George Topîrceanu despre Mihai Eminescu

În sfârşit, câteodată, poetul face atâta economie de material, încât ajunge la acest ideal de exteriorizare: exprimă direct numai o parte din ce are de spus, lăsând pe cititor să completeze inevitabil restul. Acesta e Eminescu.
El spune întotdeauna mai mult decât exprimă direct. Conţinutul sufletesc întrece covârşitor expresia formală... De aceea el a avut, într-o măsură unică la noi, puterea de a evoca.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni se dă drept "roman de Eminescu" o lungă bucată de proză, scrisă în adolescenţă, plină de naivităţi, greşeli de limbă şi ardelenisme, din care el de asemenea a utilizat o bună parte. Se publică acest material literar, pe care poetul, deşi ar fi avut destulă vreme, n-a găsit de cuviinţă să-l publice. Şi se dau în vileag, drept pagini definitive de Eminescu, până şi acele pasagii pe care el evident le condamnase definitiv, ştergându-le cu creion roş.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neologismul e de obicei un cuvânt abstract şi general. El e lipsit de seva cuvintelor neoaşe, care de veacuri şi-au tot îmbogăţit cuprinsul şi s-au încărcat de acea tainică viaţă pe care nu o poate avea un neologism sfrijit. Sunt unele cuvinte vechi, care deşteaptă în sufletul nostru rezonanţe atavice inexplicabile. Dacă au răsfrângerea unui context potrivit, ajutorul unei vecinătăţi unice, abia atunci ele dau la iveală toată bogăţia lor nebănuită şi impalpabilă.
Iar Eminescu a avut, ca nimeni altul, norocul să găsească asemenea geniale învecinări de cuvinte.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritatea în artă e o însuşire supremă. În ultimă analiză, ea mi se pare chiar condiţia unică a poeziei lirice... Nu oricine însă poate fi sincer în versuri.
Eminescu avea această putere, unită cu o rară onestitate artistică.
El căuta cu patimă "cuvântul ce exprimă adevărul" şi nu se putea hotărî să renunţe la el, atunci când necesităţile tehnice ale versului cereau alt cuvânt. Ar fi înşelat pe cititor; ar fi sacrificat o frumuseţe sigură pentru alta dubioasă.
De aceea multe din versurile lui au greşeli de ritm, pe care le-ar putea evita astăzi oricare poetaştri de salon.
Aceasta a făcut pe unul dintre ei, pe cel mai ritos, să declare că Eminescu n-avea ureche muzicală!...

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional şi special. Totul are o semnificaţie eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalţă până la etern şi general. "Pe lângă plopii fără soţ" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuşi Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Şi această tendinţă de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori şi în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naşte"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!