Întrebări
Dar poți să prinzi somnul cu mâinile?
Poți să prinzi vântul?
Poți să prinzi timpul?
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu cât arma pe care o ține omul în mâini e mai grozavă, cu atât omul devine mai rău, mai ticălos, mai pornit pe crime.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se culcă lângă omul ei, pe mâna lui, lângă pieptul lui. Îi auzi inima bătând. O ascultă. Și i se păru că a pătruns chiar în inima lui și că e gata să adoarmă chiar în inima lui.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvi
Am ridicat spre cer împreunate mâini,
Și Dumnezeu în noapte mi-a fost atât de aproape,
Că slava i-am cules-o în ulcioare, din fântâni,
Și i-am sfârmat cu plâns luceferii-ntre pleoape
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chloe
Mici coapsele, mici
Obrajii de lapte,
Dar sânii, smochine
Cu sfârcuri răscoapte.
Prea fragezi genunchii,
Dar buzele, struguri
De toamnă, - și ochii
Mirați, deschiși muguri.
Cum calcă desculță,
O ciută-n alunec.
Din urmă, din urmă,
Adânc o adulmec.
Prea candide mâini,
Dar de ce foc, ce jar!
Le prind, le desprind,
Le-am primit în dar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar omul are zece degete la mâini. Taie-i unul. Pe oricare i-l tai, carnea sângeră, rana doare. Îți moare un copil. Te doare sufletul și te doare carnea. Doare! Doare!
Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri
Soarele a căzut în panere,
Albastru, violet, auriu,
Soarele dealurilor mele,
Soarele dulce pe care îl știu.
Strugurii mei, luminile mele,
Gem în panerele lumii,
Soarele din viile acestea mustoase,
Soarele căzut pe mâinile tale.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga lebedelor
Pământul cântă-n pașii noștri proaspeți,
Tremură în văzduh învierea,
Mâinile ți s-au făcut mai mici, mai înguste
Și unghiile mai viorii.
Cu steme voievodale pe frunte
Melcii suie în crengile livezii.
S-au furișat spre munți, spre munte,
Lebedele zăpezii.
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Alb (1937)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile cântau ca pădurile
Mâinile cântau ca pădurile,
Șoldurile nechezau ca stepele,
Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate,
Genunchii pășteau: căprioare.
Dar buzele, buzele rămâneau neclintite,
Iar tâmplele roșii zvâcneau
Lângă roșul urechilor ciulite,
Lângă roșul timid al obrajilor.
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor
Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Și-nfrigurat cealaltă mână-ți caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Și cugetul ca zvonul unui flaut,
Dar când departe pașii tăi îmi sunt
Și sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceață
Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.
O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vantul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ținem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mințim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineții,
Acum bâjbâim prin pădurile ceții...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-a furat cuvintele?
Cine mi-a furat cuvintele cu care te chemam?
Cine mi-a furat mâinile cu care-ți făceam semne?
Primăvara mi-a aflat grădina veștedă,
Toamna mi-a găsit livezile sterpe.
Cine mi-a zdrobit fuga după ciute?
Cine a risipit fulgii somnului împărtășit împreună?
Vara nu-mi mai coace grâul inimii,
Iarna nu-mi mai aduce zăpadă și lună.
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești singura vioară
Ești singura vioară pe care-aș vrea să cânt,
Ești singurul izvor la care-aș vrea s-adăp
Și setea mea și setea acestui vast pământ
În care într-o zi va trebui să-ncăp.
Ești singura-nflorire pe cerul larg și gol,
Și glasul tău e-acela pe care-l tot aud.
Ai mâinile asemeni zăpezii de la pol,
Ai părul tumultos, ca mările din sud.
poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roșu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie
Am uitat demult cum arăți,
Dar poate ochii îți erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici și viorii.
Am uitat demult cum vorbești,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.
Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.
Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăiești...
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Crești din zăpezi și mătasă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Șatra
Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine și ți se așază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ți se așază pasărea fericirii.
N-o vezi,
O simți numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poți s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanțul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poți s-o prinzi.
Uneori pasărea fericirii
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată viețuiam în colibă
Și visam că trăim în castel
Poți să mă duci într-o vale adâncă
Și să-mi spui că mă porți pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlăsie
Nu știu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât ești mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine
Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gură să mi le mușc
Altădată ocheam Steaua Polară
Și trăgeam în ea s-o împușc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr
Pământul ne poartă pe umăr.
Ce ușori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.
Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare și vechi.
În grădini și-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.
Visul cârtiței e să-și sape o groapă,
Calul doar în vis și în basm zboară.
Nu-ți potolești setea a doua oară
Cu același căuș de apă.
Iubim pașii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele și steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec șoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinații
Cerul nu e decât un uriaș iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd același obraz,
Aceiași ochi mirați, ca ai florilor.
Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îți voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici țărâna
Nici dac-ai da foc pământului.
Poate sunt sămânță de lotru,
Nici o stâncă nu mă strivește,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândește.
Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtițele uitate pe câmp
Și-au săpat singure, în pământ, închisoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre mâini, adresa este:
