Societatea noastră ne îndeamnă spre un consum substanțial, ca și cum am fi veșnici. Un fel de cenzură culturală exclude moartea din discursurile acceptabile din punct de vedere social.
Constat cu tristețe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control, mor adesea certați cu Dumnezeu, în timp ce alții care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.
La urma urmei, altruismul, după cum explică Dalai Lama, este o formă de egoism inteligent care ne ajută să înțelegem ceea ce lăsăm în urmă...
Credeam că sunt vii cei care închid ochii celor ce pleacă. În realitate, cel care pleacă deschide ochii celor ce rămân.
Camelia Oprița în WordPress.com, Lumea este mare și lasă loc pentru toate opiniile. Singurul model care merită a fi urmat este cel al respectului (2019)
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața este un poem neterminat
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.
Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinților mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea brațele însângerate de maci și spice.
În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morților noștri.
Era la fel ca mai nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinele tuturor depind de bunul Dumnezeu: pretutindeni este mâna Lui.
În mâna Lui este viața și moartea noastră.
Aici toate sunt date cu porția și porțiile sunt foarte mici.
Camelia Oprița în Zidul gândurilor, WordPress.com (2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unele povești de dragoste se termină cu o moarte interioară a sufletului, însă timpul vindecă rănile acestuia mai devreme sau mai târziu, aducând cu sine speranța.
Camelia Oprița în WordPress-com, Enigmele sufletului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instrumentele eficiente pentru dezvoltarea cu succes a orașelor mici sunt crearea de noi locuri de muncă. Unde nu există locuri de muncă, orașul moare.
aforism de Camelia Oprița (1 mai 2011)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Timpul
Unele povești de dragoste
se termină cu o moarte interioară
a sufletului,
Însă timpul vindecă rănile acestuia
mai devreme sau mai târziu,
Aducând cu sine speranța.
poezie de Camelia Oprița (13 iunie 2007)
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să vrei să mori, trăiește mai întâi în adevăr, înțelepciune, libertate și iubire, altfel lirica neantului din interiorul tău n-ar avea nicio semnificație că ai trăit un timp numit libertate.
aforism de Camelia Oprița din Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața este un poem neterminat
Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.
Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinților mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea brațele însângerate de maci și spice.
În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morților noștri.
Era la fel ca mai nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții nu ar trebui să moară niciodată, ei sunt cei care ne dau viață. Ii privesc și văd soarele, am un viitor.
Camelia Oprița în Jurnal
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Priviți răsăritul și apusul soarelui ca pe un spectacol al efemerului, ca pe o scenă pe care oamenii urcă zgomotos și trec tăcuți în uitare, un spectacol în care culorile se nasc și mor în freamătul soarelui.
aforism de Camelia Oprița din Zidul gândurilor (2020)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am cutreierat pământuri străine, poleite și semănate cu mori de vânt
să poată face față furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
și le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparțin.
Atunci am înțeles că strămoșii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunțile în nori, din frunzele cărora toamna doinește
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măști de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi și sudoare,
se uneau și udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit și români fericiți la un televizor din vitrina
supermarketului din colț: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răcește și moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POȘTA: îi luase locul o crâșmă cu băuturi de tranziție în economia de piață.
Camelia Oprița în Așa am învățat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Efectul unei cărți asupra noastră este real doar atunci când simțim nevoia să-i împărtășim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simțim toate acestea, poveștile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparține nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citește sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citește. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceștia.
Noi suntem povestea cărții. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea și mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alții să citească și să lase o moștenire.
Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul!
finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Oprița (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fața Lui există omul creat de El, și nu alt dumnezeu creat de om.
Se poate muri din cauza vieții când nu cauți salvarea în confesiune. Această salvare reprezintă rugăciunea ca sens și echilibru și revenirea la starea de om.
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Nihil sine Deo
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constat cu tristețe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control, mor adesea certați cu Dumnezeu, în timp ce alții care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.
Camelia Oprița în Părinților noștri, între esențial și etern
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși moartea este un limbaj pe înțelesul vieții, n-ar exista altă soluție pentru renaștere într-o altă sferă de existență și la fel de pură cum e cuvântul Lui, căci viața se întregește cu moartea până la următorul elan al renașterii sale.
aforism de Camelia Oprița din WordPress.com, În ceruri, ultimul cuvânt nu va fi al morții...
Adăugat de Elenaelena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul scutură clipă de clipă pragul bătrânilor. Dar ei știu să conviețuiească dulce cu înțelepciunea: sentimentul adânc de a fi astfel le generează puterea de a trăi și muri fără durere, cu certitudinea că vor avea un loc luminos în marea eternitate...
Camelia Oprița în Intensitatea veșniciei este eternă și tulburătoare (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviți de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo își unesc trupul cu pământul,
acolo se unește sufletul cu cerul,
sfârșește lumina mocnind în tăciuni.
Camelia Oprița în Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ... (5 mai 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața este triumf absolut al Lui; un miracol că putem trăi pentru iubire și aceasta e tot Dumnezeu; între El și conștiința morții, viața are o atitudine eroică în procesul reintegrarii în viețuirea cosmică.
citat din Camelia Oprița (5 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puțin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelațiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase și venirea primăverii. Și de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaște, motiv pentru care Iisus și ceilalți zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morții și conceptul de reînviere. În momentul echinocțiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condițiile revitalizante a tot ce înseamnă viață.
Camelia Oprița în WordPress.com, La porțile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic din ceea ce vezi în jurul tău nu este ceea ce pare a fi. În viața de zi cu zi și de-a lungul istoriei cinematografice, vedem nunți care arată ca înmormântări și înmormântări care sunt transformate în adevărate nunți. Tot aici vedem cum omul urât se gătește, cel bogat se împopoțonează, omul bun se îmbracă.
Camelia Oprița în Între Glorie și Ruină, VIXI (2020)
Adăugat de Piero Domenico Angela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre moarte, adresa este: