Soare şi mere

Păcat originar

De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet şarpe cu vorbe să te îmbete
Şi-n loc s-asculţi smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?

Şi tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeţi te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învăţat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare aţi săvârşit păcatul?

Noi toţi, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranţa şi ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putinţă,
Ne-am săturat de trudă, nevoi şi suferinţă.

O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea şi-a ochilor lumină
Să te vedem la faţă, să îţi cunoaştem firea,
Şi să-nţelegem astfel ce este mântuirea!

poezie de Octavian Cocoş (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Toamna blândă îţi trimit mesager la uşa ta
Şi soarele la zenit să te mângâie aş vrea!
Frunzele să-ţi spună mut despre dragostea ce-ţi port
Când aduse sunt de vânt în al vieţii tale port.

Cu el, inima-mi aprinsă vine iarăşi să topească
Flori de gheaţă-răvăşite care vor să înflorească.
Tu, primeşte darul meu, fiinţa ce sunt şi-am fost,
Ce-a avut un rost mereu şi-acum parcă, n-are rost!

Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit şi în zi şi-n miez de noapte!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (30 august 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitaţi aici un copac în această grădină care în fiecare vară produce mere, şi noi îi spunem măr pentru că acel copac face mere. Asta e ceea ce face. În regulă, acum aici avem un sistem solar în interiorul unei galaxii, şi una dintre ciudăţeniile acestui sistem solar este că cel puţin pe planeta Pământ, acesta produce oameni! Exact cum un măr face mere!

citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau o primăvară cu tine

O ultimă bătaie a inimii

Şi tata s-a prefăcut lacrimă la rădăcina copacului.

De atunci îl caut cu glasul plâns

În muguri.

El agaţă fluturi albi în ramuri

să nu mă pierd – râde.

Mai vreau o primăvară cu tine – i-am zis,

Vreau totul încă o dată...

Să baţi dealurile cu mine pe creştet

Ca atunci când soarele era aşa de mic

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Părinţilor noştri, între esenţial şi etern (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stau şi mă gândesc bine cred că eram într-a treia... Învăţam şi matematică, şi gramatică şi istorie, şi geografie... Vezi?! Asta-i ţara ta, fata mamii. La geografie înveţi pe unde sunt munţii noştri, cum se cheamă fiecare, pe unde curg apele, unde este aşezat satul. Ia uită-te aici, vezi aţa asta albastră? O vezi? Acesta e Argeşul.... De pe aici au plecat bunicii tăi. Ce mai livezi cu mere, şi pere şi prune cresc pe pământurile acelea... Şi undele Argeşului sclipesc în soare ca nişte bănuţi de argint. Cum să nu-ţi placă geografia? Nu vrei să afli cât e de frumoasă ţara noastră, pe unde se află ea, prin ce locuri au trăit bunicii şi străbunicii tăi?... Aşa-mi vorbea mama despre geografie şi eu o ascultam amuţită de emoţie.

Constantina Caranfil în Cea mai dragă lecţie de geografie
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa nopţilor restante

- În seara asta greierii mă cheamă
La un concert sub reflectorul lunii,
Furnicile-s deja în stal şi-aclamă
Soliştii care urlă ca nebunii,

Din cuibul lor trei rândunici se-ntreabă:
E muzică această nebunie?
Că rock-and-rollul este mai degrabă
Un drog care provoacă isterie.

Eu stau la geam şi mă gândesc că poate
Spre dimineaţă vor cânta romanţe
Şi vom parcurge lista cu erate
În doi că ne-au rămas de dat restanţe.

- E vara la un pas de noi, cerdacul
E-un rai cu busuioc şi lămâiţă,
Ne-a invadat cu ramuri liliacul
Şi luna poartă stele în cosiţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt măr de lângă drum ...

Sunt măr de lângă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Şi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pământul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţa

Vînd dumbrăvi şi optsprezece ani
Stradă cu salcîmi şi cu castani
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce amintirea le sărută.

R. Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a întins cununi de laur
Fata mea de Dunăre şi şoapte
Fata mea cu păr de miazănoapte.

Fată, mijloc de viorică
Unde-i casa noastră de latină
Mîzgălită printre ablative
Cu distihuri şchioape şi naive.

Se arcuiau prin sălcii catedrale
Luntrea noastră se pierdea agale
Într-o ţară de tăcere şi stuh
Gîndul dispăru şi din văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.

Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept,
Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesuferita aroganţă a fiinţelor umane de a gândi că natura a fost făcută numai pentru beneficiile lor este la fel de plauzibilă ca şi gândul că soarele a fost aprins pentru a coace merele oamenilor şi a le cultiva verzele.

citat din Cyrano De Bergerac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale

Mângâieri catifelate
petale de dor
se odihnesc pe fruntea mea
încărcată de vise.
Privesc cerul
printre crengile pomilor înfloriţi
clăbuci de nori lăptoşi
lenevesc deasupra livezii.
O adiere rebelă
ridică petalele alb-rozalii
spre sărutul
îndepărtat al soarelui. Ninge cu petale parfumate
de măr
peste chipul inocent
al primăverii.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă leagăn

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că eşti pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ţi-am pus, din vale
Roşii strămături de bete,
Să fii drag aşa la fete,
Cum eşti drag măicuţei tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoşii,
Peste piept ţi-am pus
La cămaşă panglici roşii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Şi cocoşii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca faţa
Soarelui de sus.

Dormi în pace şi te scoală
Tânăr plugărel!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare albastră

"Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţei mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare ­
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Crinii de Foc îmi răsădì-n artere, / îmi puse în obraji chiar mărul roşu, / de-admis războinic-sfânt la Soare-Moşu, / s-aprind şi muzica-n celeste sfere... // Prea mă răsfaţă Împăratul Roşu: / mi-nhamă la caleşti coleoptere – / ce zboară-n ceruri, peste multe ere, / mire de-oi fi fecioarei lui, cocoşul... // Foc de-o nestăvilită-mpreunare / îmi dăruì spre Zoria cea pură, / să-l stâmpăr doar cu apa dintr-o mare... // Văpaia soarelui fără măsură, / mă-ncearcă dintr-o zare,-n altă zare, / până-nroşeşte fructul în răsură...!» ‒ (XXXIII), "Sonet-oda Roşului Împărat de la Curtea Elementului Foc" / 8 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 118).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (8 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer fără nor

Toamna mea, toamnă bogată
Frumoasă ca niciodată
Soare cald intr-o gradina
Tricolor prins in tulpina
Mere, pere, struguri copti
Fac de straja pe la porti
Asta este Romania
Pentru mine e mandria
M-am nascut si aici mor
Ţara mea, cer fără nor!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În doi

Trăim in două lumi
Ce ne despart
Ca două jumătăţi de măr
Una spre soare
Alta spre copac
In jumatatea coaptă
Dulceaţa se adună
In jumătatea crudă
Rămâne veşnic umbră
Când bruma toamnei vine
Si cade pe amândouă
Ce rost mai are
Sa tai un măr in două

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!