Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Camelia Oprița despre moarte

Eu cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea


Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.
Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinților mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea brațele însângerate de maci și spice.
În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morților noștri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deși omul este o stea căzătoare, nu există argumente că el ar fi ajuns la o limită față de această realitate profundă. Viața este limitată de timp și de moarte, acestea fiind barierele unice ale existenței, în rest viața e lumină ca principiu iar partea ei întunecată vine din frică sau imposibilitatea de a înțelege miracolul vieții ca pe o înteligență deplină a lui Dumnezeu.

în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.

Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Optimistul este prospețimea adâncurilor intime ale ființei, infinit-poezia sau nebunia interioară a sufletului ce determină un armistițiu cu moartea. Nu se mulțumește cu un elogiu permanent adus lirismului său lăuntric, ci se transformă într-o fluiditate amețitoare, urcând dintr-o înălțime spre alta. Timpul capătă un ritm intens și plin până la rupere: iată cum timpul trece dincolo de flacăra născătoare de luceafăr.

în Cred că dragostea adevărată creează un armistițiu cu moartea
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fața Lui există omul creat de El, și nu alt dumnezeu creat de om.
Se poate muri din cauza vieții când nu cauți salvarea în confesiune. Această salvare reprezintă rugăciunea ca sens și echilibru și revenirea la starea de om.
Este inutil să căutăm alte explicații în manifestarea omului când se declară atoateștiutor; nu numai că se află în momente de nesiguranță, dar devine procesul direct al trufiei care cere ca obiectivitate obsesia – element dăunător cu care nu se poate supraviețui în legea lui Dumnezeu. Acest lucru este caracteristic dictatorilor.

în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două distanțe de o frunză

Când nu vrei să vorbești cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găsești în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus și vrei să taci
Rotește-ți inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeiește
Pentru un sărut
Urcându-ți buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanțe de o frunză

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptușite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Așa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.

Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munți curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aș fi un colț de viață sfărâmată
Și din acest motiv aș iubi să rămân vie.

Sărutul nu cunoaște tragismul marilor pasiuni
Și de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veșnică pentru el.

Vino în noaptea de cerneală

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creștet
mă-nvelește glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aș fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelișul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
și eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliți
din tălpi până în creștet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză și

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două distanțe de o frunză

Când nu vrei să vorbești cu nimeni

Când ți se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găsești în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt momente când într-o pornire nebună, omul se aruncă într-un gol infinit pentru a se supune fatalității; el devine obiectul propriului dramatism interior și viața lui este o penitență. Iată cum poate fi recunoscută o închisoare în care trăiești, stăpânit de agoniile care te alcătuiesc din ecouri. Te întrebi unde e viața din spatele ușii încuiate.

Nevăzându-te nimeni, suporți toate aceste senzații nebune. Plutești într-un ocean stăpânit de flăcări și în acelasi timp într-o mare ucisă de gheață, visând o moarte de vis. Viața se precipită în mod implacabil când te vrei a fi în transcendența flăcărilor. De cealaltă parte devii un punct minuscul de lumină până la autodistrugere.

în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Camelia Oprița@moarte? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre moarte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cum să fac să-mi treacă febra musculară mai repede? Fii primul care răspunde!
 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!