Dumnezeu şi cuvinte

Poetul

îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-şi
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinţi
bă bagă -ţi mintea în cap
eşti o clonă într-o masă a ideilor
îşi răspunse el
notând discuţia
în inimă
închise ochii şi lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptă-te să scrii propria ta poveste în lume şi să laşi propria ta urmă în ea prin împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu cu fermitate în viaţa ta şi Dumnezeu îţi va scrie numele în Cartea vieţii; te va însoţi cu propria Lui putere, te va împodobi cu propria Lui neprihănire şi te va încununa cu propria Lui biruinţă!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpuşa-păpuşa

i-am spus odată femeii să nu
mai îmi vorbească cu chei
şi atunci
ea şi-a dat capul pe spate - la descuiat -
a rostit cele 10 porunci (?!) cu cuvintele ei
de atunci
dumnezeu pentru mine e femeia cu table
încinse - când scoate din aragaz
o mănuşă
lipită de mână ca o căpuşă-pă
puşă amatoare de sânge flambat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între bine şi rău

Totul se-ntâmplă-ntre bine şi rău
Şi îngeri şi demoni şi sufletul tău
Şi lacrimi tocite, lumini în priviri
Şi dricul mai trece, iar unii sunt miri.

Te zbuciumi în tine, un simplu plebeu
Şi-n regi este zbucium şi-n toţi Dumnezeu
Şi-i rugă fierbinte şi-amarnic blestem,
Le-ndură şi iartă Stăpânul Suprem.

E multă iubire-ntre bine şi rău
Şi ură se-aprinde-n venin de călău
Şi-i lună şi soare şi stele sclipesc
Şi pare-a fi iadul şi raiul ceresc.

Se-mparte dreptate dând mieii la lupi
Şi mierea-i a altor' la tine în stupi
Şi roua pe faţă îţi cade în zori
Şi soare răsare şi poţi iar să zbori.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că totul în Natură este explicat prin legea cauzei şi a efectului, tot astfel ar trebui explicată şi Natura privită ca un întreg. Ea trebuie să aibă o cauză şi această cauză trebuie să fie diferită de efectul pe care îl produce. Aceasta implică prezenţa unei realităţi supra-naturale, cu alte cuvinte Dumnezeu.

citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:3-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nea Girele, sunteţi catastrofă, "salamandră", la capitolul religie. Şi nu am greşit eu când am spus că sunteţi majoritatea atei... [...] | Citeşte tot comentariul

Învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvinte

- murmur -

în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul
germinează.

/aidoma albinei:
polenizează alt cuvânt,
în formă de floare./

Nichita poetul
avertizează:
"cuvintele pornesc la vânătoare
hăituiesc
sau sunt hăituite"

/se metamorfozează
în

[...] Citeşte tot

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i scânteie

Viaţa-i scânteie din zei şi din stele,
Fumul albastru din visele mele.

Dumnezeu contemplă din răsărit fiinţa,
Cuvintele însămânţează prin cruce credinţa.

Iubirea are iniţiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe

Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Şi-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat de prea multă iubire

Toate trec ca fumul pe ape
Dar inima mea s-a oprit sa mai bata
adio îşi spun cuvântul
păsările şi-au ciocnit aripile de piatra zborul ciocanelor minţii e tot mai greu
Sint vinovat de prea multă iubire între mine şi Dumnezeu
E o apa limpede fara poduri doar cu glasuri de îngeri curaţi
miezul nopţii se intoarce-n balanta
ziua, dinţii îşi ascute păpuşa
ştiu că va ninge cu ferestre şi chei ce deschid cerului uşa
E prea târziu pentru cuvinte din moartea înserării
clopotul suna
lupii se întorc în orbite şi se privesc în ochi, pătrund către luna latrind către luna

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să o spun să nu par nebun

vorbeam cu un înger
uite că se poate
vorbeam despre energie
şi forţa iubirii ca motor al vieţii
de dumnezeu vorbeam
cu multă erezie
bârfeam şi noi
eu spuneam ce nu-mi spun nici mie
zideam nepătrunsul în cuvinte
toate gândurile rupte la jumătate mi le întregea

cred că aşa sunt ei
nu doar nemuritori
ci şi curioşi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la orbi învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa

Chiar de n-ai fi, Te-aş inventa,
fii, Doamne, garanţia mea
că am un punct de sprijin eu
în Duhul Tău de Dumnezeu

Doar cu iubirea Îţi vorbesc –
cuvintele se isprăvesc
şi amuţesc, cuprinsă-n vrajă,
căci vieţii Tu îi eşti amiază

Prea multe-aş vrea să-Ţi desluşesc,
de-aceea vorbele-amuţesc
Îţi simt iubirea Ta din Cer
cum mă-nveleşte pe lăicer

Şi dintr-o dată mă înalţ,
deşi n-am scară şi nici lanţ –
pe care Tu să mi-l întinzi
din cer neferecat cu grinzi
Şi-această stare ca în cer

[...] Citeşte tot

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (28 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine şi nevasta nu ieşea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară şi niţică legumă, le puseră la traistă şi plecară. Aide-aide, mergând povesteau şi râdeau şi cu ochii în toate părţile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit şi urduros; îl luară şi îl aduseră acasă. Îl îngrijiră şi îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoşman numai de drag să priveşti la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau şi ei şi pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineaţa. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoşmanul era un pisic cuminte. Şoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când şedeau casnicii la lucru, iarna, în nopţi d-alea lungile şi spuneau la snoave şi la ghicitori, cotoiul sta lângă dânşii şi torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca aşa de frumuşel, încât ghemul nici nu se desfăşura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuţele lui de dinainte, ţiindu-l ca un om, şi se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă şi se repezea după dânsul ca după şoareci.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să rostesc!

La început era Cuvântul
Şi Cuvântul era la Dumnezeu
Şi Dumnezeu era Cuvântul.
Fatidic, simplu, mare adevăr,
Pe care oamenii nici acum nu-l înţeleg.
Dar Cuvântul era însuşi Creatorul!
Cum aş putea eu, parte dintr-o consoană,
Un sunet încă nedesluşit,
O adiere dintr-o literă scrisă cu sânge,
O slovă neterminată pe-un caiet de dictando
Să fiu cuvântul, cuvântul care zideşte?
Cum aş putea să m-adun,
Decât în rugăciune adâncă,
Să ţin cerul de torţi
Şi să-l implor pe Ziditor:
—Doamne, dă-mi sunetul care-mi lipseşte,
Dă-mi fiorul care m-ar preschimba,
Dă-mi jumătatea mea de slovă,
Fă-mă o literă întreagă!
Doamne, te rog, preschimbă-mă,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacteia

mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ş-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munţi în sus din vale
şi prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
şi cât nu cerc s-agăţ privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ş- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte-poeme

Mi-ai trimis o ploaie de taină,
Într-o noapte pictată pe geamul
Gândului frânt de mărunte neputinţe...
Nu seamănă cu alte ploi care şterg
Culoarea din iris...
Asta îmi bântuie visul,
Cu puntea albă, mâna întinsă, o floare
Şi ploaia se rupe în franjuri de soare.
Este iarăşi o zi pe brăţara
Mâinii lui Dumnezeu,
Ca să rodim cu faţa la lumină,
Când clopete sparg dimineaţa,
Iar cuvintele par poezii din altă viaţă.
Nu m-ai întrebat câte ploi am numărat...
Nu te-am întrebat dacă-mi dai cuvintele-n poeme...

poezie de Constanţa Popescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl şterse niţel la bot şi-l sărută, gândindu-se să asculte poveţile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se şi înseră. Şezură niţel de se odihniră de drum, cinară împreună şi se culcară. Peste noapte, fata împăratului simţi că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă îşi aduse aminte de cuvintele tătâne-său şi începu a mai însufleţi, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, şi dimineaţa, până a nu se deştepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopţi şi fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc şi noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie aşa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescent de România

Lacrimă gata să zboare
din ochiul lui Dumnezeu
România-i taina care
vindecă poporul meu

Din ochiul lui Dumnezeu
coboară iată cuvântul
şi de-aceea poate eu
întrerup ziua cu gândul

Coboară iată cuvântul
România-i taina care
nu tace vecii de-a rândul
lacrimă gata să zboare

Din ochiul lui Dumnezeu
taman în cuvântul meu

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 februarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!