Iulia Dragomir despre iubire

Binecuvântare universului

Măria Ta, cerbule, suflete, puiul pădurii,
bucură-te de fragi, de soare, de zmeura inimii, gurii!
Din rădăcini se ridică -n privire copacii.
În vară, se-mbujorează tuberozele, macii.
Fii binecuvântat, pământule sfânt!
Din tine cânt, din tine cresc, din tine sunt,
de tine, cu viaţa florilor, mă pătrund.
Te iubesc, cu ape, cu fiecare pom, cu iarba haiducească, pe limba tăcerii,
pe limba din adâncuri, pe limba păsărească,
m-am născut, m-ai născut la soroace, poezie curată,
de susurul izvoarelor, de dor, de bulboacele tainei curtată.
Te-ai născut, darul muzicii pe văi, pe munţi, pe coline.
Fii binecuvântat, văzduhule, te cuprind, tu respiri şi în mine! (6.08.2021)

poezie de Iulia Dragomir din revista Timpul, Artă şi comunicare, Ploieşti (6 august 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări

Rămâi cu ce iubeşti la geamandura jindului de împărţiri neninse de uitări!
Ca şerveţelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcuşul amorţirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleaşi rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrăţişări.
Se împletesc în binecuvântări înmănuşările din priviri.
Cunună-ţi gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primeşte deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie

Nu ştiu de ce, din lumea toată, plină de culoare,
cel mai greu îmi e să mă predau, cu vocea tulburată,
vulcanului pistruiat de gândul la mare,
să dau glas pornirii aprinse de luciri nebune.
Când să mă arunc în cascadă, ptiu! Dintre rune,
se-nţelenesc, în aval, temperaturile, în malul stâng,
ca pe-un panou de strâns ecouri la privit.
Surâsul ţi s-a potrivit la tocul geamului ce-mbrăţişează luna?
Că e târziu, sau că-i devreme, uneori, mi-e totuna.
La mână, am aceeaşi brăţară zornăind a primăveri.
De-i ceaţă, fum, la coada urmărilor,
stau fractale sau fructate adieri,
le văd nervurile şi sculptate în scoarţe de tăceri.
De-acolo, din emoţia încarnată în paralizii,
cresc flori îndrăgostite de renaştere în ochii vii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestre celestă

Răsuceste gândul cu faţa înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să îşi deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtăşire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ţine în palmă chiparoşii.
Numai iubirea poate deschide rana nopţii
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut şi unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aş din cap şi până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsuceşte strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsuceşte gândul cu faţa înspre liturghia vieţii!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.

poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe ştiuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subţiri, în nevoi?
L-ai curăţat de răni, de asperităţi ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colţul neîmbrăţişat de vizite împărăteşti,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, caleşti.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domneşti.
Salutul vieţii porţiona cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpşanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtăşeşte timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în faţa braţelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieţii, înfloreşte lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ţi fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esenţelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentaţiilor.
E loc în sertarul inimii de ape şi munţi, de văi şi păduri,
îşi găsesc funcţia pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezeşte aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezenţa în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiţii veşnici ai dezmărginirii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dans cu viaţa

La dans cu viaţa
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am ţâşnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam să mă pătrundă,
să mă desfacă în petale şi în caişi curtaţi de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis uşa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat să mă apropii de sunete.
Le lăsam să curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neaşteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburare

Maestrul vieţii struneşte măiestru paşii din umbră.
Vorbeşte şi mişcă fluviile în jind perpetuu de revărsare în simbioza rosturilor.
Cuvintele mă împing dintr-o margine în alta a lumii.
Pe o parte, aud răcnetul vremii ferecate de ecou,
în neconcordanţă cu verdele orelor,
pe de alta, mă copleşeşte dulceaţa închipuirii, nesprijinită de istoria ceasului.
Se apropie şi tremură prundul.
Tace şi se instalează ritualul migrării în adâncuri.
A rămas sufletul încleştat între cuvinte,
ca între ape dulci, ape tulburi, nefiltrate de sensuri,
în aşteptări descarnate de gânduri.
Tăcere! În contrast, sunetele se lovesc de misterul mânuirii orelor.
Am ascultat şi m-am impregnat de glasul repetiţiilor.
Am auzit vuiete nuntite de vibraţia înţelegerii.
Îmi spală valurile gleznele fermecate de ape.
Întinsă pe spate, ascult sunetul apropierii, depărtării.
Eşti mai frumoasă decât închipuirea, susură valul acela,
tocmai când nedesăvârşirea mă înfăşoară de ochiul lunii.
Iubesc unda aceea care îmi clatină ţărmul, şopteşte apoi cufundarea în libertatea posibilităţilor.
La fel, din săritură sălbatică, din avânt, se îmbrăţişează clipocirile aceluiaişi gând?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpezime

E suficientă briza unui crez să încălzească frunzele,
să-şi pună privirea timpul
pe Steaua polară sau pe ce i-o fi mai drag,
cât să înţeleagă pe care înclinaţie
se menţine basmul ochilor.
E suficientă dezbrăcarea de alunecări,
să se întindă, cange, în zborul cocorilor înamoraţi de albastru.
E suficient glasul adâncului, să strige, ecou.
Aerul taie ridat oceanul,
spintecă bizar pieptul vitraliilor cu anotimpurile.
Cât de rapid taie picioarele la picanteria proiecţiilor!
Precizie!
E suficientă exprimarea zemoasă
de apoteoza zvâcnirii,
să-şi pună ochii pe starea de bine,
în deplinătatea aplecării spre nemurire.
Are în palmă cerul şi îl priveşte iscoditor,
cu nedumerirea uşierului înceţoşat în faţa cheii de culoarea clorofilei.
Are putinţa de a răsuci şurubul proptelelor de senin.
şi nu vede dedesubtul apei curgătoare peste virtutea tăcerii.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Providenţială

Dacă o iubeşti, te aşezi pod de traversat deşertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung şi-n lat,
o ţii de mână şi o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viaţa din ea,
topeşti cu o-mbrăţişare ceaţa, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineaţa buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
şi te unifici cu poemul ce ti-e.
E uşor? Este greu?
E o întâlnire providenţială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna şi soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copţi ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipţi în pântecul anilor. Ştii?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimţiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul vieţii

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpeşte în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheţ pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud şi tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topeşte dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simţirea,
pentru a radia din creştet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogăţiţi prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi pistă

E tot o fugă, fuga din coşmarul pierderii coloanei infinitului.
Iar am avut un vis de trezire bruscă.
Mă readucea abandonul în punctul muţeniei,
în camera alunecărilor în altă cremene.
Ca un copil curat şi cuminte, părăsit de părinţi,
îmi prindeam inima şi o vedeam
cum se scurgea printre degete,
neputincioasă de a se aduna în palma cuvântării...
Înţelegea deplasarea dintr-o tulburare în alta,
contempla retragerea în baia alunecării pe trupul timpului acela.
Şi viaţa se scurgea în palpitaţii.
aruncându-mă în fuga de furtul de suflet cu ţâfna privirii,
paraşutată pe bunăstarea clipei,
să fiu cât mai greu de atins de fulgere cotropitoare.
Există o tandreţe în care se dăruiesc toate,
care e totuşi de neîmpărţit.
Odată vândută la talciocul îngândurării,
mă lasă fără puterea piciorului de a continua drumul,
fără zâmbetul culorilor din anotimpuri.
Am fugit să mă găsească norocul luminii

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ospăţ împărătesc

În libertatea albastră, cum stai acolo, scrutător, lângă coastă,
auzi cum bate din aripi o pasăre măiastră!?
E secretară-n întâlnirea mentolată de poveşti.
Ce glasuri se înalţă-n templul de smarald!
Mi-e şi frig, mi-e şi cald.
Bucură-te! Din tâlcul lor, şi tu creşti...
Cuvintele, precum cafeaua, aşteaptă să le bei din ceşti,
să le guşti aroma pe-ndelete sau în grabă. Ce vibraţie suavă!
Stau dinainte să le seduci între metafore, braţe de alint,
cuvintele au viaţă, râd, plâng, se mişcă, dorm, simt...
Hai la cenaclul tuturor acestor întâmplări,
să luăm cuvintele şi stările la disecări,
să desfrunzim tăcerea de veşmânt.
Cum se roteşte zburătoarea-n cuibul morilorde vânt?!
Printre zăpezile adunate-n geam, printre sclipiri ce străjuiesc pe ram,
cu reveria şi realitatea mă-nfăşor ca-ntr-un fular ceresc.
Prin vara sufletului, cu orele coapte de trăiri mă hrănesc.
Mă deschid, mă încui, mă adun, mă risipesc, îngheţ, mă topesc...
Să-ţi fie dragostea ospăţ împărătesc!...
Până la toate şi înapoi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!