
Dacă văzu că așa merge treaba, își făcu o căscioară, își mai îndulci și el traiul și-și dete copiii la dascăl ca să învețe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineață să-și ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Așa frumusețe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O și luă binișor și cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă și foarte mare, în care colivie își așeză găina și o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă și de drumul de toate zilele prin pădure și de suitul în copaci.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Calul spuse fetei peste ce o să dea și o învăță cum să facă să scape și de astă ispită. Cum ajunse fata la podul de argint, unde îi ieși leul înainte cu gura căscată, de să o îmbuce cu cal cu tot, cu niște colți ca cei de fildeș și cu niște ghiare ca secerile și răcnea de se cutremurau codrii, și câmpiele vuiau de-ți lua auzul. Numai uitânduse cineva la capul lui cel cât banița și la coama aia ce sta rădicată în sus și zbârlită, ar fi înghețat de frică. Dară fata împăratului, îmbărbătată de cal, se năpusti odată întrînsul cu sabia goală în mână, încât daca nu fugea leul sub pod, în patru îl făcea. Atunci trecu podul, mulțumind lui Dumnezeu și neștiind ce o mai aștepta.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau niște pomi înalți, stufoși și bine potriviți de părea că erau scriși, și așezați în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta și în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îți plăcea să-i privești. Tot mergând și minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ți spui? frumusețea de pe lume. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că erau niște covoare așternute.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare și se despărți de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiță de aur. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi și reci, și ajunseră la curtea împăratului celui mare și tare. Ceilalți fii de împărați cari slujeau acolo îi ieșiră înainte și o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci și vorba-i și fața îi erau cu lipici.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Țugulea înghiți rușinea, plecă capul în jos și tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Țugulea, ca să poată umbla și el. Nu mai putură de bucurie frații când le aduse mă-sa caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru că era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare și mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieși din pivniță și veni milogindu-se la muma voinicului ca să-și facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegește nu știu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, și da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste ființe de oameni.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace și în liniște cu soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia aerului, ca un fericit. Ieșea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri; supărat, alergă după el și dete și cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmășeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său și de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea și neodihna ce vedea într-însul.
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul stătură la taifas și se înțeleseră la cuvinte. Ei hotărâră ca să vie Mătăhuz împărat să dea ochi cu fata boierului. Întorcându-se cotoșmanul la stăpânul său, îi spuse cum a izbutit în solia lui și puseră la cale ca în sărbătoarea viitoare să meargă împreună. Băiatul nu putea domiri cum de să meargă el așa goloneț. Iară cotoșmanul nu-i da răgaz să se gândească la d-alde-astea, ci îl luă cu vorba pe departe și cu un cusur supțire îl făcea să priceapă că are să fie fericit. Trecură zilele ca ziua de ieri și veni sărbătoarea așteptată. Cotoșmanul luă pe stăpânul său și plecă cu el în pețit. Merseră ce merseră și, ajungând într-o pădure, aproape de palaturile boierului celui cu fata, se opriră. Băiatul rămase adumbrit într-un crânguleț verde, căci era gol pistol. Iară cotoșmanul o rupse d-a fuga spre curtea boierului celui mare.
Petre Ispirescu în Cotoșman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


A doua zi, argatul de la grădinărie, când dete mănunchiurile de flori fetelor împăratului, ascunse cu meșteșug rămurica ruptă în mănunchiul fetei celei mici. Domnița se miră când își priimi mănunchiul de flori, se uită cam cu milă la argat și nu-și putea da seamă cum de să ajungă acea rămurică între florile ce priimise. A doua seară, iarăși așa o petrecură. Băiatul, iarăși pe furiș, se ținuse după dânsele, cu deosebire numai că rupse o rămurică din copacii cei cu frunzele de aur, pe care o puse iarăși între florile ce dete a doua zi domniței celei mici. Fata cea mai mare, iarăși cu cuvinte liniștitoare, alină frica surorilor ei când se auzi freamătul ce se făcu în pădurea de unde argatul rupse rămurica. Când a doua zi domnița cea mică priimi florile cu rămurica ascunsă între ele, îi dete un fier ars prin inimă. Ea căută vreme cu prilej și, prefăcându-se că vrea să se primble, ieși preste zi prin grădină.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Merse ce mai merse și se coborâră la scara palatului împărăției sale. Aci daca ajunse, împărăteasa și toți boierii și toată oastea ieșiră întru întâmpinarea lui. După ce-și dară bun-găsit și bun-venit, îi povestiră cum împăratul vecin s-a sculat cu război asupra lor, cum oastea lui a spart oastea împărăției lui de două ori, și cum se gătesc pentru a treia lovire. Apoi împărăteasa îi spuse că ea a făcut acele meșteșuguri cu lăutarii, ca să-l aducă mai curând, că știe cum a pierdut inelele și ce-a pățit. Pe când vorbeau încă, iacă un curier că se înfățișează înaintea lor și dă împărătesei inelele cu pricina și împăratului căciula ce-i căzuse din cap. Ea îi spuse că doi din acei lăutari ce a văzut el în pădure a avut porunca: unul să-l aducă pe dânsul, și altul inelele. Împăratul se veseli o toană; dară era supărat foarte cum de să îndrăznească vecinul lor împărat să se scoale cu război asupra împărăției sale.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gând să i-o coacă și se culcară. A doua zi ciobănașul se sculă de dimineață, își spălă fața la o fântână, își făcu rugăciunea, încălecă pe mârțoaga lui și trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri și de împărați se sculară târziu, se mai zbenguiră și apoi plecară și ei; îl ajunseră de pe urmă și îl și întrecură. Și de astă dată se alegară de dânsul și-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănașul tăcu din gură și își căută de drum. El știa că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împărați și de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse și ciobănașul, ostenit ca vai de el; se puse și el la o parte, făcu un focșor, îngriji de cal, apoi cină și se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpărați cum erau, voiră să-și râză de el. Așteptară până adormi ciobănașul, mai ațâțară focul, îi luară pălăria și i-o aruncară pe foc.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Și jucară și jucară, până despre ziuă. Când, deodată, încetând muzica de a mai cânta, ieși ca din pământ o masă încărcată cu de toate bunătățile, și ce este pe lume, și ce nu este. Se puseră cu toții la masă și mâncară și se chefuiră cât le poftiră inima. Argatul de la grădinărie ședea în colțul lui unde se așezase și privea, lăsându-i gura apă. La masă le slujea niște arapi, îmbrăcați în niște haine foarte scump împodobite. După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăși pe unde au fost venit. Băiatul se ținea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; și totuși nici o frunză măcar nu se mișca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Țugulea, trecând cu frații săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simți că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca și la vie, și din prunii tăiați curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El știa că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe frați, să bea apă. Ci luând sulița, înțepă fundul fântânei de mai multe ori, și deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât și cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Țugulea, feciorul moșului și al mătușei.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Porniră câteșitrei spre Zâna Crăiasă, făcură popas într-o pădure de unde se vedea palaturile cele strălucite ale zânei. Se învoiră ca Făt-Frumos și cu credinciosul său să aștepte la tulpina unui copac bătrân, până s-o întoarce lupul. Și mândre palaturi mai avea zâna, măre. Însuși lupul se miră de frumusețea și de rânduiala cea bună ce era p-acolo. Cum ajunse, făcu ce făcu și se furișă în grădină. Ce să vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le căzuse frunza, și crăcile, și rămurelele, de erau ca despuiați. Pe jos, frunzele căzute erau făcute scrum de uscăciune. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit și plin de boboci, unii în floare și alții deschiși. Ca să ajungă până la dânsul, lupul trebui să meargă în vârful degetelor ca să nu fâșie frunzetul cel uscat, și se ascunse în acel crânguleț înflorit. Stând el acolo și pândind, iată că iese Zâna Crăiasă din palaturi, însoțită de douăzeci și patru de roabe, ca să se plimbe prin grădină.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul și întrebându-l unde merge și ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, și că acum merge să caute pe hoț. Lupul îi spuse că hoțul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăția de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieșia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, și le arătă drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi îi aduse un merișor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Negustorul, văzând că are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, daca văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie și buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an și așa se băgă ucenic. Iscusința lui George ajunsese de poveste: unde alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Daca își împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier și cărbuni să-și făurească el o sabie și un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se și acest an, stăpânul porunci să-i dea fier și cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău și căuta cum să facă să-l prăpădească.
Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cum se făcu ziuă și zmeul se duse la vânat, iată ci vine și fiul de împărat să cerceteze despre cele ce aflase fata de la zmeu, căci dorul de a-și vedea cu un ceas mai nainte logodnica acasă, nu-i da răgaz să zăbovească mai mult. Fata îi spuse tot ce află, din fir până în ață; iară el plecă numaidecât. De milă de silă, luă el și nițele merinde ce-i dase fata; dară lui nu-i ardea de mâncare. Merse, merse, și iară merse. Merindele se sfârși. El merse voinicește până ce înde seară ajunse lihnit de foame, și setos, de să ferească Dumnezeu, într-un codru, unde dete de o colibă. Intră înăuntru și găsi un om orb ce-și mânca mămăliguță cu lapte dulce. Se apropie și el binișor: fără să prinză de veste orbul, și mâncă până ce-și momi foamea oarecum. Orbul băgă de seamă că prea se sfârșește curând leguma de pe masă. Se miră. El știa că de altădată îi era de-ajuns mâncarea; de astădată însă nu se săturase. Înțelese el că trebuie să se joace vreo drăcie la mijloc.
Petre Ispirescu în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roșu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, și se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Își luă ziua bună și plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de așa ceva. Apucă și el într-un noroc spre răsărit și, mergând prin desișurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care ședeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieșindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat și îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ș-apoi era atât de frumoasă și de gingașe, ca o floare!
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Așa și făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la păduri, dar cu o relevanță mică.

Făt-Frumos descălică și intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulțumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută și numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuți tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, șezând tot singurele; iară el nu așteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alții, își spuse istoria și ce păți până să ajungă la dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. La însoțirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o și arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; și-i și spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Ispirescu despre păduri, adresa este:
