Nichita Stănescu despre cuvinte

* * *

Ca un orb sunt în faţa oglinzii,
cuvintele insuportabile
mă dor mai tare decât mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute în faţa cântecului,
semnul lor mă doare
cu mult mai puternic decât crucea de lemn
a oaselor de os
şi din spinarea lor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de încurajare

Aşa cum ţăranul se urcă cu tălpile
pe oalele arse
ca să le dovedească
rezistente şi de încredere
bune, la vânzare, -
îmi culc inima peste cuvinte
ca să le vădesc de nerupt
şi zic:
încurajez femeia să nască,
iarba o încurajez să fie verde,
încurajez soarele să răsară!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

B după A

Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
şi stau păsările-n cuiburi
înteţite preste ouă.

Scot din mine aripa
şi cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susţinându-le din zborul

Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană şi putere!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Deodată aerul a împietrit în jurul meu
şi se izbesc de el cuvintele zvârlite
şi se-nroşesc, şi-aşa rămân mereu,
din ce în ce mai lungi şi mai rărite.
Şi simt cum gravitaţia se mută
în mine însumi, din afară
şi brusc pe globul inimii îmi cade
lumea, când trupul încă-mi zboară.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Oul şi sfera (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vorbirii

Câteodată însuşi cuvântul se împietreşte
în timp ce timpul împietreşte.
Câteodată ţi se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ţi ochii cu care-i vezi
şi răsare-ţi inima
şi umple-ţi-o cu viaţa altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie la Belgrad

I

Geometria e liniştea
întâmplării!

II

Când caii dorm,
călăreţii sunt morţi!

III

Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!

IV

Nu cântecul privighetorii,
ci înţelesul cântecului ei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
şi dusă în zimbril.
Da, spuse aerul şi da,
la sufocatul cel frumos
fuseseşi carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi incest ai fost, prea cast.

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poţi să sorbi
"S" e rece azi din sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi adevărată, - şi jucată

Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă "tu" îl iubeşte pe "eu".

Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul şi gura.

Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
şi încă o dată
şi încă o dată...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Spunându-ţi un cuvânt
te îmbrăţişez mai mult decât cu braţele
Păsările sălbatice au fugit speriate
din tăcerea pietrei de munte
Lama lunii le-a tăiat de pene.
Deodată a început să ningă, iubito,
cu fulgi negri şi verzi.
Ştiu că pleci,
tac,
şi creierul meu îndrăgostit
lună plină va fi peste tine
şi te va tăia de pene
şi va ninge deodată
cu fulgi negri şi verzi!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasa

Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alţi doi adolescenţi.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeţii trase înspre zeu de geţi.
Acasa mea e gândul ce-l gândeşti
spre mine.
Acasa mea e numele ce-l am
şi mi-l rosteşti.
Acasa mea e un cuvânt,
un prieten şi o curvă.

Fugind din timpul care trece,
ah, timp, bordel al vieţii mele!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulciferarea legii

Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieţii mele şi vieţii lui "Sunt".

În teritoriul ochiului meu violent,
îţi ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, - curent
electrocutat nu se mai simte.

Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
şi în fiori...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cumpăra un câine

A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fel de sfârşit

Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cumpăra un câine

A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga
erau lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine? -
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din sânge ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii îşi întorseseră capetele spre mine,
arborii toţi se răsuceau
izbiţi de crivăţe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la peşti
şi stelele iluminau
cu păsări cereşti.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu şi porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
şi cuvântul fără de înţeles.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!