admiraţie şi devenire

Admiraţia e un sentiment ce ţine pasul cu noi doar în copilărie şi-n tinereţe. Apoi se uzează, devine capricioasă, superficială, nevolnică. La vârstnici, e aproape terminată (preţuirea e altceva: un mecanism cu precădere logic).

aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obişnuiţi să admirăm în zilele nostre coşcogeamite bandiţii, a căror opulenţă e venerată de lumea întreagă, dimpreună cu noi, şi-a căror existenţă, de cum o cercetezi mai de-aproape, se dovedeşte a fi un lung şir de crime zilnice reînoite, numai că oamenii ăştia se bucură de glorie, de onoruri, de putere, (de aceea) fărădelegile lor sunt consfinţite prin legi, în timp ce oricât de departe am căuta în istorie totul ne demonstrează că un furtişag mărunt, şi mai cu seamă de alimente neînsemnate precum vreun cultuc de pâine, slănină sau brânză, atrage negreşit asupra făptaşului oprobiul categoric, regenerarea energică a comunităţii, pedepsele cele mai mari, dezonoarea obligatorie şi ruşinea de neispăşit, şi asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea fărădelegi e de regulă sărac iar starea implică prin ea însăşi un dispreţ capital, şi-apoi pentru că fapta lui comportă un soi de mustrare tacită la adresa societăţii. Furtul săracului devine o maliţioasă luare înapoi pe cale individuală.

Louis-Ferdinand Celine în Călătorie la capătul nopţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt înşelaţi de aparenţe. Ei exclamă: "Ce fiinţă frumoasă! Ce păr frumos! Ce surâs strălucitor!" – dar în momentul în care curentul se întrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea şi forma unui bec stins? Curentul electric este Dumnezeu.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştient sau conştient ne alegem mentori în viaţă. Ştii care este cel mai rapid şi mai natural mod prin care poţi obţine mai mult din ceea ce îţi doreşti? Care este primul pas către viaţa pe care acum probabil o vezi doar ca pe un vis? Admiraţia. Nu poţi deveni ceea ce urăşti. E imposibil. Însă poţi deveni ceea ce apreciezi. Admiră oamenii care te inspiră. Admiră oamenii care sunt şi trăiesc ceea ce tu vrei să trăieşti şi să fii. Spune-le asta. Nu ţine doar pentru tine. Vei fi uimit cât de mult se pot deschide către tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanatismul nu înseamnă admiraţie. Cei pe care îi admir nu sunt, prin definiţie, zei, pentru că pe zei îi venerezi. Sunt oameni cu slăbiciuni, cu suişuri şi coborâşuri, dar a căror minte a făcut lucruri la care eu nici nu pot visa, deşi am visat toată viaţa să le pot face. Mă interesează tot ce ţine de ei, viaţa ca şi opera lor (mistică, ştiinţifică, artistică sau numai meşteşugărească, sau niciun fel de operă în afara desăvârşirii fiinţei lor). Pe măsură ce-i cunosc mai bine, dorinţa mea de a mi-i apropia devine şi mai puternică.

Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este ca un vulcan aflat la marginea civilizaţiei. Unii îi admiră măreţia, solitudinea şi erupţia, alţii fug ca să nu fie atinşi de lava şi cenuşa inimii sale. Dar când poetul erupe în mare, formând o nouă insulă, nu devine acel petec de pământ locul cel mai exotic pentru aventura îndrăgostiţilor?

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de Don-Juan

Păşind inegalabil cu aer de amant,
Cu gust şi cu măsură, de-a dreptul deprimant,
În urmă lasă sec, leşinuri provocate,
Femei ce, de-al său şarm, se lasă atacate.

El nu doreşte amorul ce-n aer se zăreşte,
Scoţând fiori de gheaţă din suflete măiestre.
El caută pasiunea mereu mistuitoare.
Iubeşte, fată dragă, devino admiratoare!

Iubeşte al său suflet cuprins de egoism,
Căci merită băiatul. Iubeşte fără risc!
Şi-ntr-un final, durerea se va trezi în tine,
Căci, fată dragă, el... se va iubi pe sine.

Vei deveni o fată ce pentru el a fost
Păcatul tinereţii, joc aspru, ambiţios.
Vei căuta iubirea în alt loc oprimant.
El continuând cu jocul. De-a dreptul deprimant.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai devenit treptat, nu subit, o femeie puternică ce iubeşte la infinit! Mă mir şi te admir! Vin în vizită prietenii tăi cu automobilele ca un clan dintr-un film de acţiune hollywoodian, unii după alţii, în şir indian să-ţi cânte "La mulţi ani bogaţi în sănătate, fericire, bani, dragoste, fani, creativitate şi spontaneitate!".

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea adesea uităm lucrurile simple, dar importante, care ne pot împlini. Uităm să poposim şi să admirăm, uităm să respirăm şi să trăim, din cauza a ceea ce se agaţă şi se cocoţează pe fiinţa noastră, înăbuşindu-ne respiraţia. Am uitat să căutăm adevărata frumuseţe pe care o putem găsi într-o livadă sau într-o pădure, când înfloresc toporaşii, când, păpădiile, în bănuţii lor de lumină, condensează şi anunţă culoarea verii. Priviţi-le cu atenţie! Ele sunt o realizare, nu doar un fragment din complicatul proces de devenire al naturii.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată intrat în muzeu, Giuleaşcă ajunge în dreptul portretului lui Bălcescu, convins că se află în faţa unui mare domnitor. Mintea lui încearcă febril să-şi amintească cu cine o fi luptat Bălcescu: cu romanii sau cu turcii? Mut de admiraţie, cu pălăria în mână, priveşte tabloul şi îl închipuie pe Bălcescu călare pe un roib, cu o sabie în mână şi îndemnându-şi oastea: "Pe ei, ma!" "Da, da... îşi confirmă Giuleasca sieşi, mare domnitor". Are însă o tresărire. Şi-a adus aminte de altceva. Din buzunarul interior al hainei scoase o bancnotă pe care o purta cu el mereu. Este de pe vremea când era ginerică şi a primit-o de la naşul lui, astăzi un prosper om de afaceri, proprietarul a cinci carmangerii. Este o bancnotă de 100 de lei vechi. Iar pe ea, efigia lui Bălcescu! Giuleaşcă e din ce în ce mai încurcat. Priveşte chipul revoluţionarului imprimat pe bancnotă. Ridurile de pe faţa sa devin din nou adânci. Se scarpină în creştetul capului. Apoi, după urechea stângă. Fluieră scurt, semn că are o revelaţie: "Da, zise el într-un târziu. A fost ministru de finanţe!"

Corneliu Sofronie în revista "Urzica" (1988)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile nu sunt decât o iluzie la care privim cu toţii, pe cerul nopţilor de vară! Schimbând unghiul şi perspectiva, constelaţiile se destramă, devin evanescente şi se risipesc agale, precum fumul!
Constelaţiile există doar într-un Univers plan, iluzoriu, dar peste măsură
de romantic! Ori noi, fiinţe romantice, ne hrănim cu iluzii şi admirăm spendoarea unor sfere incandescente, sclipitoare şi foarte îndepărtate!

Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să devii modelul altuia, prima condiţie este să n-o doreşti. Trebuie să ai tu un model bine ales, bine asimilat şi pe care să-l imiţi în mod propriu: a accede, prin inteligenţă şi imaginaţie, la ceea ce este esenţa acelui model. Modelele se iau mai puţin din lumea contemporană, chiar dacă sunt oameni pe care îi admiri şi cu care ai vrea să semeni. În mod clasic, modelele sunt luate din cultură. Modelul te ajută să te construieşti pe tine.

citat din Alexandru Paleologu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur, privind de-a lungul fluviului bobocii dând în floare

Pe malul fluviului tristeţea înfloreşte inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi – aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.

O inflorescenţă febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoşat de primăvară.
Poezii, vin – chiar şi pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aştepta.

Un fluviu adânc, două sau trei case în liniştea bambuşilor,
Şi aceste de întâmplări: înfloriri roşii strălucind în alb!
Îmi găsesc locuşorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieţii bon voyage.

Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să goleşti cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor – câţi pot îndura aşa ceva?

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim cerul! El, fie zi, fie noapte, este cel mai privit peisaj şi admirat în toată splendoarea frumuseţii lui, în tot cursul vieţii. Cu el în priviri învăţăm să mergem încă de la începutul copilăriei. Prin el învăţăm să iubim şi prin el ne devine nostalgică iubirea. În el ne regăsim liniştea şi mulţi libertatea. În el găsim inspiraţia şi speranţa. Prin el medităm la noi şi la Dumnezeu. Spre el ne ridicăm din ţărână capul şi privirea. Dorim cu El, cu părere de rău în gând şi suflet, să părăsim această lume.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

Un grădinar idealist,
Muncind cu pasiune
A devenit specialist
Curent, cum azi se spune.

Avea-n grădină multe flori
Din cele mai frumoase,
Puse pe soiuri şi culori,
În rânduri aspectuoase.

În mozaicul natural
Nimic nu contravine
Şi orice element floral
Era cum se cuvine.

Şi orice analizare
Exigentă s-a făcut,
Această realizare
Impresiona plăcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii? Mă tem că sunt ceea ce literaţii numesc mizantrop. Ah, dacă îmi spuneţi de cutare ori cutare, atunci ştiu ce să vă răspund. Eu nu văd oameni, inima mea e nominalistă. Văd însă făpturile care îmi stârnesc afecţiunea, admiraţia, invidia, senzualitatea, nehotărârea, iubirea. Viaţa mea e plină de fiinţe cu nume precise. În rest, dacă e vorba de oameni, sunt cu totul şi cu totul mizantrop. Sunt adeptul zicalei: un om, e bine; doi, merge; trei, e deja aglomeraţie; patru, devine vacarm; cinci – e deja intolerabil.

Horia-Roman Patapievici în interviu
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desiderata....

Păşeşte în linişte, împăcat, prin zgomotul şi graba zilei,
şi ia aminte câtă pace poate fi în tăcere. Dacă este posibil
fără să îngenunchezi, trăieşte în bună înţelegere cu toţi oamenii.

Rosteşte-ţi dreptatea limpede şi blând;
ascultă pe ceilalţi, chiar şi pe cei ignoranţi sau împătimiţi.
Ei au, de asemenea, povestea lor. Evită persoanele stridente şi agresive-sunt ofensă adusă spiritului.

Nu te compara cu alţi oameni, astfel vei evita să devii vanitos sau dezamăgit –
pentru că întotdeauna vor exista fiinţe superioare sau inferioare ţie.

Bucură-te de împliniri şi stăruie în năzuinţele tale.
Ai grijă de profesiunea ta, chiar umilă;
ea este bunul tău adevărat în vremuri cu noroc schimbător.

Fii prudent în afaceri pentru că lumea este împovarată de înşelătorii;
dar nu te lăsa orbit încât să nu mai distingi virtutea.

O mulţime de oameni luptă pentru idealuri înalte
şi pretutindeni viaţa este plină de eroism.

[...] Citeşte tot

poezie de Max Ehrmann,1872-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!