Citate despre Dumnezeu și cuvinte, pagina 17
Textele de mai jos conțin referiri la Dumnezeu și cuvinte, dar cu o relevanță mică.
Poetul
îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-și
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinți
bă bagă -ți mintea în cap
ești o clonă într-o masă a ideilor
își răspunse el
notând discuția
în inimă
închise ochii și lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luptă-te să scrii propria ta poveste în lume și să lași propria ta urmă în ea prin împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu cu fermitate în viața ta și Dumnezeu îți va scrie numele în Cartea vieții; te va însoți cu propria Lui putere, te va împodobi cu propria Lui neprihănire și te va încununa cu propria Lui biruință!
Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecții, sfaturi și povețe în slujba unei vieți cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpușa-păpușa
i-am spus odată femeii să nu
mai îmi vorbească cu chei
și atunci
ea și-a dat capul pe spate - la descuiat -
a rostit cele 10 porunci (?!) cu cuvintele ei
de atunci
dumnezeu pentru mine e femeia cu table
încinse - când scoate din aragaz
o mănușă
lipită de mână ca o căpușă-pă
pușă amatoare de sânge flambat
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între bine și rău
Totul se-ntâmplă-ntre bine și rău
Și îngeri și demoni și sufletul tău
Și lacrimi tocite, lumini în priviri
Și dricul mai trece, iar unii sunt miri.
Te zbuciumi în tine, un simplu plebeu
Și-n regi este zbucium și-n toți Dumnezeu
Și-i rugă fierbinte și-amarnic blestem,
Le-ndură și iartă Stăpânul Suprem.
E multă iubire-ntre bine și rău
Și ură se-aprinde-n venin de călău
Și-i lună și soare și stele sclipesc
Și pare-a fi iadul și raiul ceresc.
Se-mparte dreptate dând mieii la lupi
Și mierea-i a altor' la tine în stupi
Și roua pe față îți cade în zori
Și soare răsare și poți iar să zbori.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că totul în Natură este explicat prin legea cauzei și a efectului, tot astfel ar trebui explicată și Natura privită ca un întreg. Ea trebuie să aibă o cauză și această cauză trebuie să fie diferită de efectul pe care îl produce. Aceasta implică prezența unei realități supra-naturale, cu alte cuvinte Dumnezeu.
citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:3-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nea Girele, sunteți catastrofă, "salamandră", la capitolul religie. Și nu am greșit eu când am spus că sunteți majoritatea atei... [...] | Citește tot comentariul
Învață
De la orbi învață
Și ia seama bine
Ce-i vederea-n viață
Și viața-n sine.
De la surzi învață
Și ascultă bine
Cum cheamă la viață
Cuvântul din tine.
De la prunci învață
Inima curată
Ce-ți aduce-n viață
Pace necurmată.
De la orice floare
Învață mereu
A vieții splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mult se-ndreptățește omul...
Ce mult se-ndreptățește omul că n-a ucis și n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptățit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alții, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul și cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?
Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine și nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alții sufăr bolnavi și singuri și trecea
Și-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?
Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele știut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.
O, nu te-ndreptăți pe tine că n-ai aprins și n-ai furat
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre cuvinte
- murmur -
în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul
germinează.
/aidoma albinei:
polenizează alt cuvânt,
în formă de floare./
Nichita poetul
avertizează:
"cuvintele pornesc la vânătoare
hăituiesc
sau sunt hăituite"
/se metamorfozează
în
[...] Citește tot
poezie de Anișoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața-i scânteie
Viața-i scânteie din zei și din stele,
Fumul albastru din visele mele.
Dumnezeu contemplă din răsărit ființa,
Cuvintele însămânțează prin cruce credința.
Iubirea are inițiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe
Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Și-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovat de prea multă iubire
Toate trec ca fumul pe ape
Dar inima mea s-a oprit sa mai bata
adio își spun cuvântul
păsările și-au ciocnit aripile de piatra zborul ciocanelor minții e tot mai greu
Sint vinovat de prea multă iubire între mine și Dumnezeu
E o apa limpede fara poduri doar cu glasuri de îngeri curați
miezul nopții se intoarce-n balanta
ziua, dinții își ascute păpușa
știu că va ninge cu ferestre și chei ce deschid cerului ușa
E prea târziu pentru cuvinte din moartea înserării
clopotul suna
lupii se întorc în orbite și se privesc în ochi, pătrund către luna latrind către luna
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să o spun să nu par nebun
vorbeam cu un înger
uite că se poate
vorbeam despre energie
și forța iubirii ca motor al vieții
de dumnezeu vorbeam
cu multă erezie
bârfeam și noi
eu spuneam ce nu-mi spun nici mie
zideam nepătrunsul în cuvinte
toate gândurile rupte la jumătate mi le întregea
cred că așa sunt ei
nu doar nemuritori
ci și curioși
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la orbi învață
De la orbi învață
Și ia seama bine
Ce-i vederea-n viață
Și viața-n sine.
De la surzi învață
Și ascultă bine
Cum cheamă la viață
Cuvântul din tine.
De la prunci învață
Inima curată
Ce-ți aduce-n viață
Pace necurmată.
De la orice floare
Învață mereu
A vieții splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar de n-ai fi, Te-aș inventa
Chiar de n-ai fi, Te-aș inventa,
fii, Doamne, garanția mea
că am un punct de sprijin eu
în Duhul Tău de Dumnezeu
Doar cu iubirea Îți vorbesc
cuvintele se isprăvesc
și amuțesc, cuprinsă-n vrajă,
căci vieții Tu îi ești amiază
Prea multe-aș vrea să-Ți deslușesc,
de-aceea vorbele-amuțesc
Îți simt iubirea Ta din Cer
cum mă-nvelește pe lăicer
Și dintr-o dată mă înalț,
deși n-am scară și nici lanț
pe care Tu să mi-l întinzi
din cer neferecat cu grinzi
Și-această stare ca în cer
[...] Citește tot
poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (28 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine și nevasta nu ieșea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră la traistă și plecară. Aide-aide, mergând povesteau și râdeau și cu ochii în toate părțile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când ședeau casnicii la lucru, iarna, în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lângă dânșii și torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca așa de frumușel, încât ghemul nici nu se desfășura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuțele lui de dinainte, țiindu-l ca un om, și se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă și se repezea după dânsul ca după șoareci.
Petre Ispirescu în Cotoșman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă să rostesc!
La început era Cuvântul
Și Cuvântul era la Dumnezeu
Și Dumnezeu era Cuvântul.
Fatidic, simplu, mare adevăr,
Pe care oamenii nici acum nu-l înțeleg.
Dar Cuvântul era însuși Creatorul!
Cum aș putea eu, parte dintr-o consoană,
Un sunet încă nedeslușit,
O adiere dintr-o literă scrisă cu sânge,
O slovă neterminată pe-un caiet de dictando
Să fiu cuvântul, cuvântul care zidește?
Cum aș putea să m-adun,
Decât în rugăciune adâncă,
Să țin cerul de torți
Și să-l implor pe Ziditor:
Doamne, dă-mi sunetul care-mi lipsește,
Dă-mi fiorul care m-ar preschimba,
Dă-mi jumătatea mea de slovă,
Fă-mă o literă întreagă!
Doamne, te rog, preschimbă-mă,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacteia
mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ș-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munți în sus din vale
și prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
și cât nu cerc s-agăț privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ș- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte-poeme
Mi-ai trimis o ploaie de taină,
Într-o noapte pictată pe geamul
Gândului frânt de mărunte neputințe...
Nu seamănă cu alte ploi care șterg
Culoarea din iris...
Asta îmi bântuie visul,
Cu puntea albă, mâna întinsă, o floare
Și ploaia se rupe în franjuri de soare.
Este iarăși o zi pe brățara
Mâinii lui Dumnezeu,
Ca să rodim cu fața la lumină,
Când clopete sparg dimineața,
Iar cuvintele par poezii din altă viață.
Nu m-ai întrebat câte ploi am numărat...
Nu te-am întrebat dacă-mi dai cuvintele-n poeme...
poezie de Constanța Popescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută, gândindu-se să asculte povețile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se și înseră. Șezură nițel de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. Peste noapte, fata împăratului simți că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă își aduse aminte de cuvintele tătâne-său și începu a mai însufleți, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, și dimineața, până a nu se deștepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopți și fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc și noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie așa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simți rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu știa ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanță vrăjitoare.
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Convalescent de România
Lacrimă gata să zboare
din ochiul lui Dumnezeu
România-i taina care
vindecă poporul meu
Din ochiul lui Dumnezeu
coboară iată cuvântul
și de-aceea poate eu
întrerup ziua cu gândul
Coboară iată cuvântul
România-i taina care
nu tace vecii de-a rândul
lacrimă gata să zboare
Din ochiul lui Dumnezeu
taman în cuvântul meu
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 februarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Dumnezeu și cuvinte, adresa este: