Ionuţ Popa despre zâmbet

O ultimă suflare

nu mai nutresc la chipuri de marmură
şi nici nu mai cerşesc zâmbete
ca alte dăţi
prin şanţurile săpate profund

nu mai deschid cavouri de amintiri
şi nici nu mai ud flori
cu lacrimi hrănitoare
din seva ce colcăie-n mine

nu mai visez la nopţile senine
când chipul tău se reflecta pe lună
cu praf de stele pe obraji
iar pătura cerească ne ţinea de cald

nu mai zâmbesc în tonuri puerile
nici nu mai rup fire din părul tău
ci pe terasa înaltelor primejdii
stau sobru învelit în humă

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vom zâmbi amarnic...

să-i dau esenţă vocii tale triste
mai lasă-mă o dată; nu mă laşi
să-ţi colorez în timbru mii de piste
cu patimile celor mai trufaşi

martiri ai rănii ce-mi cuprinde harul?
căzut-au ziduri, defilat-au boli
pe subteran, prin aer... chiar paharul
ţi-a fost mânjit în zecile-i de ţoli

cu praf din lumea ce-şi asumă rolul
pe-ntinderile vaste; printre roţi
vom dănţui la tâmplă cu pistolul
şi vom zâmbi amarnic... - doi roboţi

în oase, carne, sânge şi idei
am fost cândva şi suntem pentru ei

sonet de Ionuţ Popa (1 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbura prin mine-un fluture isteric

N-am internet, nici chef, n-aud nici glasul
cuvintelor - în minte mai răsună,
când fără tine noaptea-i o lacună
ce mă cuprinde când spre somn duc pasul.

Şi cerul se arată ca o prună
mai coaptă – e târziu, privesc spre ceasul
cu limbile ce-mi par a fi compasul
pe foaia vremii ce în vers m-adună.

Sclipesc în stele clipele ce dor,
pornind spre pleoape raze de-ntuneric,
şi fulgi de smoală între gene mor...

Am prins şi astăzi zâmbetul eteric;
când chicoteai picior peste picior,
zbura prin mine-un fluture isteric.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită,
punându-te pe degete, lascivă,
să mă cuprinzi cu-n zâmbet de naivă,
când pielea ta în dânsa mă invită

la dansuri grele; muşcă, agresivă,
din carnea mea atent bătătorită,
când buzele-ntre ele se agită
şi spun, de zor, că viaţa-i relativă.

Atârn de-un strop de ploaie şi nu plâng,
doar caut sânul peste care, poate,
aş adormi, uşor, c-obrazul stâng

urcat pe dunele de voluptate,
şi, draga mea, să mă accepţi nătâng;
ca braţul gropii să mă iei din toate.

sonet de Ionuţ Popa din Convorbiri Literare (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arunc stindardul în talazul vocii

În van zâmbeşti cu şarm, de în greşeli te
apleci cu-nverşunare de furtună,
şi fulgerele-ţi cântă-aiurea-n strună
pe noi arpegii-n ruginii unelte.
Când scuipi duios, ţi-e mintea o fântână
şi ochii-apar pe chip ca două delte;
în van posezi sclipirea unei zvelte
făpturi, iubind, când ţii pumnale-n vână.
Arunc stindardul în talazul vocii
că-i alb ca varul, hâd ca fruntea albă;
privesc cum norii îşi golesc bojocii,
şi-n suflul tău mai tipăresc o jalbă,
să fiu lăsat în urmă, căci prorocii
mi-au spus demult că voi iubi o halbă.

sonet de Ionuţ Popa (19 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gonind pe lacrimi...

Propteam în zâmbet calmul desfătării,
când îmi făceai agale semn cu mâna.
Mi te-adresai trudită-n josul gării -
de-un vânt grăbit se ridica ţărâna

şi te pierdeai o clipă prin mulţime.
Te sufocau, iubito, piei bufante
din stinse mersuri, voci, materii prime,
şi mă rugai să-ţi fredonez andante

al nostru cânt să uiţi de toate-acele
în veşnicul traseu spre casă, dar te
străfulgerau, într-o secundă, grele
memorii, glasuri, şi-am privit departe

la trenul ce-a plecat făr' să se-ntoarcă,
gonind pe lacrimi ca o tristă barcă.

sonet de Ionuţ Popa (3 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Ne ridicăm pe vârfuri
şi rostogolim privirea dincolo de valurile
multicolore de hârtii.
"Sunt caracatiţe isterice şi rechini fără sentimente"
mi-ai spus într-un moment de luciditate barbară,
şi te-am crezut.
Rău a fost că ai avut dreptate!

Din palmele noastre întinse au căzut mii de scoici
ca leproşilor carnea,
şi din scoici s-a prelins marea
la picioarele slinoase ce creşteau din cuvântările lor.
Ne-au secătuit de răbdare şi vestele de salvare
s-au spart în colţii atent îmbrăcaţi în catifea.
Ca trandafirii îşi ascund spinii în parfum.
Dormim pe ei în fiecare noapte şi ne minţim
cu acele îmbrobodite în miere.

Ne-am ancorat visele aiurea,
când porturile lor au trădat întotdeauna o noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-al tău contur...

Spre-al tău contur mi se întoarce trupul
Ca floarea după astrul de gălbează...
Ce straşnic gol te va găsi iar trează?
La câte luni va mai urla şi lupul

Din ochiul meu? În vast deşert o oază
Prin roş' asfalt se va deschide-n stupul
Cu-albine-n piept ce-mi înţepau calupul
De umbre moarte, stări şi metastază.

Din câte nopţi vei frământa aleanul
În cordul meu de tine-ncătuşat?
Când îţi alegi, misterioasă, planul

Să smulgi din zâmbet un fior curat,
Eu dau, atunci, îngândurat cu banul...
Sunt viu sau mort în suflet dezbrăcat?

sonet de Ionuţ Popa (20 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul descompunerii în memorie

Trăim ca organisme saprofite
în amintiri, tăcutele chermeze...
Cerşim un soare veşnic să ne-aşeze
imaginile răsfirate prin orbite!

Ce va urma?... Nu ştim ce-o să urmeze!
Din gândurile ce răsar pe nepoftite
contururile cele mai cumplite
ni le săpăm în dreptul morţii treze!

I-am desenat peretelui ceasornic
şi-am îndesat memoria-n secunde;
la coadă aşteptăm un zâmbet dornic

să se ascundă unde se ascunde
o viaţă ca strigarea unui vornic
ce-şi joacă umbra-n dansuri furibunde!

sonet de Ionuţ Popa (22 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dospesc în umbre gânduri amorţite

Dospesc în umbre gânduri amorţite
şi-n colţul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afişează
semnale de lumină să-i invite

la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atraşi mereu, pe nesimţite,
păcatele din ei se estompează.

Din vis în realitate şi-napoi se
mai scurge câte-un strop de viaţă-amară.
Şi în deşertul inimii, ca Moise,

toţi se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minţii să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!

sonet de Ionuţ Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul amibei

În curând o să ajungem să facem toate lucrurile
la care nu ne-am priceput niciodată.
Şi o să fim cei mai buni.
Şi o să ne luptăm unii cu alţii
cu zâmbetul pe buze şi fără să cruţăm măcar un fir de păr.
O să ne înfigem degetele în vise ca nişte furci
şi o să le întoarcem pe toate părţile,
poate chiar noi înşine o să ne tăvălim cu ele prin noroiul
ce ni se-ncheagă în orbite.
În curând o să muşcăm din moliciunea fiecăruia
şi o să ne întoarcem cărnurile flămânde pe toate părţile
aşa cum ne închipuim că fac soldaţii
când se dă stingerea.
Şi o să fim cei mai buni.
Mai buni decât ei, mai buni chiar decât noi înşine.
Şi, în sfârşit, o să ne târâm cărnurile flămânde spre nicăieri,
fericiţi din nou că ne-am trezit doar pentru a adormi la loc.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave! Eva! Evrika!

Mai ştii când îmi ţineai coşul pieptului în mână?
Ai muşcat din inimă şi ai pus-o la loc,
ai aşezat-o între inimile altora,
muşcate şi ele,
aruncate în coşuri.

Evrika! Evrika!
Eva! Eva!
Ave! Ave!

Umblam desculţ prin suflet, dar el nu era acolo,
poate că nu a fost niciodată!...
Tu ai intrat purtând cele mai grele cizme,
cu praful până la glezne,
şi n-ai uitat să pleci când s-a făcut târziu.
Umblam dezbrăcat prin mine
şi căutam ceva, orice,
o lacrimă nevărsată, un fir de păr,
o haină murdară sau un zâmbet rătăcit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!