina mea că tu ești prea frumoasă
Cu ochii de azur și trup sublim
Ce vină am, că te iubesc, aleasă
Și că alături eu aș vrea să-ți vin
De crezi că-s vinovat, mă izgonește,
Dar nu voi renunța la ce-mi doresc
Si chiar dacă îți pare o poveste
Mă lasă lângă tine s-o trăiesc
poezie de Adi Conțu (4 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi peste suferințe
Cad lacrimile pe asfalt
Și se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare
Cad lacrimile peste noi
Și cerul plânge îngerește,
Prea am rămas în suflet goi,
Deși Iubirea ne dorește
Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Și se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Și își dorește iar iubire
Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate și dorințe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferințe
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioburi de iubire
Mă uit în oglindă adesea și-mi spun,
Dă-mi drumul cetate, să pot să fiu bun,
Ai prea mulți străjeri, grăniceri, avocați,
Ce stau și păzesc îngeri vii, ferecați
Mă uit în oglindă, întreb ce mai văd,
Reflexii de teamă, durere, prăpăd
Îmi caut izvoare de lacrimi pe chip,
Să-mi curgă din jale atunci când mai țip
Oglindă, oglindă, te sparg în bucăți!
Din cioburi voi face iubire la toți
Și poate când ceilalți vor sta și privi,
Vor fi doar iubire... iubire vor fi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa ce a readus iubirea
Credeam că frumusețea-i trecătoare,
Că totul vine pentru a pleca,
Lăsând în urmă gândul care doare,
Când clipele dispar în urma mea
Dar chiar în, poate, ultima mea clipă
Ai luminat prin zâmbet pașii mei,
Purtând pe umeri dulcea ta aripă
De înger, ce tristețea poți să iei
Mi-ai dat în dar sărut, o vorbă care,
A readus tot ceea ce pierdeam,
Din ochi mi-ai dăruit o desfătare,
Pe care, sincer, nu o mai știam
Primește-mă în brațe, mă răsfață,
Să te respir adânc, neîncetat,
Să transformăm ce-a mai rămas din viață
În amintiri, mereu de neuitat
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la îngeri, dar cu o relevanță mică.
Cei ce suntem
Sunt momente multe-n care, te mai pierzi, ești abătut
Și devii un gând, o boare, doar un suflet neștiut
Lacrimile stau să-ți curgă și surâsul l-ai uitat
Nu mai ești decât suspine adunate-ntr-un oftat
Te tot duci înspre niciunde, nici acolo nu ajungi,
Urmele vor să-ți dispară, clipele-ți sunt foarte lungi,
Poți să speri... dar și speranța mi te-a părăsit cumva
Stai tăcut în așteptare, crezi că nu te poți salva
Și atunci, din umbra zilei, vezi o mână cum se-ntinde
N-ai idee a cui este dar de umeri te cuprinde
Și un glas ce-i blând îți spune... Hai ridică-te ușor!
Și eu am căzut o dată și credeam că nu mai zbor
Tu te miri, necunoscutul îți zâmbește liniștit,
E un om precum sunt ceilalți, însă pare diferit,
Vezi pe chipul lui iubire și nu vrea nimic în schimb
Poate doar o mulțumire... tu te uiți de are nimb
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu (6 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi om
Atâtea suflete umane
Ce s-au pierdut pe undeva,
Merg rătăcite pe maidane
Uitând total a exista.
Sunt numai trupuri fără spirit
Ademenite de valori,
Vopsite-n aur, fără merit
Și fără îngeri păzitori.
Au dat la schimb divinitatea
Pentru ceva ce-i trecător,
Dar au pierdut umanitatea
Și-acum sunt trupuri ce doar mor
Să fii uman... este o joacă,
Dar cât de greu e să fii OM!
Prea mulți lăsăm viața să treacă
Și sufletul nu-l căutăm.
poezie de Adi Conțu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orchestra cuvintelor
Nu pot să-ți fiu altar fără ca cerul
Să își asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheață gerul
În vers cuprins de grația divină
Eu sunt un muritor ales de el
Prea rușinat de gânduri sau de fapte
Ce știe c-a greșit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte
Mă tot întreb mereu de ce-i așa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează
Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Și-o să le-aștern prin suflete ușor
Să le iubească și să le alinte
poezie de Adi Conțu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin voia Sa
Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Și ne-a fost cler însuși Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.
Nuntași ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu și eu... și macii
Și toate-n jur aplaudau.
Nici noi n-am înțeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.
Dar ne-am simțit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtați de îngeri pe aripe,
Acum te am și tu mă ai.
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg de aripi
M-am rătăcit în dans de fluturi,
În zborul lor indefinit,
În frunzele ce mi le scuturi,
Când sufletul ți-e istovit.
Am tresărit emoții fine,
Netălmăcitele trăiri,
Ce le resimt când sunt cu tine
Și le păstrez în amintiri.
M-am transformat în dans petale,
Culori amurg și asfințit,
Sunt fulg din aripile tale,
Plutind spre trupul tău iubit.
Stau așezat culcuș pe-o geană,
Să te privesc cum îmi surâzi,
Îmi ești iubire, îmi ești teamă,
Ești lacrimi pe obrajii uzi.
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu (12 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea spre lumină
Un bărbat, un gând, o șoaptă,
Pare greu... dar nu mai e
E de-ajuns un gest, o faptă,
Să aducă dragoste
Să ne ierți mereu femeie,
Chiar nu știm ceea ce ești,
Te iubim, dar n-avem cheie
Spre iubirile cerești
Ești un înger, o durere,
Noi ni te-am făcut așa,
Ești tăcerea ce nu cere
Mai nimic... doar dragostea
Eu am înțeles, doar unul?
Sper să fie cât mai mulți!
Dacă nu, voi fi nebunul
Care vrea să îl asculți
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balerinele iubirii
Albe toate, cât de albe!
Porumbei zburând pe-o scenă,
Toate flori și toate dalbe,
În rochițe fără trenă
Un spectacol, balerine,
Grație și frumusețe,
Elegante, feminine,
Gingășie și suplețe
Sunt doar ele, în lumină,
Spectatori, în întuneric,
Au o liniște divină,
Sufletește e feeric
Tot ce simt, nici nu contează,
Apăsări și suferințe,
Balerinele dansează,
Un spectacol de dorințe
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurul motiv
Milion de motive-aș avea să te las
Însă doar pentru unul nu fac acest pas,
Te păstrez lângă mine atât cât trăiesc,
Ești iubire pe viață, ești tot ce-mi doresc
Îmi greșești repetat însă știu să te iert,
Te aștept să te mângâi, refuz să te cert,
Tu ești ceea ce ești, chiar nu vreau să te schimbi,
Ești marea-mi dorință ce-n emoții te plimbi
Poți să-mi zbori unde vrei, libertate poți fi,
Când te-ntorci sunt aici, pentru tine, o știi
Nu vreau aripi să-ți tai, ce frumoase-au crescut,
Fii un înger suav, să fii tot ce ai vrut
Însă-ți cer doar atât, nu-nceta să iubești,
Să exiști minunat și duios să trăiești,
Iar de vrei, dacă simți, poți să-mi spui: te iubesc
Eu atâta aștept, pentru asta trăiesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Praf de luceferi
Voi pune luna într-un lampadar,
Să ți-o ofer, dacă mă lași, în dar
Să-ți lumineze când e întuneric,
Când stelele îți strălucesc feeric.
Apoi, de-i zi, am să mă rog la soare
Să te sărute, unde te mai doare,
Căldura lui în suflet să te-aline,
Iubindu-te, cum mă iubești pe mine.
Am să alerg apoi pe malul mării,
Să fur din largul ei culoarea zării,
Atunci când răsăritul o atinge,
Ca tu să poți iubi, să poți învinge.
La poalele de munți am să fac rugă,
Puterea lor la tine să ajungă,
Să te ridici ca ei, să fii semeață,
Iubire să ne dai în astă viață.
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și bărbații știu să plângă
Când plâng cu lacrimi de femeie,
Devin cumva și mai bărbat,
Aprind în suflet o scânteie
Cu care iert orice păcat
Deschid spre ceruri porți, speranță,
În val de lacrimi mă scufund
Și mă botez cu toleranță,
Devin mai blând și mai profund
Ademenesc gânduri iertare,
În mângâiere mă transform,
Accept că viața mă mai doare,
N-am ce să fac... sunt doar un om
Și plâng... șiroaie curg în versuri,
În matca lor mă scald tăcut,
Găsind printre cuvinte sensuri,
Ce-n zâmbete nu am putut...
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici sunt păcate
Și-mi iartă greșeala de-a ști să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei
Greșeli sunt destule și știu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viață sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierți,
Nu pot să nu fiu și aștept să mă cerți
Aleg semnul crucii chiar dacă greșesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu știu cum să port o coroană de nimb
Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am uitat cât te iubesc
Am uitat... sunt un bezmetic rătăcit în lumea lui
Zăpăcit de frumusețea necuprinsă ochiului
Pe care o porți cu tine, tu femeie, înger sfânt
Ce să fac dacă alături îmi pășești pe-acest pământ?
Cum să îți rezist privirii, alor tale forme fine
Cum să nu-ți dedic poeme ce vorbesc numai de tine?
Te mai miri că-ți fac o vină? Vinovată-mi fii pe viață!
Poartă-mă pe lângă tine și-mi rămâi la fel, semeață,
Îmi dispare tot frumosul de nu ești prin preajma mea
Nu te merit, știu prea bine, dar ți-e sufletul de nea
Tu iubești cu pasiune, dăruindu-mi ce n-am eu,
Un sărut, o mângâiere și iubire când mi-e greu
Am uitat... sunt un bezmetic, însă te iubesc nebun,
Iartă-mă încă o dată și dă-mi voie să îți spun
Te ador, uit câteodată, visător și prea uituc
Dar să știi că fără tine aș trăi precum un cuc
poezie de Adi Conțu (5 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar tu
Privește-adânc în ochii mei, să înțelegi că strălucești,
Acolo este frumusețea, acolo afli cine ești,
În ei te poți vedea pe tine și poți afla cât te doresc,
Ești mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc
Eu nu te văd doar prin tipare și n-aș putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine ești perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Așa cum ești, îmi ești iubirea, ești absolut tot ce visam
Vreau doar să știi ce frumusețe văd eu atunci când te privesc,
Ești raza mea strălucitoare și tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoși dansând alături și ne iubim ca-ntr-un poem
Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la brațul meu,
Trăiești a doua tinerețe, de fapt... ești tânără mereu,
Și chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ți amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Adi Conțu despre îngeri, adresa este: