Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Eugen Dorcescu despre fericire

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos și pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.
Din strigătul de lupt㠖 o grimasă.

Luna de jar și soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid și zorii, și-asfințitul,
În vidul greu dintre pământ și cer.

Așa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viață-ntreagă l-a slujit:
Frumos și pur. Și mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păduroasa Cetate

Am fost, desigur, foarte fericit
În sumbra, păduroasa mea cetate.
Căci, iată, amintirea ei străbate,
Ca un izvor prin straturi de granit,
Imensele depuneri de uitare
Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund
Spre-acel inel de negură, rotund,
Iluminat intens de-un negru soare...
Același soare tânăr își așterne
Pe chipul nostru umbrele și azi —
Vechi citadini, hieratici și nomazi,
Pe străzile cetăților moderne.

poezie de din Epistole (1990)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Samsara

Sunt fericit când rup în
palma ei,
trecând prin parc, timizii
cârlegei.
Și palma ei, la fel ca-n
prima zi,
tresare și acum a tresări.
Sunt fericit pe strada veche. Ea
e ca și-atunci, demult, în
preajma mea.
Am străbătut, de nu știu câte ori,
aleile cu arbori și cu
flori,
pe care primăvara a-nceput
același zumzet arhicunoscut,
cu-aromă de stupină și de stup.

Doar ea mă mai reține-n acest trup.

poezie de din Elegii (2002)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Karma

Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Pășuni ce țin amiaza-ntreagă-n palme.
Și moartea, ce ne mână-ncet din spate.

Spre orice punct, aceeași depărtare.
Jur-împrejur, o singură ființ㠗
Îmi amintesc (e, oare, cu putință?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.

Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine
Și mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.

poezie de din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Añoranza

Oraș patriarhal, uituc, uitat,
Cu parc și râu, cu munții-nvecinat,
În floare și-n mireasmă scufundat...
Tu, urbea fericită, de-altădat'!

Te-am cercetat, prin ani, din când în când,
Și te-am aflat același, dormitând,
Sub arșiță, sub ploaie, și sub vânt.

Punct fix, precum o pajură-n zenit,
Cu fontă-n plisc și gheară de granit,
Exact ce-ai ignorat te-a nemurit.

Oraș uituc, oraș de neuitat,
Din care-am fost, pe vremuri, alungat.

poezie de din revista "Poesis" din Satu Mare, nr. 7-9/2012 (18 martie 2012)
Adăugat de Eugen DorcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la fericire, dar cu o relevanță mică.

Nirvana

Pierduți fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră și vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid și indecis,
Ce-ți spun acum să nu te doară.
Dar am visat același vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Și-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esență și contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morți, nici vii,
Nici timp, nici spațiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,

[...] Citește tot

poezie de (decembrie 2011)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Pentru a recomanda secțiunea cu Eugen Dorcescu despre fericire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook