William Shakespeare despre ochi

Sonetul 153

Stă Cupidon cu torţa în somnie
până ce iată, i-o răpi o zână
muind cu grabă gingaşa făclie
într-o fântână-a dragostei, fântână
cu pururea învăpăiat, potirul
şi-nfierbântat de flăcări dezmăţate
până ce clocotul devine irul
vindecător al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torţa-şi ia văpaia
iar Cupidon mă pune la-ncercare
paşii, ndreptându-mi-i, să caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul,
când Cupidon îşi împlineşte placul...

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 119

Ah, poţiuni din lacrimi de Sirene
Făcute-n alambicul diavolesc
Mi-au dat nădejdi şi frici cotidiene
Şi m-au făcut să pierd, nu să primesc!
Şi inima ce gafe nedorite
A săvârşit crezând că s-a sfinţit!
Cum îmi ieşiră ochii din orbite
Când febra nebuniei m-a lovit!
O, răul e benefic! Va să zică
Ce este bun el face şi mai bun;
Şi dragostea căzută o ridică
Atât de mult cât nici nu pot să spun.

La ce-am avut, eu mă întorc spăşit,
Prin rău am scos de trei ori ce-am plătit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 114

Sau poate minţii ce-ai încununat
Îi place-a bea regeasca măgulire?
Ori ochiul vede clar şi-adevărat,
Dar schimbă totul din a ta iubire,
Făcând din pocitanii de coşmar
Blânzi heruvimi ce seamănă cu tine,
Creând minuni din tot ce e vulgar
Prin alchimia ce îi aparţine?
O! Cred că ochiul e linguşitor,
Iar mintea bea regal tot ce primeşte;
El ştie ce ea vede încântător
Şi-i toarnă-n cupă numai ce-i prieşte.

Otravă dac-ar fi, păcatu-i mic,
Căci prima dată ochiul bea un pic.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 130

Ochii iubitei nu-s precum un soare;
Buzele ei nu-s roşii ca mărgeanul;
Neaua e albă, sânul ei gri pare,
Păru-i sârmos şi închis cum e catranul.
Văzut-am roze multe, colorate,
Dar în obraz să-i stea nu se îndură;
Şi sunt parfumuri mult mai delicate
Decât al ei miros ieşind din gură.
Îmi place când vorbeşte, dar ştiu bine
Că muzica mai delicat răsună;
Nu ştiu cum merg zeiţele divine:
Iubita mea păşeşte pe ţărână.

Dar, zău, că este mult mai rafinată
Decât orice femeie lăudată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viaţa-ţi iroseşti burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Şi lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Şi-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuieşte cu largheţe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipeşte mândra-i frumuseţe
Ce astfel piere fără a crea.

Şi-acela ce pe alţii nu-i iubeşte
O crimă ruşinoasă săvârşeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 61

Aşa voieşti, ca amintirea ta
Să-mi ţină noaptea pleoapa desfăcută?
Şi vrei ca somnul să nu-l pot gusta,
Iar umbra ta sa râdă nevăzută?
E al tău spirit cel care-a venit
Să-şi bage nasu-n treburile mele
Pentru-a vedea dacă m-am lenevit,
Dacă-s gelos sau am păcate grele?
Nu cred, tu nu iubeşti atât de mult,
Iubirea mea îmi ţine ochiul veget
Iubirea pură, pe care-o ascult
Şi de-al tău drag veghez fără să preget:

Eu treaz aici, tu treaz în altă parte
Cu alţii-n jur, de mine prea departe.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat.

Asa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

În viitor, cine-o să-mi creadă versul
Chiar de-ar fi plin de lucruri rafinate?
Că-i un mormânt, ştie şi universul,
Căci te prezintă doar pe jumătate.
De ţi-aş descrie ochii în cuvinte
Şi-n stihuri dulci virtutea ţi-aş cânta
Urmaşii-ar spune: "Acest poet ne minte,
Un chip divin pe-aici nu poate sta".
Iar foile de vreme îngălbenite
Vor bălmăji ca un bătrân senil,
Şi meritele tale îndreptăţite
Tărăgăna-vor ca un antic tril.

Dar dacă un copil tu vei avea
Vei fi şi-n el, şi-n poezia mea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 49

Mă pregătesc, că poate vreodată
Te voi vedea că îmi găseşti cusururi
Fiindcă iubirea fi-va consumată
Şi-un greu bilanţ va prinde-atunci contururi,
Când tu ca un străin pe drum vei trece
Şi-ţi vei feri şi ochiul ca un soare,
Iar vechea ta iubire va fi rece
Şi va găsi motive de uitare.
Eu de pe-acum m-ascund adânc în mine
Ştiind că va veni şi neputinţa
Şi mâna mi-o ridic, c-aşa e bine,
Să te susţin când îmi pronunţi sentinţa.

Mă laşi sărac, căci legea este lege,
Iar a iubi, eu nu mai pot alege.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 139

Să nu mă pui să motivez tortura
Când inima mi-o chinui cu trufie;
Nu mă răni cu ochiul, ci cu gura;
Omoară-mă, dar nu cu viclenie.
Poţi să iubeşti pe altul, scumpă fată,
Dar nu-l privi atunci când eşti cu mine;
De ce să mă răneşti fiind şireată
Când nicidecum eu piept nu îţi pot ţine?
Hai să te scuz: iubita bine ştie
Că ale ei priviri mi-au fost vrăjmaşe,
De-aceea le întoarce, să nu fie
Seducătoare, cruzi şi pătimaşe.

Eu sunt ca mort, deci nu-ţi feri privirea,
Ucide-mă cu ea, curmă-mi mâhnirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 113

De când m-am dus, ochiul în minte crede
Şi el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb şi doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăboveşte-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte şi zi şi munte, dar şi mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.

Şi neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de ruşine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 14

Eu nu-mi culeg cunoaşterea din stele,
Deşi pricep ceva Astronomie,
Dar nu vestesc noroc şi nici belele,
Nici foamete şi boli şi sărăcie.
Şi nu pot spune soarta cu-amănunte
Să ştie toţi dacă e vânt sau ploaie
Ori să prezic la regi, ca să-i încânte,
Privind spre cerul cu sclipiri vioaie.
Ci eu cunosc ce ochiul tău vădeşte,
În timp ce sus în stele văd prea bine
Că frumuseţea cu-adevărul creşte
Când procreezi, aşa cum se cuvine.

Căci altfel, prevestirea este clară,
Frumos şi adevăr cu tine o să piară.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 133

O, inimă lipsită de ruşine,
Ce mă răneşti şi-mi întristezi amicul!
Nu ţi-e de ajuns că mă căzneşti pe mine,
De ce-l faci rob şi îi întuneci chipul?
Ochiul tău crud gândirea-mi fascinează
Şi-al meu amic îşi pierde a sa vrere;
Tu m-ai lăsat, el mă abandonează,
Renunţ şi eu la mine; ce durere..
Din pieptul tău fă temniţă regească
Inima mea s-o ţii în chezăşie;
De-acolo însă ea o să-l păzească
Ca să nu-mi dai pedeapsă aspră mie.

Dar o s-o faci, că-s subjugat de tine
Şi sunt al tău cu tot ce e în mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!