arte plastice şi portrete

Portret din pasiune

De i-aş picta eu un portret
Aş folosi-n a mea pictura,
Pasiunea de poet
Ca să pictez a sa făptură.
Picta-voi galaxii întregi...
Şi cerul inundat în stele
Pe care-i voi iubi în veci
În ochii dragi ai scumpei mele.
Din rouă, buze-i voi picta...
Să mă sărute dulce, dulce,
Cu care dacă m-aş certa
Ea înc-odată m-ar seduce.

poezie de Vlad Spiţa
Adăugat de vladspitaofficial
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pictor care a făcut un portret perfect

Maestre, arta-ţi aparţine
Şi-atât de mult ea mă încântă,
C-atunci când m-am văzut pe mine,
Crezut-am că este o sfântă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea este o pasăre ce stă cu aripile sub pământ
şi ghearele înfipte în piatră
pe piept încă se mai văd tuşe vineţii de la ultimul asfinţit
neclintită în întuneric
nu şi-a învăţat zborul nici mersul
inima are bătăi de sânge coagulat
sub pleoapele închise ard manuscrisele unor îngeri divorţaţi
sau bolnavi de cancer, copii care trec printr-o naştere fără sfârşit
câteodată plutoane de execuţie ieşite la pensie
din plictiseală aranjează cu ciocul în linie dreaptă
mucuri de ţigară aruncate de morţii suferind de insomnie
un pictor beat pictează pe ziduri
portrete de praf şi fum
un leu pierdut adulmecă ceva în curtea unei biserici
scrutează luna cu o privire umană
apoi dispare în spatele gratiilor
acelaşi tren ruginit traversează oraşul
negăsind o gară
dragostea umblă de-o viaţă ca o prostituată pe străzile pustii
şi nimeni din oraş nu are bani destui

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Chiorean (13 noiembrie 2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui portretist impresionist

Dea Domnul, sau mai bine zis Natura,
Să prindă duh desenul sau sculptura,
Şi când te culci, în fine, relaxat,
Să te trezeşti cu... "frumuseţea"-n pat!

epigramă de Petruş Luncaşu din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta plastică

Peisaje sau portrete,
Incredibil de frumos redate,
Cu talent şi imaginaţie,
Tablouri înrămate,
Univers în culori,
Raze de bucurie...
Artă vizuală.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa sufketului matern (sonet)

Cămaşa sufletului matern
(sonet matern)

Cămaşa mamei se destramă încet,
De tainele ca visuri franjurate,
Ce în rugăciuni au fost croşetate,
Când mă legăna în cântec de poet.

Speranţele ei n-au fost spulberate
Prin anii, când timpul îmi picta portret,
În ochi de înger sa aibă răsunet
Din gândurile binecuvântate.

Le-a brodat prin nopţi, cu-a Lunii lumină
Să mă iubească stele şi luceferi,
La fel ca pe-o creaţie divină.

Dar zâna mi-a pus tristeţe şi poveri
În tolba sorţii prin noaptea senină
Şi pustie de bucurii şi plăceri.

[...] Citeşte tot

sonet de Rădăcini de suflet (8 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera fiecărui om, indiferent că-i literatură, muzică, pictură, arhitectură sau orice altceva, este întotdeauna un portret al lui însuşi, şi cu cât încearcă să se ascundă pe sine, cu atât mai clar îşi va dezvălui caracterul, în ciuda voinţei sale.

citat clasic din Samuel Butler
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcirea obrazului pe moment

ooo, e un artist cunoscut face
portrete de ce ea ar vrea
să aflu şi eu cum pictura
sa
cum pictura sa a descris relaţia noastră
în zilele imposibile când
ne poticneam în comunicare?
să
punem puncte puncte aici: fie
care punct să ne fie portretul –
rătăcirea obrazului pe moment

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose (în timp ce Jack îi face portretul nud): Cred că te-ai înroşit, domnule Artist Măreţ. Nu pot să mi-l imaginez pe domnul Monet înroşindu-se.
Jack: El pictează peisaje.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecţie, un cuib de şobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitat de toţi şi imaginea tânărului srălucitor pe care o aveam sub ochi mi-a tăiat orice poftă de a mai vizita şi restul expoziţiei.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
şi portretul tău în ramă obeză
ca nişte figurine răzleţe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
şi gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
şi vine miezul nopţii
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care ţes o pânză
pe care vreau să-ţi ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit bărbatul ideal, i-am făcut portretul şi îl sărut în fiecare seară. Ca să îmi dau apoi seama că mi-am pictat sufletul, şi pe el îl sărut de fapt. Totul numai ca să ştiu să apreciez sărutul iubirii adevărate, care nu trebuie decât să adâncească misterul. De ce să ştie toţi, când e suficient să ştie doar doi?

Ana-Maria Gondoş (aprilie 2014)
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc perfect de Beethoven, cu toate că de atunci e aproape jumătate de veac. Am fost introdus la Beethoven de către poetul italian Carpani, cu care mă dusesem să-l văd pe Salieri, şi ne-a primit de îndată şi foarte politicos. Desigur, vizita nu a durat prea mult timp, căci conversaţia cu Beethoven era dintre cele mai penibile. În ziua aceea, mai ales, auzea prost şi nu înţelegea, cu toate că strigam din răsputeri; printre altele, este posibil ca el, nefiind prea obişnuit cu italiana, aceasta să fi făcut încă şi mai grea conversaţia. Urcând scările care duceau la sărmana locuinţă a marelui om, mi-a fost destul de greu să-mi stăpânesc emoţia. Când uşa s-a deschis, m-am găsit într-un fel de cămăruţă tot atât de murdară pe cât de îngrozitoare era dezordinea. Portretele lui Beethoven, pe care le cunoaştem, redau destul de bine fizionomia de ansamblu. Dar ceea ce niciun ac de gravor nu ar putea să exprime este tristeţea de nedefinit răspândită în toate trăsăturile feţei - în timp ce sub sprâncenele stufoase îi străluceau, ca în fundul unor scorburi, ochii; aceştia, deşi mici, păreau că te străpung. Vocea era dulce şi puţin voalată.

Gioachino Rossini în conversaţie cu Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul adormit

Tânără silvană, frumoasă rebelă, cu părul despletit,
Regină păgână, ce cu poeţii, versul ai zămislit,
La umbra ramurilor tale, verzi şi iubitoare,
Să vin, să-mi hodin sufletul, să-ţi sorb albastrele izvoare!

Să calc desculţă, pe urma frunzelor căzute,
Să mă înveţi să regăsesc, speranţele şi visle pierdute,
Să mă răsfeţi şi-apoi să plâng, la umbra ta cea deasă,
Că n-am ştiut, demult să fiu, a codrului mireasă.

Şopteşte-mi-l acum, amorul tău, de vrei,
Şi-am să păstrez, în veci, secretul,
În cadru pastelat, îţi voi picta portretul...
Ş-apoi, tu cu poeţii, faci ce vrei!

La marginea pădurii, intrând, să las tristeţea,
Să beau întreg potirul, cu vinul tău vrăjit,
Să las, să se trezească amurgul adormit,
Un mândru răsărit de soare, ne-mbrace cu blândeţea!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul unei dame de companie

Zilele astea în care pictez o damă de companie
îmi aruncă timpul pe şevalet ca o ploaie
doresc să ating modelul şi nu mă lasă,
vreau sa plătesc şi nu vrea nimic,
îmi plimbă dorinţele pe neliniştea sânilor
şi mă face să-i conturez nervos.

O aşez la fereastră să-i pătrundă lumina prin păr
şi aura ei mă arde la degete
trupul are ceva care-mi curbează liniile
ori le frânge şi cuţitul scapă bucăţi de culoare
pe unde abia trebuie ninse.

Se-nmulţesc nemulţumirile căderii umbrelor
modelul e scump şi formele ei diafane
pot fi prinse când le pipăi, când le sorbi
ca pe o licoare devoratoare de simţuri
îi promit un tablou dar e prea puţin
pentru corpul ei sculptat în abanos.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce se uita afară, primul ministru auzi pe cineva tuşind uşor în spatele lui. Încremeni, privindu-şi chipul speriat oglindit în fereastra întunecată. Recunoscu vocea. Nu era prima dată când o auzea. Se întoase foarte încet cu faţă către camera goală. Timp de câteva secunde se amăgi cu speranţa imposibilă că nu avea să-i răspundă nimeni. Cu toate acestea, răspunsul sosi fără întârziere din partea unei voci clare şi ferme, care parcă citea o declaraţie. Aşa cum ghicise încă de când îl auzise tuşind, vocea aparţinea unui omuleţ cu perucă lungă, argintie, care semăna cu o broască şi era înfăţişat într-un mic portret pictat în ulei, aşezat într-un colţ îndepărtat al camerei.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de primăvară

[Acuarelă]

Pe o foaie
neîncurcată de vreo pată
care s-o îndoaie,
aplec un curcubeu
asemeni cu sinele meu,
îmbrăţişez cu crin regal
distins şi alb fără egal,
ca fruntea mamei
sau ca obrazul ei oval,
peste cercurile mele
dau jos stele-viorele,
vin apoi
cu două petale de mac moi
(evident de mătase,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog...

N- am să mă mai rog de lume
nici de stele, nici de noapte,
Gândurile să- mi aprobe
TU prin vis să- mi fii aproape.
Te pictez cu mintea mea
mă priveşti, mângâi tăcerea
lacrimile- n loc de apă
ele imi cunosc durerea.

Se preling in noaptea albă
pe o pată de culoare,
Se unesc, ce armonie,
croiesc drumuri lungi cu sare.
Intorc fila- n pasul nopţii
creionez al Tău portret,
Zorii zilei când se- adapa
iscalesc cu un sonet.

Nici de vânt n- am să mă rog
de vârtejuri sau de nori,

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!