
Decantare
Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
și timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiții, pe brațe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranșării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanțe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca țărmul atins de mare.
Sufletul își deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Candela
Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înțărmurită de zidul intimității
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei și pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzește jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mișcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieții!
Iulia Dragomir
poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vară
Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spațiului.
M-am așezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streașina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălțării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleași coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanței.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi ești ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poți lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieții!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)
poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Speranță
Tu ești? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândești în mine, suflare de viață.
altar al iubirii, cu brațele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte și miere,
Îl simt cum își deschide floarea vieții, își dăruiește roua stelelor.
Își desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
și să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne cățărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu ești preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură și răsuflare, și geamăt și surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.
poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la iubire, dar cu o relevanță mică.

Minunea întâlnirii
Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mișcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îți găsești echilibrul, ți-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârșit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările nașterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de pași,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit așteptările albului,
s-au înălțat curcubee la straja anotimpurilor.
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dorul de înalt
Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ți râd în latente dorințe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colțul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiți de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireașa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viața.
Beau cu nesaț strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mărturisire
Aș fi ales de la început aceeași poziție în fața cuvântării,
dar cuvintele s-au înfipt apocaliptic în inima anilor.
Pendulările indicatorilor temperaturii vazduhului în care creșteam viață
urcau pe șira spinării cu paradoxuri înnebunite de apropiere.
Ce să mai înțeleg?
Slăbiciunea cea mare vine din spatele înserării.
Puterea, tot de acolo.
S-au așezat apele, câmpiile, văile, munții,
pântecul vremii pe genunchii sufletului să îi încerce virtuțile zborului.
Am dezlegat tainele să cântărească atent libertatea
și lumina m-a cântărit cât să revăd pragul amiezii.
Și am tăcut în fața tumultului,
cântărind în poeme negrăite, eternitatea.
Explicație
Nu sunetele, ci reflectarea valurilor,
nu oglindirea, ci scindarea adâncului în frunte și piept de cuprins spectacolul apelor!
Nu dorul, ci alergarea după strigătul mării,
nu glasul viorilor concertând în filarmonica zilelor,
ci separarea în corzi sensibile, numai bune de exersat fericirea și alte nevoi!
Nu cuvântul, ci mișcarea!
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mișcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îți găsești echilibrul, ți-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârșit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările nașterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de pași,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit așteptările albului,
s-au înălțat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoință și acceptare, într-un torent puternic și lucrător,
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Privire
Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori și din zigzagul apelor năvodul,
În suflet crește făr' de-opreliști sărutarea vieții, rodul.
Aveai trei case și erai înconjurat de iele,
Îți fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas și scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har și dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.(17.06.2022-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Renaștere
S-au prins cuvintele, semințe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuți ai palmelor universului.
S-au înlănțuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în față și în spate,
dincolo de chipul dimineții, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfințenia vieții.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creștere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuților.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc și a scorțișoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtășirea din intimitatea aerului.
S-au aprins fețele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Își schimbă vestimentația, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Urcuș
Ca o compensare pentru spațiul neacoperit de pulberea milenară,
muți pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânți aluatul pentru viața solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireșe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulțime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar și prin căderi.
poezie de Iulia Dragomir din Confluențe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Colindul ploii
Colindul ploii
Leru-i ler, pecete sfântă,
îngerii din ceruri cântă,
Stau de strajă la hotare
Tremură și câmp și zare.
Leru-i ler, mir de lumină,
Tu ne ții, Doamne, de mână,
Ne ridici dintre ruine,
Cu brațe de doruri pline.
Ne dai pită, ne dai sare,
Ardem ca o lumânare,
Pe genunchi ne pui cetate.
Scrii în noi cu bunătate.
Blânde Tată, cu iubire,
Ne salți zilnic peste fire,
Stăm în palma de rodiri,
Și gustăm din Fericiri.
Leru-i ler, de sărbători,
Sufletul miroase a flori.
(12-13 oct. 2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (12 octombrie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Naturalețe
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cel mai usor lucru care mi s-a întâmplat, poezie.
Te-am privit până în sufletul timpului
și mii de păsări au dat din aripi,
gândul s-a făcut zbor cu ochi scăpărători
la hrănitul zilelor în gânduri înflorite.
Mi-ai îmbrățișat calea
și m-am trezit trăind până la gâtul clipelor.
Aici sunt, în strigătul aerului.
Respiră-ți viața!
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cea mai frumoasă călătorie înlăuntru,
între sinele timid și sinele dezlănțuit,
gata de naturalețea exprimării.
Bucură-te de libertate!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Încredințare
Trăiește încă în mine.
Îi simt tremurul, bate toacă,
vameș neobosit la coborârea în adâncuri.
Zglobie, își deschide biserica.
Șovăielnică, pipăie drumul,
îl netezește blând cu privirea.
Urmărește zâmbetul vremii cum urmărea sfredelitoare, de la începuturi,
zâmbetul părinților dătători de viață.
Contemplă culorile plumbuită de dor, scrutează semnele, înaripată de suflet.
Le tălmăcește licărul, flacăra, fulgerul, dulceața atingerii.
Tic! Tac! Tic! Tac!
Trăiește încă în mine, convinsă de dar,
ca un copil încredințat de dragostea și curățenia apropiaților.
Se dăruiește altarului.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Binecuvântare universului
Măria Ta, cerbule, suflete, puiul pădurii,
bucură-te de fragi, de soare, de zmeura inimii, gurii!
Din rădăcini se ridică -n privire copacii.
În vară, se-mbujorează tuberozele, macii.
Fii binecuvântat, pământule sfânt!
Din tine cânt, din tine cresc, din tine sunt,
de tine, cu viața florilor, mă pătrund.
Te iubesc, cu ape, cu fiecare pom, cu iarba haiducească, pe limba tăcerii,
pe limba din adâncuri, pe limba păsărească,
m-am născut, m-ai născut la soroace, poezie curată,
de susurul izvoarelor, de dor, de bulboacele tainei curtată.
Te-ai născut, darul muzicii pe văi, pe munți, pe coline.
Fii binecuvântat, văzduhule, te cuprind, tu respiri și în mine! (6.08.2021)
poezie de Iulia Dragomir din revista Timpul, Artă și comunicare, Ploiești (6 august 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Binecuvântări
Rămâi cu ce iubești la geamandura jindului de împărțiri neninse de uitări!
Ca șervețelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcușul amorțirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleași rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrățișări.
Se împletesc în binecuvântări înmănușările din priviri.
Cunună-ți gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primește deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Emoție
Nu știu de ce, din lumea toată, plină de culoare,
cel mai greu îmi e să mă predau, cu vocea tulburată,
vulcanului pistruiat de gândul la mare,
să dau glas pornirii aprinse de luciri nebune.
Când să mă arunc în cascadă, ptiu! Dintre rune,
se-nțelenesc, în aval, temperaturile, în malul stâng,
ca pe-un panou de strâns ecouri la privit.
Surâsul ți s-a potrivit la tocul geamului ce-mbrățișează luna?
Că e târziu, sau că-i devreme, uneori, mi-e totuna.
La mână, am aceeași brățară zornăind a primăveri.
De-i ceață, fum, la coada urmărilor,
stau fractale sau fructate adieri,
le văd nervurile și sculptate în scoarțe de tăceri.
De-acolo, din emoția încarnată în paralizii,
cresc flori îndrăgostite de renaștere în ochii vii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Zestre celestă
Răsuceste gândul cu fața înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să își deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtășire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ține în palmă chiparoșii.
Numai iubirea poate deschide rana nopții
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut și unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aș din cap și până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsucește strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsucește gândul cu fața înspre liturghia vieții!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.
poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Orânduire
Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe știuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subțiri, în nevoi?
L-ai curățat de răni, de asperități ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colțul neîmbrățișat de vizite împărătești,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, calești.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domnești.
Salutul vieții porționa cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpșanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtășește timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir
poezie de Iulia Dragomir (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Puterea apei
Cel mai greu mi-e să cred că mă iubește fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi și ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenții lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvonește pe la colțul amintirii
că s-au însoțit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaște ieșirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinței în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.
Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipește-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, își tremură genele.
Uită-te atent! Așa de frumos s-a așezat în căușul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viață! Crezi în puterea apei?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Iulia Dragomir despre iubire, adresa este:
