
S-a confundat talentul cu munca, înțeleasă în sensul transportării pe umeri, de saci încărcați cu vorbe și cuvinte... Talentul nu este muncă, ci revelație, el nu rezidă în timpul investit monoton, ci din durerea monotonă izbucnită în strigăt.
Nichita Stănescu în Respirări (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Ca un orb sunt în fața oglinzii,
cuvintele insuportabile
mă dor mai tare decât mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute în fața cântecului,
semnul lor mă doare
cu mult mai puternic decât crucea de lemn
a oaselor de os
și din spinarea lor.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iarna de la sfârșitul lumii
Mama era iarna de la sfârșitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de țărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârșitul lumii.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântec de încurajare
Așa cum țăranul se urcă cu tălpile
pe oalele arse
ca să le dovedească
rezistente și de încredere
bune, la vânzare, -
îmi culc inima peste cuvinte
ca să le vădesc de nerupt
și zic:
încurajez femeia să nască,
iarba o încurajez să fie verde,
încurajez soarele să răsară!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


B după A
Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
și stau păsările-n cuiburi
întețite preste ouă.
Scot din mine aripa
și cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susținându-le din zborul
Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană și putere!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântec
Deodată aerul a împietrit în jurul meu
și se izbesc de el cuvintele zvârlite
și se-nroșesc, și-așa rămân mereu,
din ce în ce mai lungi și mai rărite.
Și simt cum gravitația se mută
în mine însumi, din afară
și brusc pe globul inimii îmi cade
lumea, când trupul încă-mi zboară.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Oul și sfera (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apa vorbirii
Câteodată însuși cuvântul se împietrește
în timp ce timpul împietrește.
Câteodată ți se face dor
de visul cu stele al altcuiva.
Când un adolescent sărută o adolescentă
scuipă-ți ochii cu care-i vezi
și răsare-ți inima
și umple-ți-o cu viața altora
cum soarele umple întunericul
cu lumină.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Autobiografie la Belgrad
I
Geometria e liniștea
întâmplării!
II
Când caii dorm,
călăreții sunt morți!
III
Ieri gura mea sângera.
Azi sânge
ează cuvintele mele!
IV
Nu cântecul privighetorii,
ci înțelesul cântecului ei!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Briza
Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
și dusă în zimbril.
Da, spuse aerul și da,
la sufocatul cel frumos
fuseseși carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ars poetica IV
Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt,
abia acum am dreptul să vă mint
și să vă spun despre cuvânt că e cuvânt
și ce presimt chiar simt.
Abia acum o să mă credeți
când sunt înspre nu sunt
că viața mea a fost mormânt
iar moartea mea o tinerețe.
Abia acum o să mă credeți
în fine când am reușit să mint.
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


N-ai să vii
N-ai să vii și n-ai să morți
N-ai să șapte între sorți
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnișoară.
Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost și astru
și incest ai fost, prea cast.
Uite-așa rămânem orbi
surzi și ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poți să sorbi
"S" e rece azi din sunt.
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aterizarea
A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă și în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi și de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
și cât fără de ochi sunt!
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aterizarea
A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă și în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi și de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
și cât fără de ochi sunt!
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Și adevărată, - și jucată
Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă "tu" îl iubește pe "eu".
Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul și gura.
Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
și încă o dată
și încă o dată...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!


Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Spunându-ți un cuvânt
te îmbrățișez mai mult decât cu brațele
Păsările sălbatice au fugit speriate
din tăcerea pietrei de munte
Lama lunii le-a tăiat de pene.
Deodată a început să ningă, iubito,
cu fulgi negri și verzi.
Știu că pleci,
tac,
și creierul meu îndrăgostit
lună plină va fi peste tine
și te va tăia de pene
și va ninge deodată
cu fulgi negri și verzi!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Acasa
Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alți doi adolescenți.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeții trase înspre zeu de geți.
Acasa mea e gândul ce-l gândești
spre mine.
Acasa mea e numele ce-l am
și mi-l rostești.
Acasa mea e un cuvânt,
un prieten și o curvă.
Fugind din timpul care trece,
ah, timp, bordel al vieții mele!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dulciferarea legii
Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
și nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieții mele și vieții lui "Sunt".
În teritoriul ochiului meu violent,
îți ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, - curent
electrocutat nu se mai simte.
Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
și în fiori.
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Emoție de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dulciferarea legii
Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
și nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieții mele și vieții lui "Sunt".
În teritoriul ochiului meu violent,
îți ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, - curent
electrocutat nu se mai simte.
Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
și în fiori...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre cuvinte, adresa este:
