
Viziune (Sonet XXIX)
nu sunt aici - e-o fantasmagorie -
și tot ce-am spus la fel se va întrece
cu-avântul lumii grosolan și rece
în ce-a rămas și va urma să fie
al gropii rânjet plânsete petrece
pe spate-mi urcă un mânunchi de glie
când tot ce-i astăzi vânt de penurie
apleacă-n unde vocea s-o înece
e seară-acum și trag de umbra-mi goală
cu-arome dulci amare - nu se știe
pe-un alt zenit se frânge-o altă coală
mai albă decât prima... ce să fie?
și mă întreb pierdut: "de ce banală
răsare din nimic o letargie?"
sonet de Ionuț Popa (9 martie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Poet
Când mă trăsnește nebunia
iau brusc creionul și hârtia,
să-nșir pe foaia albă-o perlă -
a patimilor rece gherlă.
Desculț, printre emoții, tac
într-un torid și trist cerdac,
păstrând aroma timpurie
a crizelor de isterie.
Planează spiritul din mine
printre lăcașuri clandestine;
în cuibul lor putred și moale
roiesc iluzii culturale.
Pe sticlă-am scris o poezie,
amar curat și erezie...
În prag de noapte aguridă
e-o grea emoție lucidă.
poezie de Ionuț Popa din Valuri (14 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ars poetica
Mi-e stihul existență - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aștern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.
În ochiul de azur găsesc odaie
Și brațele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut penița-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie
Ce-a mistuit un calendar, și-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,
S-a întrupat în veșnicii tăcerea
Și-a strălucit, aflând un țel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.
sonet de Ionuț Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la hârtie, dar cu o relevanță mică.

Naufragiu
Ne ridicăm pe vârfuri
și rostogolim privirea dincolo de valurile
multicolore de hârtii.
"Sunt caracatițe isterice și rechini fără sentimente"
mi-ai spus într-un moment de luciditate barbară,
și te-am crezut.
Rău a fost că ai avut dreptate!
Din palmele noastre întinse au căzut mii de scoici
ca leproșilor carnea,
și din scoici s-a prelins marea
la picioarele slinoase ce creșteau din cuvântările lor.
Ne-au secătuit de răbdare și vestele de salvare
s-au spart în colții atent îmbrăcați în catifea.
Ca trandafirii își ascund spinii în parfum.
Dormim pe ei în fiecare noapte și ne mințim
cu acele îmbrobodite în miere.
Ne-am ancorat visele aiurea,
când porturile lor au trădat întotdeauna o noapte
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu sudoare vei începe (Glosă)
Cu sudoare vei începe,
Ți-e greșeala o scăpare;
Dintr-un salt nu vei concepe
Ce-i răspuns fără-ntrebare.
Versul nostru-i bob de ceară,
Sângele ne e hârtie;
N-ai s-auzi un glas pe-afară
Când compui o poezie.
Nu-ți purta cuvântu-n ură,
Ci întoarce al tău spate;
De-ar vorbi în scriitură,
Să răspunzi cu-a ta dreptate.
Lasă-ți glasul să răsune
Când cuvintele sunt stepe,
Și citește din genune:
"Cu sudoare vei începe".
Am crezut, și eu, prin rânduri
Că nu-i rost fără greșeală,
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (22 martie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poem-crucișător
Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
tot timpul, vreau să zic aproape de inimă,
și-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuți și să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să pășească
spre o beție adusă la rang de nemurire.
Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene și somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălțată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată își poartă singură mândria
și se ridică singură pe umerii celor căzuți.
Alții sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări și cărărui,
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ionuț Popa despre hârtie, adresa este:
