Mi-e dor
Mi-e dor de mirosul frunzelor uscate,
pe care mama le ardea în șanț.
Mi-e dor de gutuia coaptă
în jarul inimii lor veștede.
Mi-e dor de toamna noastră țărănească
și mai ales mi-e dor de-o seară
acolo, la mine, acasă.
Mi-e dor de bătătura cu strigăte vesele,
și de prispa joasă a copilăriei,
dar mi-e dor mai ales de toamna
când copacul a eliberat
a treisprezecea-mi frunză.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din scrisoare (17 decembrie 1978)
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză ruginie
Frunză, frunză ruginie, cine dorul tău îl știe,
Înțelege de ce pleci pe ape și pe poteci!
Frunză, ruginie doamnă, vine-n zborul tău o toamnă
Mănoasă și generoasă și se cuibărește-n casă!
Pică-n zborul tău alene, vara, adormind pe gene.
Pică visele brumate, la pământ, înspăimântate!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirile vieții
Nu ai trăit de n-ai simțit
cum floarea de cais îmbată,
în primăvară
orice fată
și nici de n-ai stors vinul,
niciodată!
Nu ai trăit de n-ai simțit
în cântecul păsărilor,
o muzică a stelelor
și nici inimă n-ai avut,
prin crâng, de nu te-ai abătut!
Nu ai trăit de n-ai simțit
mirosul frunzei jeluite-n bătătură
și nici de n-ai adulmecat
mireasma primăverii-n arătură!
Nu ai trăit de n-ai simțit
aroma sfintelor gutui
îmbălsămând în iarnă, casa
și nici de nu te-ai odihnit
în fân, la coasă!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea toamnei mele
Iubirea mă cheamă, de mână, s-o țin,
Când zburdă pe dealuri, primăvăratec.
Îi spun că mi-e toamnă și prin păru-i lin,
Vârtejuri de frunze s-au prins, nebunatec.
Dar ea, nu mă ascultă, are visele ei
Și vesel mă-ndeamnă spre creste.
Îi spun: vine iarna și-n păr și pe-alei!
Ea trece, râzând, peste toate aceste.
Iubirea mă cheamă și cu ochii închiși
Mă las purtată de mâna-i arzândă.
Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis,
I-accept nebunia și trăiesc un vis!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul în toamnă
Copacul, fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!
Și în tristețea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce, de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!
Și drept, așa cum eu îl știu,
în fața timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!
Nu plânge doar se leagănă
și dorul și-l tăragănă,
chemând la el, podoaba-i iară
să-l împresoare-n primăvară.
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de toamnă
Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,
De râsetul meu de copilă și dansul frunzelor, puzderii.
Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,
Și de toamna arămie, dulce, darnică în toate!
Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,
De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi tomnatici
Am trecut întâmplător
Pe cărarea dinspre munte.
Se-auzea tânguitor
Plânsul frunzei cele mute.
Am văzut atuncea pomul
De la margine de drum.
Semăna leit cu omul,
Semăna cu omul bun!
Brațele eu mi-am deschis
Să-l îmbrățișez voios:
M-a privit pentru o clipă
Și-a plecat privirea-n jos.
Nu pe mine m-aștepta
Sufletul său necăjit!
Nu a vrut dragostea mea
Nici chiar dorul său cernit.
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce tristă e lumea în care trăiești!
Ce tristă e lumea în care trăiești
Când cerul nu plouă, deși tu iubești,
Când soarele arde și ultima frunză
Iar ție-ți îngheață cuvântul pe buză!
Ce triste sunt toate și gri și stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Și-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!
Ce triști sunt și ochii și inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone și de surogate,
Ce tristă e viața, ce triste sunt toate!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna din oglindă
Plină-i toamna de parfum, cu cerceii ei din struguri,
Colieru-i din castane mai aprinde-n inimi, ruguri.
Și-a luat rochia de frunze, decorată-n stilul ei
Și cu rubiniu pe buze a pornit-o pe alei.
Are pașii măsurați și privirile blajine.
Toamna de o căutați, e-n oglindă-aici, la mine!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurie tristă
Dragă-mi este toamna asta,
Bucuria ei m-a molipsit!
Nu există nicio îndoială
Doamne, iarăși m-am îndrăgostit!
Soare calm îmi mângâie ființa-
Parcă m-aș afla în primăvară!-
Doamne, câtă bucurie-mi picuri
Printre raze, ca întâia oară!
Eu rămân o frunză căzătoare
Iar el, prințul lunecând pe-alei...
Doamne, toamna asta rău mă doare,
Doare verdele din ochii săi!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj
Toamna blândă îți trimit mesager la ușa ta
Și soarele la zenit să te mângâie aș vrea!
Frunzele să-ți spună mut despre dragostea ce-ți port
Când aduse sunt de vânt în al vieții tale port.
Cu el, inima-mi aprinsă vine iarăși să topească
Flori de gheață-răvășite care vor să înflorească.
Tu, primește darul meu, ființa ce sunt și-am fost,
Ce-a avut un rost mereu și-acum parcă, n-are rost!
Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit și în zi și-n miez de noapte!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-a primit la pieptul ei, pădurea
M-a primit la pieptul ei, pădurea
Și pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiș mi-a strecurat în suflet
Și-am rămas, de dragoste pătruns.
Și m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Și-am simțit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.
Și-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Și-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viața de iubit:
Raza, floarea, drumul și înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foșnetul, cântatul
Din pădurea vieții-paradis.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume fără Dumnezeu
Ce tristă e lumea în care trăiești
Când cerul nu plouă deși tu iubești,
Când soarele arde și ultima frunză
Iar ție-ți îngheață cuvântul pe buză!
Ce triste sunt toate și gri și stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Și-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!
Ce triști sunt și ochii și inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone și de surogate,
Ce tristă e viața, ce triste sunt toate!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou de toamnă
S-a stârnit afară vântul
și am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite
și frunze îngălbenite.
S-a stârnit apoi o ploaie,
păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie
de tristețe, la pământ.
Printre picurii de ploaie,
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.
Răzvrătită și geloasă
tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme, somn ușor!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la frunze, dar cu o relevanță mică.
Dragoste fragedă
Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire,
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire, strălucește în privire
Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară
Iar zefirul unduiește firul ierbii ce-mi zâmbește.
Pădurile șușotesc, frunzele se-nveselesc
Și obrajii-mi se roșesc, c-au aflat cât te iubesc!
Cântec nou, de înflorire strălucește în privire.
Primăvara dă de știre, vieții de a ei sosire
Și mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Și iubesc a ei menire și iubesc, iubesc, iubire!
Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana și clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Și mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și eu sunt o frunză
Ridic ochii-n zare
spre munții făloși
Văd norii pe creste
și-mi spun că-s frumoși
Cern vise de iarnă
trimise cu-n dor
În suflet mi-e toamnă
și-am suflet ușor
Ca fulgul ce pică
albind tâmpla rară
Am inima crin
și inspir primăvară
Din aerul tare,
din cetina verde
Din visul ce-n vara trecută
se pierde.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptarea
Se-ntunecă zarea toamnei târzii
Și-aleargă ploaia pe-alei, după frunze.
La masă eu scriu și-i dedic poezii
Și toamnei și ploii, iubitele-mi muze!
Îmi iau mai apoi pelerina și plec
Prin vaietul ploii și-n ropot, târziu.
Undeva, într-o gară vin să-te-aștept,
Liman și speranță, iubire să-ți fiu!
Fericită-s! Mă scald în aer curat
Și-mi vine să zburd prin stropii reci!
Mă prind însă de brațul, ce mi l-ai dat
Și-alunec cu tine pe albe poteci.
Privește, căminul ne-așteaptă!
Intrăm zgribuliți și grăbiți amândoi,
Privind cu regret de pe-o treaptă
La pomii grădinii rămași triști și goi.
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă gri
Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.
Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!
Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zvon de iarnă
S-a-ntristat deodată toamna. Șuiera vântul prin crengi
Spulberând la întâmplare toate frunzele slăbite.
S-a ascuns deodată prințul după nori și a lăsat-o,
Vântului, s-o amețească în tristeți învârtejite.
S-a zvonit că mâine-n zori, sora-și cheamă-n ajutor,
Ca să-și cearnă fulguirea în covor după covor.
Simt că peste-acestea toate, vară, toamnă, primăvară,
Soarele, din raza-i sfântă, doar dreptate va împarte,
Dându-i iernii cât dorește, primăverii ce-a visat,
Verii, dragostea lui toată, toamnei, rodul cel bogat.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ioana Voicilă Dobre despre frunze, adresa este: