Dumnezeu şi cuvinte

Femeie

Femeie,
Dumnezeu te-a învelit într-un zâmbet peltic
aproape prea mic, cum să zic
îţi ies de sub el umerii strâmţi, visul şăgalnic, şalul
cum glezna-ţi răsare din valul
mieriu şi turbat,
ne-nsurat
şi-un călcâi de cuvânt mai răsare
din apa aceea de mare
despre care-am vorbit.

Mereu ajunge la tine
cuvântul meu străveziu,
(poartă palton aiurit, fistichiu, vineţiu
intră pe uşă, lasă afară
o juma' de ţigară, un arcuş ameţit
de vioară
şi o mie de fraţi
tremuraţi, asudaţi, stâmpăraţi)

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În biserică

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,
Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,
O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaşte iară,
Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monarhia tuturor Artelor mi-a fost conferită mie, Paracelsus, Prinţ al Filosofiei şi al Medicinii. În acest scop am fost ales de Dumnezeu pentru a spulbera fanteziile izvorâte din lucrările false şi elaborate, din cuvintele prezumţioase şi înşelătoare, fie ele ale lui Aristotel, Galen sau Avicenna sau ale vreunuia dintre discipolii lor.

citat din Paracelsus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune către Sfântul Nectarie

Părinte Nectarie, o sfinte preaiubite!
Al nostru bun prieten şi al Lui Dumnezeu
Tu, cel ce faci minuni mari, nemaiauzite
Roagă-te fierbinte şi pentru neamul meu

Fă cu noi o minune, în anul Centenar
În ţara noastră dragă să devenim stăpâni
Fă-ne mai buni, mai demni şi umple-ne de har
Deci, cu alte cuvinte: fă-ne, din nou, Români!

rugăciune de Gabriel Mihalcea (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu va veni

Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
şi-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stigmat

M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.

M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele şi răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.

Mi-a dat Dumnezeu mistere şi lanţuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculţe, tăcerile ;
Înălţimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aş exista decât eu,
Ca o secundă rotundă şi ascuţită
A aceluiaşi timp.

M-a tatuat Dumnezeu cu dimineţi şi amurguri,

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciupirea unei coarde până la anulare

mimez tăcerea cuvântului
nu ştiu cum am reuşit
dar dau de dumnezeu el nu dă de mine mimez
şi nu mă pot opri
e ca atunci când omul vibrează într-o fotografie şi nu se vede
el nu mimează
e ca şi cum ai lua un om în mână
şi-l scuturi
îl scuturi bine
pe normal nu se poate vedea asta
dar dacă mijesc ochii îi văd dârele vibraţia
îl pot vedea pe dumnezeu rămas fără cuvinte
şi nu mă pot opri brusc sunt neclar
mă insinuez în răspunsuri de ce el de ce noi nu întrebări
mimez şi scriu
mă opresc şi scriu
aflu şi iar scriu
în tot timpul ăsta ceilalţi nu mimează
ei pur şi simplu vorbesc despre vreme despre ce au mâncat
ce vor mânca ce iubesc ce vor despre muri niciodată nu

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibilitate

Prietenul meu, Puck, intră pe fereastră,
Păi nu spusei eu să nu mai răscoleşti trecutul?
Nu schimbi nimic, acolo sunt trădările şi fericirile toate,
Nici în viitor nu căuta, cu Dumnezeu
nu este prea lesne să conversezi,
Încearcă, eu nu ştiu ce o să-ţi spună,
Din zborul păsării ghiceşti lărgimea spaţiului,
De nu ai spaţiu, te mulţumeşti să scrii despre zbor,
Poţi să şi strigi, hei, trecătorilor, nemuritorilor,
Eu vă vorbesc, cel efemer, nu-mi trebuie laude,
Ele îngroapă, vouă mă-ncredinţez, sufletul meu
În voi îl ascund, aşa cum un copil ascunde comoara
În curtea şcolii, sub statuia unui efor uitat,
Apoi, biciuit de cuvinte, mă las gonit din cetate,
Mă veţi găsi peste o mie de ani, piatră de râu fără semne,
şi, Doamne, cât v-am iubit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Cuvintele sunt drumul
Pe care zăbovesc,
Socotesc...

Pentru câte iubiri
V-aţi născut,
Buze de lut?

Singură îmi aşez urechea
Pe pragul tău
Între ispită şi Dumnezeu,

Crucea vieţii grea
De singurătate
O voi purta eu în spate,

Sculptându-ţi privirea
În tot ce cuprinde,
Fără preţ mă voi vinde

[...] Citeşte tot

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet şi suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu eşti lemn şi piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoţeşte,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un peşte.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Eşti alături, când şi când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul şi jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au paşaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace, lege şi cuvânt

Musteşte fiara necredinţei
În trupul plâns... De-atâta ură
Sufletu-n teamă se surupă
Şi multă patimă adună.

Nu-i nimeni lacrima să şteargă
De pe-un obraz brăzdat de ani.
Cu toţi aleargă! Şi aleargă!
Aleargă-ntr-una după bani...

Sub adăpostul lumii, încă
Nu-i nimeni adăpost să dea.
Doar Dumnezeu, cu mângâiere,
Îţi poate şterge lacrima.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, trebuie să punem lacăt porţilor care nu ne mai primesc înăuntru...
De fiecare data când ni se va închide o uşă, Dumnezeu ne va deschide alta, pentru că doar El ştie cum suntem cu adevărat...
Uneori, trebuie să renunţăm la oamenii care ne-au pus în suflet cuvinte ciobite. Ce-i deformat, nu se mai poate explica, nu se mai poate povesti...

Vali Şerban în "Iartă, crede în tine şi mergi mai departe (2021)
Adăugat de Vali Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea care are grijă de tot ştie cum să aibă grijă de tine. Nu vezi, nu este nimic ce trebuie să faci pentru a ajuta. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul tău. Tot ce trebuie să faci este să respiri adânc şi să spui: "Ia-l Dumnezeu. Am terminat cu asta. N-o să-mi mai fac griji niciodată. Nu voi mai fi niciodată supărat pentru nimic din nou.

citat din Robert Adams
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte...

Omule ia aminte la cele petrecute înainte
Inima are minte ce nu minte
Printre gânduri fă ordine pe rânduri
Fă acele lucruri să te bucuri

Lumea este foarte mare, să avem iertare
Inima este datoare la cercetare
Fiecare are în felul lui dreptate
Pe anumite etape, despre cele întâmplate

Dumnezeu ne-a creat cu liberul arbitru
Faptele sunt caracterul nostru, e simplu
Timpul ne este prieten şi duşman
Să ne mândrim cu sufletul fin de porţelan

De se întâmplă sufletul bibelou să se spargă
Lipeşte-l cu fapte-lipici, frumos să te implici
Cuvintele ce le zici să nu fie mici
În a inimii desagă, la tot ce spui să iei seamă...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capacitatea de a-l iubi pe cel de lângă tine reprezintă valoarea ta intelectă, valoare însuşită prin procesul de a înţelege lucrurile mărunte care te înconjoară, de a înţelege natura divină şi a lăuda Numele Său pentru tot ce ne-a dat. Nimeni nu vine la El decât prin lumină, rugăciune şi smerenie, căci Lumină este El şi loc sub soare este pentru viaţă. Constrângerea omului de către om schimbă binele în rău şi adânceşte sărăcia în sânul celui asuprit.

Bunătatea lui Dumnezeu este înţelepciune şi totodată este şansa omului de a recunoaşte în Cuvântul Lui viaţa ca un miracol divin.

Cel bogat cu banul este săracul moral şi se întâmplă să fie la fel de muritor ca şi cel nevoiaş. Numai că nevoiaşul are sufletul puternic, păstrându-şi echilibrul şi valoarea morală prin credinţă şi virtuţii, încercat fiind foarte în relaţiile cu cel ce duce o viaţă autodistructivă dată de dimensiunea banului; regula banului dă roade trecătoare, răpind în acelaşi timp liniştea individului, slăbindu-i sufletul. Dumnezeul lui este construit din seminţele Infernului, seminţe ce i-au înăbuşit condiţia de om, atrăgând mânia dreptei Judecăţi.

Camelia Opriţa în Banii şi lăcomia sunt seminţele răului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un om al împlinirii

Fii un om al împlinirii
Anul iată se sfârşeşte

Doar puţin a mai rămas

Şi altul curând soseşte

Domol parcă e la pas

.

Cum viaţa ţi-ai trăit

În anul ce se termină

De Hristos poţi fi primit

Ai trăit a Sa lumină

.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!