Camelia Opriţa despre moarte

De mult timp de când a apărut viaţa, omul s-a obişnuit să moară: totul moare, cu excepţia vieţii care vine după moarte.

aforism de Camelia Opriţa (mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu moare de moarte naturală, ci de nepăsarea omului.

aforism de Camelia Opriţa din Enigmele sufletului (noiembrie 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile, ca şi oamenii, sunt rânduite să moară o singură dată.

Camelia Opriţa în La porţile universului
Adăugat de Ilaria D\'Angelo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că dragostea adevărată creează un armistiţiu cu moartea

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e teamă să mor, mi-a spus tatăl meu odată, dar nu vreau să fiu acasă când va veni.

Camelia Opriţa în WordPress.com - O floare, un câine (aprilie 2019)
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii nu ar trebui să moară niciodată, ei sunt cei care ne dau viaţă. Ii privesc şi văd soarele, am un viitor.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmele se nasc într-o lume zbuciumată care este peste tot şi nicăieri, unde moartea este începutul vieţii de după nimic.

aforism de Camelia Opriţa (aprilie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vindem ţara şi onoarea pe-un blid de linte? Sau cu sabia în mână şi cu fruntea sus, stăm în faţa morţii sau a libertăţii?

Camelia Opriţa în Mircea Cel Batran ( citat din filmul Mircea )
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceruri, ultimul cuvânt nu va fi cel al morţii, ci al Tatălui Ceresc. Mărturia Sa este Fiul, întruparea înţelepciunii absolute.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi să găzduieşti doi ochi căprui impune necesitatea de a muri pentru a iubi pentru că de abia atunci apare pretutindeni frumosul.

Camelia Opriţa în La porţile universului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instrumentele eficiente pentru dezvoltarea cu succes a oraşelor mici sunt crearea de noi locuri de muncă. Unde nu există locuri de muncă, oraşul moare.

aforism de Camelia Opriţa (1 mai 2011)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele poveşti de dragoste se termină cu o moarte interioară a sufletului, însă timpul vindecă rănile acestuia mai devreme sau mai târziu, aducând cu sine speranţa.

Camelia Opriţa în WordPress-com, Enigmele sufletului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea noastră ne îndeamnă spre un consum substanţial, ca şi cum am fi veşnici. Un fel de cenzură culturală exclude moartea din discursurile acceptabile din punct de vedere social.

Constat cu tristeţe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control, mor adesea certaţi cu Dumnezeu, în timp ce alţii care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.

La urma urmei, altruismul, după cum explică Dalai Lama, este o formă de egoism inteligent care ne ajută să înţelegem ceea ce lăsăm în urmă...

Credeam că sunt vii cei care închid ochii celor ce pleacă. În realitate, cel care pleacă deschide ochii celor ce rămân.

Camelia Opriţa în WordPress.com, Lumea este mare şi lasă loc pentru toate opiniile. Singurul model care merită a fi urmat este cel al respectului (2019)
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinele tuturor depind de bunul Dumnezeu: pretutindeni este mâna Lui.
În mâna Lui este viaţa şi moartea noastră.
Aici toate sunt date cu porţia şi porţiile sunt foarte mici.

Camelia Opriţa în Zidul gândurilor, WordPress.com (2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Unele poveşti de dragoste
se termină cu o moarte interioară
a sufletului,

Însă timpul vindecă rănile acestuia
mai devreme sau mai târziu,
Aducând cu sine speranţa.

poezie de Camelia Opriţa (13 iunie 2007)
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vrei să mori, trăieşte mai întâi în adevăr, înţelepciune, libertate şi iubire, altfel lirica neantului din interiorul tău n-ar avea nicio semnificaţie că ai trăit un timp numit libertate.

aforism de Camelia Opriţa din Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!